1.7 C
Campulung Muscel
19/03/2025

Vecina darnică

Într-un cartier din orăşelul nostru există o zonă numită de către locatari: „minată”! Toţi, când trec pe acolo, râd şi se amuză pe diverse situaţii. De ce? Pentru că, în unul din blocurile respective, o doamnă, cu nişte anişori în spate, aruncă absolut tot ce consumă sau ce nu îi mai trebuie pe balcon. Se întâmplă foarte des să treci şi să te trezeşti cu un os în cap, cu o sticlă sau o pungă plină de gunoi. Doamna noastră iubeşte anumite tipuri de băuturi, pe care le consumă împreună cu o vecină, iar când soţul acesteia vine acasă, ea aruncă repede tot ce are pe masă, unde altundeva mai uşor decât pe geam?! Sunt mai mulţi oameni iubitori de alcool, care păzesc zilnic zona, în speranţa că de pe geam va mai „zbura” vreo sticlă. Şi chiar au momente în care au noroc. 

Pe lângă toate acestea, într-una din zile, peste stradă era aşa zisul „brad al miresei”, acolo unde se aflau foarte mulţi tineri la câteva mese amplasate la scara blocului, aşa cum este tradiţia. Şi, atunci, doamna noastră a aruncat pe geam, pe lângă două pet-uri de bere, şi un pachet de ţigări şi câteva oase, care erau destinate maidanezilor de pe stradă. Supăraţi, tinerii au luat oasele şi au încercat să arunce înapoi cu ele, însă fără vreo izbândă, dar, totuşi, au găsit calea de răzbunare. Aveau un microfon conectat la sistemul audio. Unul dintre tineri a luat microfonul şi a ţipat cât de tare a putut, zicând: „Vă rugăm să vă aruncaţi resturile la gunoi, căci noi nu suntem tomberoane, vecini nesimţiţi!” Supărată, doamna noastră, fiind bine de tot sub aburii alcoolului, a ieşit pe geam şi i-a răspuns băiatului: „Auzi, băi? În loc să zici mersi că îţi dau de mâncare, de fumat şi de băut gratis, mai şi comentezi când tu ai doar covrigi pe masă?!”. Bineînţeles că tinerii au lăsat-o în pace, chiar dacă după scandalul iscat, aceasta a mai aruncat şi nişte coji de castraveţi şi câteva felii de pâine. Astfel de cazuri s-au întâmplat în mai multe zone din oraş, acolo unde chiar vă aşteptaţi cel mai puţin. Aşa că, dragi câmpulungeni, aveţi grijă pe unde mergeţi, să nu primiţi vreun ciolan (gol) sau vreo sticlă (tot goală) în cap.

 

Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!