Grav accident, joi după-amiază, pe DN73, în comuna Ţiţeşti! Un conducător auto în vârstă de 71 de ani, din Schitu Goleşti, a avut o clipă de neatenţie, moment în care a pierdut controlul volanului. Maşina a rupt glisiera metalică şi a ajuns în şanţ. În timp ce conducătorul auto a rămas încarcerat, fiind scos de pompieri, soţia acestuia şi nepoţelul său, pasageri în maşină, au reuşit să iasă din autoturismul avariat. Cei doi soţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, în schimb, nepotul a scăpat nevătămat.
Accidentul a avut loc în jurul orei 14.30, pe o porţiune de drum drept, care nu pune probleme conducătorilor auto. Ion I., un pensionar în vârstă de 71 de ani, din comuna Schitu Goleşti, se afla la volanul unui Opel Corsa. Bărbatul venea de la Piteşti şi se îndrepta spre casă. Nu era singur, ci împreună cu soţia sa, Rodica I., de 65 de ani, şi nepoţelul lor, în vârstă de un an şi jumătate. La Ţiţeşti, în timp ce vorbea cu soţia, conducătorul auto a avut o clipă de neatenţie. A fost de ajuns ca să piardă controlul volanului. Maşina a ieşit de pe şosea, a rupt glisiera metalică de pe marginea drumului şi a ajuns în şanţ. În momentul impactului, şoferul a fost lovit la cap şi a rămas încarcerat în autoturismul avariat. De asemenea, soţia lui a fost lovită la gură şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Singurul care a scăpat nevătămat a fost nepoţelul, care, în momentul accidentului, se afla în scaunul special. Cu toate acestea, la sosirea echipajelor medicale, a fost consultat şi, pentru orice eventualitate, a fost dus la Spitalul de Pediatrie, pentru o evaluare amănunţită. La faţa locului au mers echipaje de Poliţie, ale Serviciului de Ambulanţă Argeş, două echipaje SMURD, dar şi unul de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni. Echipajul de descarcerare a acţionat, reuşind să-l scoată pe Ion I. dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, la fel şi soţia lui. În urma investigaţiilor medicale, s-a stabilit că niciunul nu suferise leziuni grave.