Se repară sau nu se repară Bulevardul „Pardon” în acest an? În ciuda interesului câmpulungenilor faţă de acest subiect, în contextul în care s-a redeschis tema „reabilitării urbane”, rezumată, din păcate, la o cosmetizare la suprafaţă a carosabilului şi trotuarelor, capii Primăriei nu s-au decis. Bulevardul, ca obiectiv al proiectului iniţial – Centrul istoric şi Complexul „Kretzulescu” -, cu ceea ce presupunea el, renovarea tuturor faţadelor clădirilor, publice şi private, spaţiu de promenadă, interzicerea cu desăvârşire a parcării şi circulaţie într-un singur sens, exclus să se realizeze în acest mandat. Motivul l-am punctat în fiecare relatare despre cea mai reprezentativă zonă a oraşului istoric Câmpulung, prin urmare, îl cunoaşteţi: excedentul bugetar, adică economiile strânse special pentru „regenerarea urbană”, a fost deja împărţit pe alte investiţii, între care nu figurează şi acest fragment desprins din proiectul lui Călin Andrei. Cu riscul de a ne repeta, singurul obiectiv din defuncta investiţie pus la punct în mandatul lui Liviu Ţâroiu, cap-coadă, va fi Piaţa Primăriei. Atât. Primarul PSD îşi adjudecă şi Grădina Publică, unde ar mai avea de încheiat plantările de copăcei prevăzuţi în lucrarea Ancăi Coşa. Aşadar, ce vedeţi în prezent în parcul central al Câmpulugnului asta prevedea şi pomposul proiect al reabilitării urbane, un fâs cu costuri extravagante, care n-a adus niciun plus de imagine Grădinii „Merci”. Dimpotrivă, un minus prin distrugerea gardului-monument, a foişorului văduvit de un ornament original, despre care nu se ştie ce s-a întâmplat cu el, şi defrişările ca la nebuni, ca să fie soare ca pe litoral.
Cârpeală neaoşă românească: plombe pe Negru Vodă şi Republicii, iar bulevardul aranjat cu pavele montate de ADP-işti
Ce au nenorocit amatorii cu ifose de restauratori a fost amplificat de decizia actualului primar de a face bâlci în fosta oază verde a oraşului. Având precedentul acestor şocuri cauzate populaţiei de nişte primari prost sfătuiţi sau ghidaţi de dorinţa de câştiguri cu preţul ţigăniei instalate în spaţiul destinat deconectării locuitorilor, lumea ridică prudent întrebări legate de cum va arăta bulevardul. Şi pe bună dreptate, întrucât era firesc să existe o continuitate între proiectele majore ale lui Liviu Ţâroiu, Piaţa Primăriei şi tronsonul „Bărăţie” – „Dinicu Golescu”. Or, după informaţiile comunicate cu zgârcenie până în acest moment, va fi o „pauză” între cele două lucrări, proiectul bulevardului, în forma sa iniţială, fiind lăsat pentru alt mandat.
La recenta întrunire a aleşilor municipali de la finele lunii aprilie, dacă tot s-a vorbit despre şantierul deschis în vecinătatea Pieţei Centrale, în mod firesc, a existat curiozitatea dacă operaţiunile de „amenajare urbanistică” vor curge dinspre partea sudică a municipiului către Piaţa Primăriei. Viceprimarul Mărgărin Blidaru, aflat în poziţia ingrată de a informa comunitatea câmpulungeană în privinţa intenţiilor administraţiei publice locale, pe care el nu le cunoaşte, a furnizat răspunsul anticipat. În 2018, nu se vor asfalta Negru Vodă şi Republicii – arterele situate de-o parte şi de alta a bulevardului -, ci doar se vor plomba, în bunul obicei al autorităţilor care prăpădesc banii pe cârpeli. Iar pietonalul bulevardului va fi, într-adevăr, reabilitat, cu ADP-ul şi cu piatra cumpărată de Liviu Ţâroiu, cu un milion de euro, de la Grup Corint, ca să-i facă pe ardeleni să plece din Câmpulung, unde şi-au bătut joc de proiectul pentru care a fost ţinută pe loc, timp de trei mandate, dezvoltarea municipiului.
Cum în programul de lucrări al ADP-ului pe 2018 nu figurează pavarea bulevardului cu compozitul chinezesc băgat pe gâtul autorităţilor de constructorul ţepar, opoziţia liberală a aflat aceste planuri în timpul unei emisiuni tv, de la aliatul ALDE al PSD-ului, Sergiu Cicu. „Când se va stabili ceva, o să fiţi informaţi.”, a avut un puseu de autoritate vicele Blidaru, de la care înţelegem că puterea decide când, cu cine şi cu ce făţuieşte bulevardul, iar restul vor fi doar anunţaţi.
Şi în cazul zonei bulevardului, la fel ca pe porţiunea pregătită să intre în şantier, de la „Bărăţie”, până la intersecţia de lângă „Dinicu Golescu”, este nevoie de schimbarea reţelelor de utilităţi. Lucrare care poate fi întreprinsă în jumătatea rămasă din mandatul 2016-2020, dacă tot nu se fac asfaltări. De ce-or sta ai noştri precum muta în păpuşoi, când este atât de mult de muncă… Asta se întreabă şi liberalii, care au ţinut o conferinţă de presă a doua zi după şedinţa de Consiliu, în care au insistat să demareze lucrările de „pregătire a terenului”: schimbarea sistemului de apă şi canalizare şi îngroparea reţelelor electrice şi a tuturor cablurilor care înzorzonează în prezent stâlpii de iluminat şi faţadele clădirilor. „Am înţeles că s-a discutat, dar n-am înţeles unde, că se vor reabilita pietonal bulevardul şi cele două artere de pe bulevardul central. Domnul Blidaru a spus că se va folosi proiectul „Kretzulescu”, cu dale şi modele în dreptul fiecărei clădiri simbol.”, a afirmat preşedintele PNL Câmpulung, Bogdan David, completat de colegul Ionel State: „Bulevardul se va face cu dalele achiziţionate de la Grup Corint, plătite cu un milion de euro, dar străzile, pe toată lungimea bulevardului, nu vor fi reabilitate. Bulevardul va avea altă faţă, dar să laşi arterele de circulaţie auto, o lungime de 380 de metri… pot fi făcute cu ADP. Nu ştiu dacă mai sunt atâtea pavele. Am fost cu David, anul trecut, în Parcul „Kretzulescu”, şi am constatat că s-a luat din borduri, s-a luat din pavele. Nu ştiu dacă mai avem să facem cel puţin lungimea bulevardului.” Potrivit unei comunicări a primarului Liviu Ţâroiu la una dintre întâlnirile cu membrii A.S.C.M., stocul de piatră chinezească, de o calitate îndoielnică, îi asigură 25% din necesar.