26.3 C
Campulung Muscel
07/09/2024

Problema parcărilor, dezbătută de primarul Liviu Ţâroiu cu reprezentanţii asociaţiilor

Luni, în sala mare a Primăriei Câmpulung, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii instituţiei şi asociaţiile de locatari – proprietari din municipiu. Acestora le-au fost înmânate fişele cu documentele ce trebuie ataşate la cererea pentru atribuirea locurilor de parcare în perioada 20 aprilie – 30 iunie 2018. 

După înmânarea actelor necesare, reprezentanţii Asociaţiilor de locatari-proprietari şi-au prezentat nemulţumirile, în mare parte, acestea fiind legate de locurile de parcări. „Am 400 de cereri şi 100 de locuri de parcare. Cum facem?”, întreabă un preşedinte de asociaţie. Alt preşedinte a explicat că, pe strada I.C. Brătianu, la un bloc, nici măcar nu există locuri de parcare, şi că nu are cum să le ceară oamenilor să completeze adrese. Primarul le-a explicat că totul este în lucru acum şi că se vor soluţiona fiecare. Prima parcare pilot dată în folosinţă este aceea din spatele Cofetăriei „Iepuraşul”, acolo unde deja sunt delimitate. 

„Facem tot mai mulţi paşi ca să trecem la acordarea locurilor de parcare pentru toţi cei care au posibilităţi în acest moment. Principala problemă ridicată de reprezentanţii asociaţiilor este numărul locurilor de parcare şi amenajarea lor. Avem parcări la acest moment care sunt pietruite şi urmează să fie asfaltate. Considerăm că, în momentul în care se vor amenaja, atunci vor fi şi marcate şi predate ca locuri de parcare. Statistic, nu s-a făcut o analiză încă asupra numărului total al locurilor de parcare. Acum avem în lucru asta. Să vedem câte locuri sunt necesare pe zonă.”, ne-a declarat primarul Ţâroiu.  Persoanele care sunt încadrate într-o asociaţie de locatari-proprietari depun cereri la asociaţie, iar cei care nu sunt încadraţi vor depune cererile direct la Primărie.  

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!