Se ambiţionează şi duce numele Muscel tot mai departe! Musceleanca Denisa Dragomir a câştigat cea de-a doua cursă consecutivă din acest început de sezon competiţional.
După Carrera Alto Sil, unde Denisa a luat locul I, a câştigat Sky del Canto, etapă disputată pe un traseu de 22 km, cu o diferenţă de nivel de 1.280 metri. Denisa a înregistrat un timp de o oră 57 de minute şi 27 de secunde. După ea, următoarele două competitoare au înregistrat timpul de două ore 14 minute şi 33 secunde şi respectiv două ore 17 minute şi 23 secunde, cea de pe locul III. Sportiva a reuşit să se detaşeze cu un timp destul de bun faţă de locurile II şi III, la această competiţie desfăşurată în oraşul Bergamo din Italia.
Ea le-a transmis celor care îi urmăresc rezultatele şi competiţiile câteva lucruri, imediat după ce a terminat cursa: „Sunt fericită că m-am întors în Carvico, îmi place foarte mult Sky del Canto, este o cursă rapidă şi anul acesta a mers chiar bine. Recordul nu a fost îmbunătăţit, însă timpul este bun. M-am recuperat rapid după competiţia din Spania.”, a transmis Denisa Dragomir.
Pentru sportiva din Muscel, următoarele curse de interes sunt Trofeul Nasego şi Zegama.