-4.1 C
Campulung Muscel
17/02/2025

Încă un premiu adăugat în palmares de Denisa Dragomir!

Musceleanca Denisa Dragomir a început în forţă noul sezon la competiţiile de alergare montană. De curând, sportiva din Berevoeşti a participat la cea de-a zecea ediţie a concursului „Carrera Alto Sil”, din Spania. Atleta, legitimată la CSM Piteşti, a participat la proba de 44 de km, unde a şi câştigat. 

După concurs, pe pagina sa de socializare, atleta a declarat câteva cuvinte pentru cei care îi urmăresc activitatea şi reuşitele. „Mă bucur că şi anul acesta am reuşit să fiu prezentă la concursul Carrera Alto Sil, o ediţie aniversară, care a fost sărbătorită prin introducerea cursei de 44 km cu 2.700 metri diferenţa de nivel, probă în care am luat startul. Deşi condiţiile meteo nu au fost favorabile ca anul trecut, sunt fericită că totul a decurs conform planului şi am reuşit să câştig. Mulţumesc tuturor celor care mă susţin şi îmi sunt alături.”, a scris Denisa. Denisa Dragomir are un palmares impresionant obţinut la concursurile de alergare. Numai în anul 2017, musceleanca a participat la 24 de concursuri, dintre care 18 în afara ţării: 16 în Italia, una în Bulgaria, una în România. La aceste concursuri, ea a obţinut 18 locuri I, 3 locuri II şi 3 locuri III. 

 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!