02/07/2026

Groapă lângă groapă, pe drumul judeţean care străbate toate satele comunei Godeni!

Starea deplorabilă în care se prezintă şoseaua ce străbate satul Capu Piscului i-a făcut pe câţiva localnici ajunşi la limita răbdării să riposteze faţă de pasivitatea autorităţilor. Nu în direcţia celor locale este de arătat cu degetul, se apără primarul Ion Pădureanu, întrucât artera cu pricina nu se află în administrarea şi în responsabilitatea Primăriei Godeni, ci a Consiliului Judeţean, în subordinea căruia se află reţeaua de drumuri judeţene. DJ 732 C este desfăşurat pe o lungime de 19,010 kilometri, între Câmpulung şi Lăzăreşti. Mai exact, artera judeţeană străbate Câmpulung – Bughea de Jos – Malu – Godeni – Capu Piscului – Lăzăreşti (DN 73). Condiţia sa este departe de a face cinste administratorului, mai cu seamă după ieşirea din această iarnă, când ce era deja distrus s-a distrus mai tare. Găurile din carosabil, mai mari ori mai mici, mai apropiate ori mai depărtate, i-au scos din minţi pe şoferi, ale căror urări „de bine” îi au ca destinatari, fireşte, pe primari. După ce au auzit că unul dintre şefii de localităţi aflate pe traiectoria DJ 732 C a reuşit să convingă forul judeţean să întreprindă reparaţiile pe tronsonul aferent localităţii Bughea de Jos, câţiva vecini din Capu Piscului n-au mai răbdat şi s-au adresat redacţiei ziarului nostru. Oamenii au solicitat un reportaj despre halul jalnic în care a ajuns o şosea importantă, nereabilitată niciodată de la construcţia ei, nu ca să-i facă de ocară pe edili, ci, mai degrabă, să-i impulsioneze să ia atitudine în faţa proprietarului drumului de calvar. Săptămâna trecută, când am întreprins deplasarea în zonă, într-o zi cu ploaie zdravănă, fără un ghid cunoscător al scorburilor găunoase, dese şi adânci, mascate de bălţi, probabil că n-am fi ieşit la liman cu autoturismul de serviciu neavariat. 

Lumea, iritată că primarul vecin, Dorel Tănăsescu, începător pe lângă liderul lor, posesor de cinci mandate, a convins judeţul să-şi repare drumul   

Cetăţenii care au solicitat prezenţa în satul lor a unei echipe a ziarului nostru au dorit ca, prin prezentarea şoselei ciuruite, pe care localnicii o cam ocolesc, folosind accesul prin Lăzăreşti, cu inconvenientul câtorva kilometri în plus, autorităţile locale şi judeţene să se urnească şi să treacă la treabă. Cei din Capu Piscului s-au trezit din resemnare la scurt timp după ce primarul din vecini, Dorel Tănăsescu, a dat vestea includerii comunei Bughea de Jos pe lista de reparaţii stradale planificate de Consiliul Judeţean în 2018. Omul a cerut şi a primit. Consiliul Judeţean a răspuns pozitiv diligenţelor întreprinse de primarul muscelean, aprobând reabilitarea covorului asfaltic pe DJ 732 C, tronsonul Câmpulung – Bughea de Jos (km 0+950 şi 6-900), în anul 2018. Potrivit lămuririlor oferite de şeful administraţiei publice locale de la Bughea de Jos, reparaţiile vor fi întreprinse pe breteaua de legătură între comună şi Câmpulung, pe care edilul şef susţine că a întreţinut-o prin lucrări mici, la nivel local, cât a putut face în limita legii, drumul fiind al judeţului, nu al comunei. Aşa cum a procedat cu gropile desfundate după prima ninsoare a iernii 2017-2018, pe care le-a făcut să dispară din peisaj cum au ieşit de sub zăpadă. „Am verificat şi imediat am intervenit. Acum nu le mai găsiţi acolo. Aşa facem mereu, intervenim cât de repede se poate.”, ne povestea, în urmă cu o lună, cum se descurcă primarul Tănăsescu. 

În schimb, colegii de la conducerea comunei Godeni au fost lăsaţi în urmă de avansul luat de proaspătul edil şef de la Bughea de Jos în tratativele cu Consiliul Judeţean. Ca o ironie, fostul secretar Dorel Tănăsescu, independent ca orientare politică, i-a luat-o înaintea lui Ion Pădureanu, PSD-ist cu state vechi şi primar cu cinci mandate, presând CJ să introducă în bugetul pe 2018 drumul ce-i aparţine. 

Localnicii au fost reprezentaţi cu numele de viceprimarul Soare, al cărui tată a fost consilier judeţean. Tot din Capu Piscului este şi actualul vice   

Revenind la vizita noastră la Capu Piscului, pe care am întreprins-o pe o vreme câinoasă, cei cu care am stat de vorbă la faţa locului erau mai înverşunaţi ca de obicei, şi pe bună dreptate, căci bălţile care acopereau drumul ascundeau capcanele din calea maşinilor. Norocul lor că le-au memorat, prin urmare slalomul automobilelor printre craterele din asfalt a împrumutat ceva din mersul beţivilor care nu reuşesc să ţină calea dreaptă. Şi aşa de rău este de la un capăt la altul. „Aşa este tot satul, uliţele sunt neasfaltate şi pline de gropi. Şi aşa sunt şi în Coteşti. A mai băgat lumea pietriş adus de pe gârlă. Asfalt nu este făcut decât la pensiune (n.r. Pensiunea „Piscul Soarelui”). În loc să ne pună asfalt pe drum, l-au pus pe o uliţă care duce pe câmp.”, spunea cu năduf un sătean, referindu-se la singurele reabilitări întreprinse de Primărie pe nişte drumuri agricole, după cum aveam să aflăm mai târziu de la primar. Însă nici covorul bituminos aşternut recent pe accesul către spaţiul de cazare nu arată impecabil. 

„Singurul drum asfaltat este cel care duce la pensiune, a repetat ghidul nostru. Şi mai este unul făcut acum un an, care dă pe luncă, dă pe gârlă, dă pe la dracu’ cu cărţi!”, a continuat cetăţeanul care i s-a adresat viceprimarului Dorel Rumînescu, fiind din acelaşi sat. „Când oi avea eu putere, atunci vi-l fac!”, le-ar fi răspuns vicele oamenilor care credeau că au în el un reprezentant de nădejde în administraţia publică locală. Măcar să le fi astupat cele mai adânci gropi cu pietriş, s-au rugat sătenii de mâna dreapta a primarului. „Ducem şi noi copiii la şcoală, atunci când plouă (n.r. şcolarii din Capu Piscului învaţă la şcoala din Coteşti). Se mai dau copiii cu rolele, cu bicicletele.”, au încercat consătenii să-l înduplece pe secundul lui Ion Pădureanu, care le-a amânat rezolvarea doleanţelor până în momentul în care va pune el mâna pe putere. Altfel spus, alegeţi-mă dacă vreţi drumuri bune!

„Godeni este un pic aranjat, atât. La acest magazin – ne-au oprit însoţitorii în dreptul unui punct comercial din Capu Piscului – este pericol! În 25 de ani, de când ştim noi drumul asfaltat, din copilăria noastră, nu s-au pus decât o plombă-două, în rest, nimic, nimic!”, ne-au mai spus oamenii în a căror rutină zilnică a intrat de mult naveta prin Lăzăreşti, către Câmpulung, unde au serviciul. În mandatul trecut, 2012-2016, Capu Piscului a „furnizat” comunei viceprimarul, pe Laurenţiu Soare, fiul lui Leonard Soare, consilier judeţean mai multe mandate şi proprietar al pensiunii din sat. Dar, conform zicerilor petenţilor care ne-au chemat la faţa locului, rolul său a fost „de umplutură”, dacă, nici avându-l pe tatăl său în CJ apărător al cauzei aşezării traversate de un drum judeţean, n-a rezolvat chestiunea reabilitării lui. Iar cei din Capu Piscului stau bine în comparaţie cu vecinii din Malu, unde drumul judeţean are aspectul unei uliţe de ţară, cu pământ!  

„Mă uitam la Vlădeşti – a continuat unul dintre sătenii nemulţumiţi -, acolo, toate uliţele sunt asfaltate. Lereşti, Valea Mare… I-am spus o dată viceprimarului: „Măi, Dorele, trebuie un pic de curăţenie pe luncă!” Erau urzici… vegetaţie, uscături… pe şanţ, pe drum. Când se întâlneau două maşini, se zgâriau. „N-am benzină, dacă-mi dai benzină, eu cosesc.”, a descurajat numărul doi în administraţia publică locală alte cereri ale consătenilor. Aşa cum este cea privind ameliorarea stării arterei până la intersecţia cu Drumul Naţional 73 C Câmpulung – Curtea de Argeş, la ieşirea din Coteşti, care este jale pe toată întinderea ei şi de care se servesc nu numai oamenii locurilor, ci şi maşinile de aprovizionare, care aduc marfă la magazinele săteşti. „Să nu faci tu nimic cu cei de la „416”? De ce, dracu’, îi ţii?! Pe noi ne-au obligat să curăţăm în faţa curţilor, dar unde stă un bătrân…!”, spuneau cu amărăciune localnicii, care mai reclamă lipsa curăţeniei, vara, primăvara şi toamna, şi lipsa deszăpezirii, iarna.

Primarul Ion Pădureanu: „În 2017, am mers personal la Consiliul Judeţean, a fost prins în planul de reparaţii începând cu luna septembrie 2017, dar n-a mai ajuns echipa ca să repare”  

De partea cealaltă, primarul Ion Pădureanu, căruia i-am solicitat, după cum era firesc, nu neapărat un punct de vedere în apărarea instituţiei pe care o reprezintă, căci oamenii nu caută ceartă cu Primăria, ci o informaţie în ajutorul comunităţii de la Capu Piscului, susţine că, personal, a discutat cu conducerea judeţului pe acest subiect. El le dă dreptate locuitorilor satului în privinţa nemulţumirii pricinuite de lipsa unei reparaţii capitale a arterei, în condiţiile în care are o vechime considerabilă. „S-a făcut un covor asfaltic în 2012, de la Capu Piscului, până în centrul Coteştiului, atât. Şi s-au mai astupat nişte găuri.”, ne-a relatat acesta în ce au constat eforturile judeţului faţă de calea de acces care îi aparţine. Şeful Executivului, oricum, era hotărât să reia deplasările la Consiliul Judeţean, ca să-i convingă pe responsabili măcar să întreprindă o vizită în zonă, ca să vadă că revolta acestor musceleni este întemeiată. Reparaţia ar fi fost inclusă la finanţare, după una dintre rundele de insistenţe ale edilului şef la instituţia judeţeană, numai că nu s-a concretizat în teren. „Este Drumul Judeţean 732 C, pentru care, în 2017, am mers personal la Consiliul Judeţean, a fost prins în planul de reparaţii începând cu luna septembrie 2017, dar n-a mai ajuns echipa de la CJ aici, ca să repare. Pe bună dreptate, lumea mi se adresează mie, dar n-am posibilitatea să fac nimic. Decât să sesizez încă o dată Consiliul Judeţean Argeş, pentru că nu am dreptul să repar eu. Nu am voie să intervin pe el, pentru că este drum judeţean. Eu, prin proiectul 3.2.2, am făcut drumurile agricole, în sensul că le-am asfaltat.”, spunea primarul, prins la mijloc în chestiunea delicată a reabilitării aflate în sarcina superiorilor săi.              

„În primul rând, nu ni s-a dat nimic de la Consiliul Judeţean pentru bugetul anului 2018.”, este situaţia încurcată în care se află administraţia locală în relaţia cu forul judeţean, fiindcă nu doar drumul cu pricina depinde de „teşchereaua” judeţeană. Însă ce ţine de Primărie şi de bugetul Godeniului, total sau parţial, cu titlu de cofinanţare în cadrul unor proiecte susţinute cu fonduri guvernamentale, se va face. „Dau drumul execuţiei drumului Olteanu, aflat între Godeni şi Mărcuş.”, un proiect consistent şi ca întindere, şi ca valoare, care va costa peste 24 de miliarde de lei vechi. 

Dacă tot suntem la capitolul drumuri, îi informăm pe locuitorii Godeniului a căror răbdare n-a fost încă epuizată că Primăria are planuri de reparaţii totale pentru toate uliţele de pe teritoriul comunei. Nu se vor face de azi pe mâine, întrucât finanţarea programului îndrăzneţ depinde de Ministerul Dezvoltării Regionale, gestionarul PNDL. Primarul Pădureanu ne-a arătat ciorna cu străzile care vor constitui obiectul unei hotărâri a Consiliului Local planificate a fi puse în dezbatere în această lună, după ce a lansat comanda achiziţiei unui studiu de fezabilitate. Concret, acesta ţinteşte asfaltarea tuturor uliţelor din comună prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. „Nu lipseşte din acest program nicio uliţă. Dar până se vor asfalta, lumea va spune: n-au făcut nimic ăştia. Nu este aşa. Îmi fac datoria să merg la Bucureşti cu documentele. S-a făcut ridicarea topografică şi oamenii din comună l-au văzut pe cel care a măsurat. Acum, stadiul este de încheiere a studiului de fezabilitate, în vederea depunerii la PNDL. Pentru toate drumurile din comună!” Satul Godeni figurează în acest proiect cu şase drumuri, satul Coteşti, cu cinci drumuri, Capu Piscului, cu şase drumuri, dintre care unul are o lungime mare, de aproape 1,5 kilometri, iar satul Malu, cu cinci drumuri. Aproape nouă kilometri, pentru asfaltarea cărora primarul şi-a pus nădejdea în banii de la bugetul central. 

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!