Cât de mult contează lucrurile mici, banale, care au lipsit Câmpulungului, nu că n-ar fi avut bani, dar n-a avut un lider gospodar! Pe când ne văitam de lipsa simţului gospodăresc a majorităţii edililor care ne-au condus în ultimele trei decenii, s-a pus Liviu Ţâroiu pe cumpărat coşuri de gunoi, cu băncile aferente – păcat că a ratat promoţiile prinse de alţi colegi primari -, care, după cum cu enormă satisfacţie constatăm, rezistă. Sunt şi folosite uneori, dovadă că încă sunt oameni ca lumea printre noi, nu numai dobitoace dintre cele care au impus actualizarea „normelor de gospodărire comunală”. Dacă ar fi fost să se aplice din prima zi după şedinţa de Consiliu, din 28 februarie 2018, amenzile pentru încălcarea lor, primii sancţionaţi ar fi fost nu cetăţenii, ci responsabilii de la ADP. A spus-o consilierul local Constantin Ivan, în opinia căruia ei sunt primii care trebuie să se încadreze în aceste norme, ca să fie un exemplu pentru ceilalţi. În urmă cu două săptămâni, cum aţi fost informaţi, au fost actualizate obligaţiile locale din 2002, adoptate pe când primar era George Bălan, a căror încălcare se sancţionează în prezent cu amenzi de până la 1.000 de lei, pentru cetăţeni, şi până la 2.000 de lei, pentru firme. Iar ADP-iştii care trebuie să constituie un exemplu de urmat de către câmpulungeni, cel puţin pe partea de curăţenie, ar trebui amendaţi de poliţiştii locali, ca să-şi justifice salariile grase şi normele de hrană îndestulătoare. Teoretic, la acest capitol, curăţenia stradală, comunitarul este liber să vă „ardă” pentru orice atitudine care înfrânge bunul simţ: chiştoace aruncate oriunde, cum viciosul trage ultimul fum din ţigară, coji de seminţe scuipate din mers, şerveţelul sandvişului azvârlit la întâmplare, cu riscul de a fi purtat de vânt, cu ultimele resturi de muştar, pe faţa trecătorului aflat în spatele celui care îşi încheie prânzul frugal cu un gest de bădăran.
N-ar strica să băgaţi normele la cap, ca să nu ajungeţi să sacrificaţi, cu o singură amendă, preţul a 67 de pachete de ţigări, pentru un pârdalnic de chiştoc surprins de vigilenţa unui agent dintre cei care n-au avut norocul să fie plantaţi la uşa vreunui ghişeu, ca să se „ţină” la mulţime. Aşa cum este poliţistul plantat la Casierie – îi anunţăm pe cei care nu s-au alăturat „pelerinajului” de contribuabili grăbiţi să nu rateze reducerea de 10% să nu dea buzna înăuntru, ca să nu rişte vreo acuzaţie de ultraj -, a cărui misiune este să oprească cetăţenii la uşa biroului, ca să nu le ia aerul din încăpere casieriţelor cu sarcini precise: una îţi taie chitanţa, alta îţi ia banii, pentru evitarea suprasolicitării. Când străzile gem de nesimţire şi îngălare, comunitarii sunt folosiţi masiv în instituţie, ca să nu se nervozeze funcţionarele din pricina gloatei iritante, care le asigură salariile.
Revenind la mobilierul stradal, anul trecut, primarul a cumpărat din belşug, să aibă şi în 2018. Cel puţin, din câte a lăsat vicele Blidaru să se înţeleagă, la sfârşitul lui noiembrie, stocul n-a fost epuizat. Şi nici nu avea cum, dacă s-au făcut achiziţii de bănci de 80.000 de lei, asta însemnând 60 de bucăţi, iar la coşuri de gunoi, pentru 100 de bucăţi, s-au cheltuit 70.000 de lei. Deci, nu va fi cazul de altă sesiune de shopping, căci sigur ADP-ul n-a gătat cantităţile generoase cumpărate toamna trecută. Ca pentru un oraş de bătrâni, ce-am rămas, pe fondul exodului care continuă. Dacă şi primarul a început să se vaite de încasările care-i scad continuu din cauză că fug tinerii de Câmpulung!
Liviu Ţâroiu se felicită pentru investiţia întreprinsă, susţine el, la rugămintea vârstnicilor, care n-aveau loc de popas, decât pe bulevard, pe drumul din Vişoi la Piaţa Mare şi retur, cu paporniţele pline. Nu l-au copleşit cu felicitări pentru investiţie opozanţii care, anul trecut, i-au contestat preţul, iar, anul acesta, valoarea culturii pe lângă coşurile de gunoi. Care e mai mică. Liberalii s-au angajat că vin cu dovezi pentru public, cum că acelaşi pachet, procurat de autorităţile noastre cu peste 2.000 de lei, a fost obţinut de omologi ai lui Liviu Ţâroiu la un preţ sub jumătate din costurile suportate de municipalitatea câmpulungeană. Adică noi am cumpărat coşul cu 700 de lei, iar alţii, cu 300 de lei. Dar au fost primari musceleni, din vecinătatea Câmpulungului, care au plătit pentru întreg pachetul 700-800 de lei. Nu 2.030 de lei, „performanţa” Executivului nostru, care s-a apărat permanent că a luat altceva. Mai bun. Şi, oricum, pe lângă marfa din „Kretzulescu”, de 2.700 de lei banca, ca pentru dosuri domneşti, achiziţia e apă de ploaie.
Treaba cu SEAP, locul din care instituţiile publice îşi fac cumpărăturile la vedere, ar fi o mare păcăleală, continuă contestatarii puterii. Adică oferta a fost încărcată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi trasă imediat de câştigător, fiind vorba despre o încredinţare directă, nu despre o licitaţie, adică o competiţie între ofertanţi. Iar scumpătatea ar deriva din faptul că respectivul vânzător ar fi un importator care vinde cu preţuri de două-trei ori mai mari decât fabricantul. De aia plătim de ne ustură.
Altă durere a oponenţilor primarului social-democrat – ar trebui să fie a tuturor câmpulungenilor, dar cum oraşul geme de „vite încălţate”, cum sunt cele care au aşezat simbolul Centenarului pe un soclu de gunoaie, lipsa oricărei reacţii de bun simţ nu ne mai miră – este alocarea la Cultură, comparativ cu factura achitată de ADP strict pentru această dotare. Fost cuib de intelectuali, inspiraţi de farmecul orăşelului dichisit, care „contagia” cu buna cuviinţă, Câmpulungul a ajuns să-şi angajeze resursele financiare mai mult în coşuri de gunoi decât în cultură. Lucru care spune enorm despre halul de decădere a unei populaţii prea apatice ca să-şi mai înveţe copiii şi să dea „bună ziua”.
Opoziţia lui Ţâroiu declamă electoral că este inadmisibil ca într-o localitate cu o reputaţie ca a Câmpulungului, cultura, în Anul Centenarului, să se descurce cu o alocare de 135.000 de lei, iar pe coşuri şi bănci să se cheltuiască 150.000 de lei! Uite că se poate, de vreme ce valoarea culturii şi a educaţiei se vede clar dincolo de bordura gardului Mausoleului Mateiaş, unde tinerii, cărora, probabil, le-o fi ruşine să fie văzuţi aruncând la coş, au transformat baza edificiului elogiat în presa naţională pentru maiestuozitatea sa într-o cocină. Or fi având habar sau le-o fi păsând că în interior sunt osemintele unor tineri morţi la vârsta lor?! Sigur nu. N-are sens a ne mai întreba prosteşte dacă îşi simt ochii inundaţi de lacrimi când aud imnul ţării pentru care, altădată, se murea.
Fără critică de data aceasta, mai facem o încercare de a-l îndupleca pe Liviu Ţâroiu să-i scoată pe teren pe poliţiştii locali. Nu sunt valeţii funcţionarilor din Primărie, ca să-i apere de contribuabilii veniţi să dea, nu să ceară.