Vom începe în această ediţie prezentarea faptelor intrate în obişnuinţa multora dintre câmpulungeni care vă pot aduce amenzi în caz că sunteţi reclamat de vecini, căci Poliţia Locală, din proprie iniţiativă, ne îndoim că-şi va mişca fizicul pe teren, să-şi îndeplinească norma de sancţiuni. Nu numai comunitarii au atribuţii de sancţionare, ci şi Inspecţia în Construcţii, birou care funcţionează şi în cadrul Primăriei Câmpulung, dar şi o parte a personalului Edilului şi, în general, personalul cu atribuţii de gospodărire comunală.
„Asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi juridice, proprietarii sau chiriaşii de imobile sau apartamente, toţi cetăţenii municipiului Câmpulung sau aflaţi în tranzit, au următoarele obligaţii cu privire la întreţinerea şi păstrarea curăţeniei clădirilor, locuinţelor, anexelor gospodăreşti, incintelor, împrejmuirilor, arterelor de circulaţie şi locurilor publice:
a) de a lua toate măsurile necesare pentru întreţinerea, repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii şi a spaţiilor şi instalaţiilor comune aferente (ascensor, acoperişuri, terase, instalaţii de canalizare ape meteorice şi uzate, instalaţii de alimentare cu apă caldă şi rece, instalaţii din subsol, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonie etc.), până la racordul de branşare utilităţi deservit de agentul prestator de servicii, pe toată durata existenţei acestora;
b) de a lua toate măsurile necesare pentru consolidarea şi/sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri (se vor respecta culorile faţadei);
c) de a menţine curăţenia şi de a întreţine spaţiile verzi, căile de acces, locurile de joacă, spaţiile de parcare şi spaţiile amenajate pentru depozitarea deşeurilor menajere aflate în jurul imobilului (bloc de locuinţe şi/sau spaţii comerciale);
d) de a menţine curăţenia în subsoluri şi de a întreţine în stare bună de funcţionare instalaţiile aferente acestui spaţiu;
e) împiedicarea folosirii spaţiilor de folosinţă comună de anumiţi proprietari fără acordul tuturor proprietarilor şi/sau asociaţiei de proprietari;
f) schimbarea destinaţiei spaţiului de folosinţă comună şi/sau modificări constructive se vor face numai cu avizele şi acordurile necesare;
g) să nu păstreze în suprafaţa locativă comună mărfuri, mobilier sau alte produse care creează disconfort celorlalţi locatari sau care, în contact cu agenţii atmosferici, se descompun sau devin inflamabile, explozibile şi pot produce deteriorări sau degradări imobilului;
h) să nu construiască împrejmuiri improvizate în vecinătatea blocurilor de locuinţe, să nu cultive legume în jurul blocurilor şi să întreţină permanent spaţiile verzi din jurul acestora;
i) să afişeze la intrarea în imobil plăcuţa cu adresa completă, cât şi datele de identificare ale asociaţiei de proprietari;
j) să nu scuture obiecte (covoare, pături, feţe de masă, etc.) şi să nu arunce resturi menajere, obiecte sau lichide de la ferestre sau balcoane;
k) să nu expună rufe la uscat în afara balcoanelor, iar consolele existente vor fi desfiinţate;
l) să nu amplaseze bătătoare de covoare la o distanţă mai mică de 15m de ferestrele apartamentelor;
m) să respecte programul de linişte stabilit între orele 22.00-08.00 şi 13.00-14.00;
n) să păstreze în bună stare de folosinţă şi să nu degradeze băncile, coşurile pentru hârtii, indicatoarele, panourile de afişaj şi alte asemenea dotări şi mobilier urban, amplasate în parcuri, locuri de joacă pentru copii, pe străzi şi în alte locuri publice;
o) să nu arunce resturi de ţigări, ambalaje, coji de seminţe, etc., pe domeniul public şi privat al Consiliului Local;
p) să cureţe de zăpadă şi gheaţă trotuarele şi căile de acces aflate în imediata apropiere a imobilelor pe care le deţin sau îşi desfăşoară activitatea comercială/servicii, cât şi ţurţurii formaţi la streşinile imobilelor;
r) să întreţină şi să păstreze curăţenia în spaţiile comerciale în care nu se desfăşoară nicio activitate;
s) să efectueze la intervale de timp dezinsecţii şi deratizări ale imobilelor, curţilor şi terenurilor aflate în proprietate;
Încălcarea prevederilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru persoanele juridice.