23/03/2025

PMP, vecin cu ALDE

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean de vineri, 16 februarie, au fost supuse spre aprobare consilierilor zeci de proiecte, două dintre ele vizând un imobil din Câmpulung, care face parte din patrimoniul judeţului Argeş. Este vorba de clădirea din strada Fraţii Goleşti, nr. 1, în care funcţionează „Clubul pensionarilor”. Două formaţiuni politice şi o instituţie au cerut Consiliului Judeţean să le aprobe închirierea sau să le dea în administrare birouri în acest loc.

Oficiul Judeţean de Zootehnie Argeş, la etajul clădirii deţinută de CJ în Câmpulung

Una dintre solicitări a venit din partea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a cerut Consiliului Judeţean Argeş, pe 9 noiembrie 2017, darea în administrare a unui spaţiu în Câmpulung. Iată ce scrie în adresa adresată preşedintelui Dan Manu: „Pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii de ameliorare şi reproducţie în zootehnie, din cadrul Oficiului Judeţean de Zootehnie Argeş, vă rugăm să dispuneţi atribuirea în administrare a unui spaţiu de 20 metri pătraţi, situat în municipiul Câmpulung, strada Fraţii Goleşti, nr. 1, judeţul Argeş. Menţionăm că OJZ Argeş îşi desfăşoară în acest spaţiu de 16 ani acţiunile specifice şi execută lucrări zootehnice de interes public. De asemenea, un specialist din cadrul OJZ Argeş, respectiv doamna dr. Camelia David, îşi va desfăşura activitatea şi pe teritoriul zonei Câmpulung, din judeţul Argeş.” Adresa este semnată de directorul general al Agenţiei, dr. ing. Lelior Iacob. Consilierii judeţeni au aprobat darea în administrare Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, pentru o perioadă de trei ani, a unui birou, în suprafaţă de 17,38 metri pătraţi, aflat la etajul întâi al imobilului din Câmpulung, proprietate a Consiliului Judeţean. Conform schiţei ataşate materialelor de şedinţă, este vorba de prima cameră, pe stânga, cum se urmă scările, cu vedere spre Nord.

ALDE va fi vecină cu PMP

O altă cerere, de la Partidul Mişcarea Populară, Filiala Judeţeană Argeş, a fost primită de Consiliul Judeţean pe 29 ianuarie 2018, fiind semnată de preşedintele PMP Argeş, Cornel Cătălin Bulf, şi îi este adresată doamnei administrator Maria Dinu. Iată conţinutul acesteia: „Subsemnatul Cornel Cătălin Bulf, în calitate de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, Filiala Judeţeană Argeş, înmatriculat la Registrul Comerţului cu nr. 0951571, cod unic înregistrare 32996880, vă rugăm respectuos să aprobaţi închirierea unui spaţiu având ca destinaţie sediul Organizaţiei Municipale Câmpulung a Partidului Mişcarea Populară, la următoarea adresă: strada Fraţii Goleşti, nr. 1, municipiul Câmpulung, judeţul Argeş. În acest sens, vă rugăm să iniţiaţi o Hotărâre de Consiliu Judeţean.”

Înaintea preşedintelui Bulf, Alexandru Hubert, preşedintele PMP Câmpulung, a înregistrat şi el o petiţie la Consiliul Judeţean, pe 27 octombrie 2017, în atenţia preşedintelui Dan Manu: „Subsemnatul Alexandru Hubert, identificat cu CPN…, domiciliat în Câmpulung, în calitate de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, Organizaţia Câmpulung, vă rog respectuos, să aprobaţi repartizarea unui spaţiu, având ca destinaţie sediul Organizaţiei Municipale Câmpulung a Partidului Mişcarea Populară, în vederea desfăşurării activităţii de partid politic parlamentar. Motivăm această cerere prin prisma faptului că nu deţinem un sediu de organizaţie municipală, astfel încât să se permită desfăşurarea activităţii politice normale pentru un partid parlamentar. Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 334/2006, actualizată şi republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind finanţarea activităţii partidelor politice: „Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot asigura spaţii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivată a acestora.”

Consilierii argeşeni au hotărât închirierea unei suprafeţe de 31,35 metri pătraţi, care înseamnă două birouri, pe partea dreaptă cum urci, la etaj, unul de 15,69 metri pătraţi şi al doilea de 15,68 metri pătraţi.

Cu o dorinţă similară i s-a adresat administratorului Maria Dinu, preşedintele Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, Simona Brătulescu. Documentul a fost înregistrat pe 31 ianuarie 2018 la instituţia judeţeană. Simona Brătulescu, care este şi vicepreşedinta CJ Argeş, a vrut înnoirea contractului, sediul ALDE funcţionând încă de la înfiinţare în clădirea din Câmpulung. „Subsemnata Simona Brătulescu, în calitate de preşedinte al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, filiala Argeş, cod unic înregistrare 35648065, vă rog respectuos, să aprobaţi închirierea unui spaţiu în suprafaţă de 20 metri pătraţi, având ca destinaţie sediul organizaţiei municipale Câmpulung a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, la următoarea adresă: strada Fraţii Goleşti, nr. 1, municipiul Câmpulung, judeţul Argeş.”, se menţionează în hârtia transmisă CJ. În final, s-a aprobat închirierea unei încăperi de 31,95 metri pătraţi şi a unui balcon, de 7,29 metri pătraţi, la parterul clădirii, adică primul birou, pe partea dreaptă dacă se intră prin uşa principală, fosta locaţie a fostului Partid Conservator.

În schimb, chiriaşii, pe lângă dreptul de folosire, au obligaţia de a întreţine spaţiile comune, împreună cu ceilalţi locatari ai imobilului. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!