-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Colegiul „Dinicu Golescu”, centru de excelenţă în Informatică

Anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat criteriile de selecţie a liceelor care pot deveni Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei în cadrul unui proiect realizat cu sprijinul Japoniei. Procesul de selecţie s-a adresat unităţilor şcolare din sistemul public de învăţământ care pot asigura condiţii optime pentru funcţionarea acestor centre. Au fost eligibile unităţile dispuse să asigure pentru copiii interesaţi un program de cel puţin zece ore pe săptămână pentru cel puţin doi ani, iar fiecare cadru didactic-resursă, format în cadrul programului de pregătire asigurat de către partenerul din Japonia, trebuie să asigure  formarea a minimum 10 profesori la nivel local, pe structura cursului furnizat de către experţii japonezi. Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat recent rezultatele selecţiei, iar pe lista centrelor de excelenţă luate în calcul se află şi Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung. 

Proiectul „Promovarea şi susţinerea excelenţei în educaţie prin dezvoltarea competenţelor în disciplina Tehnologia Informaţiei” are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de pregătire şi dezvoltare a elevilor din clasele IX – XIII, capabili de performanţe înalte (profil Matematică – Informatică), prin înfiinţarea şi operaţionalizarea a 60 de Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei, anunţă MEN. Prin intermediul acestui proiect derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale cu sprijinul Guvernului Japoniei, fiecare centru va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 calculatoare performante şi o tablă interactivă. Potrivit inspectorului şcolar general Dumitru Tudosoiu, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” a fost propus ca centru de excelenţă de către ISJ Argeş. La Câmpulung se vor perfecţiona în Informatică şi elevi din alte licee argeşene şi nu numai. Propunerea şi alegerea Colegiului „Dinicu Golescu” drept centru de excelenţă în Informatică nu sunt întâmplătoare fiindcă la acest prestigios liceu învaţă olimpicii internaţionali Costin Oncescu şi Bogdan Sitaru, care au performanţe deosebite la concursurile şi olimpiadele internaţionale de Informatică. Costin Andrei Oncescu a obţinut anul trecut trei medalii la Informatică, la competiţii internaţionale. Medalia de aur la cea de-a XXIV-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale – CEOI, care s-a desfăşurat în Slovenia, medalia de aur la Turneul Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria şi medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică din Iran. Costin i-a avut ca profesori îndrumători pe Dan Octavian Dumitraşcu, Diana Teodora Dumitraşcu şi Manuela Oncescu. Bogdan Sitaru a obţinut medalia de aur cu punctaj maxim la Olimpiada Pluridisciplinară la Informatică desfăşurată la Tuymaada în Yakutsk (Republica Saha/Federaţia Rusă).

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!