18/03/2025

Poliţia Locală, trezită din adormire cu amenzi noi, nu cu un şef autoritar şi angajaţi energici

După elanul cu care au luat în braţe lozinca „trebuie să facem!”, aleşii municipali vor să credem că vom asista la o revoluţie în maniera de acţiune a Poliţiei Locale, care, până în 2018, şi-a arătat din plin inutilitatea susţinută cu cheltuieli de ordinul miliardelor anual. Schimbarea cu 180 de grade a comportamentului serviciului nu va avea la bază întinerirea şi profesionalizarea acestei structuri aflate în subordinea Consiliului Local, prin înlocuirea seniorilor de la Locală cu poliţişti adevăraţi şi jandarmi atraşi de lefurile stimulante, pe care Primăria, care plăteşte mai bine decât MAI, şi le permite. Şi nici prin schimbarea conducerii provenite din rândul personalului „lasă-mă să te las” cu o „mână de fier”, care să dirijeze milităreşte activitatea de restabilire a ordinii în Câmpulung. Liviu Ţâroiu nu va umbla nici la şef, nici la colectiv, ci la legea locală în baza căreia, teoretic, acţionează – deşi mai mult s-a remarcat prin inacţiune – Poliţia Locală. Măcar se încearcă ceva, prin actualizarea unei norme a Consiliului Local valabilă din vremea primarului George Bălan, la care nu s-a umblat decât o singură dată, aducându-se cuantumul amenzilor stabilite în urmă cu 16 ani mai aproape de preţurile şi câştigurile zilelor noastre. Aşadar, intenţiile sunt de modificare la „sânge” a matusalemicei hotărâri, pentru a le permite poliţiştilor locali o intervenţie ca în filmele de acţiune. Câmpulungeni, fiţi pe fază, ca să nu rataţi schimbarea! Căci şi cu o lege mai bună, mai dură, mai autoritară, ne îndoim teribil că minunea va ţine mai mult de o zi. 

La PSD, ipocrizie ca întotdeauna. Responsabilizare, dar cu nu amenzi

Discuţiile pe marginea înăspririi legii care le dă dreptul poliţiştilor locali să aplice sancţiuni, căci cu vorba bună a eşuat lamentabil intenţia de disciplinare a unei populaţii lăsate să facă ce vrea, de teama pierderii voturilor, s-a iscat în Consiliul Local, la şedinţa din 31 ianuarie 2018, în contextul depăşirii de mult a limitei bunului simţ în aproape tot ce vreţi. Aleşii puterii şi cei ai opoziţiei au făcut schimb de păreri pe tema aspectului spaţiilor şi trotuarelor din dreptul proprietăţii private. Fie aparţinând cetăţenilor persoane fizice, fie aparţinând firmelor, indiferent de profilul de activitate. Însă cea mai mare mizerie o găseşti în dreptul cârciumilor şi caselor de pariuri, locuri de destindere, ai căror clienţi se relaxează în „pauze” cu o ţigară, însoţită de cafea ori o doză de bere, în afara localului. Însă şi în dreptul magazinelor de orice fel, ai căror angajaţi sunt fumători, găseşti resturile ţigărilor şi paharele de cafea aruncate la întâmplare. Legea anti-fumat s-a lăsat cu un gunoi de nedescris pe domeniul public, pe care, la Câmpulung, poliţiştii locali, abilitaţi să amendeze societatea în dreptul căreia tronează, se fac că nu-l văd. 

Fac concurenţă „vicioşilor” şi câmpulungenii al căror simţ gospodăresc ţine până la poarta casei. Iar ce este dincolo nu mai este treaba lor. De aceea avem trotuarele acoperite de o gheaţă periculoasă, iarna, iar, toamna, de clisa alunecoasă în care se transformă frunzele nemăturate.

La prima întrunire ordinară din 2018, aleşii au vorbit mult, sperăm că şi cu folos, în sensul de a întreprinde muncă pe cont propriu, de lămurire măcar a vecinilor de pe stradă, că nu mai merge aşa. Adică îndemnul pe care îl auzim de fiecare dată când deschidem televizorul, să ne schimbăm fiecare dintre noi, dacă vrem să se schimbe România, să fie aplicat şi la Câmpulung. Din păcate, politicienii care compun Consiliul Local nu joacă onest, ca să se poată pune de acord în privinţa planului de acţiune. În timp ce PSD păstrează tonul slugarnic în faţa unei populaţii care a demonstrat că nu se lasă disciplinată nici moartă, PNL, în schimb, cere cu insistenţă amenzi, dacă chiar ne dorim rezultate. Iată dovada. 

PSD-istul Gheorghe Sârbu puţin mai avea şi scuipa în sân de frica amenzilor care i-ar putea supăra vecinii doar auzind ce cere reprezentantul lor în forul legislativ al municipiului. „Trebuie să-i responsabilizăm pe cetăţeni faţă de modul în care păstrează spaţiul din faţa proprietăţii. Eu nu pot să accept ca, după o lucrare, care a fost făcută acum un an, cu tot ceea ce înseamnă scurgerea apelor pluviale, şanţul să fie colmatat, materiale, tot ce vrei şi ce nu vrei, acolo! Eu nu spun să amendăm oamenii. Nu spun să le facem rău! Doar să-i conştientizăm să-şi facă treaba, pentru că acel bun va fi folosit şi de mine, şi de el, şi de alţii ş.a.m.d. Dacă nu vom rezolva această problemă, ca oamenii să înţeleagă foarte bine că domeniul public este folosit de toată lumea şi trebuie să avem grijă de el… Nu se poate să crească buruienile până în vârful gardului, pe româneşte, şi să nu dea un pic cu sapa, cu coasa, cu ceva! Sunt un tip care nu poate să suporte această chestiune.”, a relatat Gheorghe Sârbu, în cazul căruia nu înţelegem cine l-a împiedicat să-şi responsabilizeze cunoscuţii. De vreme ce s-a ferit să dea numele străzii, este limpede că la zona sa se referea.

Păcat că nu i-au ars o amendă celui care a chemat ADP-ul ca să-i smulgă buruienile din faţa casei 

Apelul perfect justificat al lui Sârbu, care crede că-i convinge pe îndărătnici să menţină curăţenia mângâindu-i cu o floare, a fost reluat şi de preşedintele de şedinţă, Sergiu Cicu, care a început secţiunea „diverse” cu un mesaj privitor la obligativitatea întreţinerii spaţiilor şi a trotuarelor din faţa proprietăţii particulare. „Trebuie făcut ceva în acest sens: serviciul de specialitate să înştiinţeze cetăţenii că, în cazul în care nu se respectă hotărârea de Consiliu… (n.r. consilierul ALDE s-a ferit să spună care trebuie să fie consecinţa, dar bănuim că la amenzi se gândea). Am asistat personal la atitudinea unor cetăţeni, care făceau mare tam-tam că nu vine ADP să le smulgă buruienile din faţa casei. Nu-i corect şi nu-i normal. În prima fază, trebuie să-i înştiinţăm că au această obligativitate în baza unei hotărâri de Consiliu. Şi apoi să trecem la… (n.r. a doua oară, consilierul evită să pronunţe cuvântul uzurpator de procente la vot). Chiar Poliţia Locală poate să facă acest lucru.”, a susţinut Sergiu Cicu, pe care îl completăm: Poliţia Locală nu că poate, dar este obligată să facă acest lucru. Dar dacă angajaţii ei au văzut că lefurile le cresc şi stând cu mâinile în sân… 

Singurul care a avut curaj s-o spună pe şleau, adică sancţionarea cu amenzi a proprietarului pe care îl doare în cot de bălării, frunze şi zăpadă adunate morman în dreptul casei, firmei, chiar a scărilor de bloc, cu sau fără asociaţii, a fost liberalul Ionel State. „Am mai discutat-o, trebuie amendaţi.”, a reamintit acesta lunga vorbărie purtată mandat după mandat, care a avut ca urmare o nesimţire crescândă a multora dintre câmpulungeni. 

Constructorul care a reabilitat o stradă a lăsat-o fără trotuar. Iar tronsonul care există este necurăţat de gheaţă

Colega sa de partid, Anca Dumitrescu, are şi mai mare dreptate. Pe strada Târgoviştei, unde locuieşte ea, principala problemă, reclamată de ani buni, dar rămasă fără rezolvare, este lipsa trotuarului. Iar pe porţiunea pe care există, ca aproape peste tot în municipiu, este necurăţat de gheaţă. Pentru absenţa căii de circulaţie destinată pietonilor nu poate fi învinovăţit Liviu Ţâroiu, că nu ar fi construit-o, din cauză că locuiesc prea mulţi liberali pe artera cu pricina. Asta pentru că trotuarul ar fi trebuit realizat odată cu reabilitarea străzii, care s-a întâmplat sub administraţia PNL. Dr.Anca Dumitrescu şi-a motivat intervenţia în plenul şedinţei prin faptul că n-a sesizat lucrarea în proiectul de buget pe 2018. Primarul o asigură şi pe ea, şi pe restul locuitorilor că trotuarul se va face. „Trebuia făcut când a fost făcută strada. O să-l băgăm în program şi o să-l facem. Pe partea de coborâre, pe partea dreaptă, este suficient spaţiu, însă pe partea cealaltă nu e spaţiu.”, a precizat Liviu Ţâroiu. 

„Apropo de faptul că oamenii nu-şi curăţă trotuarele – a continuat medicul Spitalului TBC -, la un moment dat, a fost polei, oamenii mergeau pe stradă, iar maşinile circulau printre ei. Eu cobor cu maşina, nu e o problemă, dar marea majoritate a oamenilor mergeau pe lângă trotuar. Trebuie să facem trotuare şi, pe de altă parte, ar trebui ca, totuşi, – acolo nu sunt firme -, şi oamenii care au trotuar în faţă să-l cureţe. Cred că la nivelul nostru am putea lua o hotărâre. Nu vorbesc despre oamenii care sunt în vârstă şi care nu pot.” „De obicei, ei le curăţă.”, a adăugat Sergiu Cicu. „N-am văzut pe nimeni curăţându-şi trotuarul în intersecţia aproape de Pedagogic. E normal să-şi cureţe. Şi este normal să le facem şi trotuar, pentru că nu au. Măcar pe o parte să fie trotuar.”, a insistat consiliera PNL. 

Subalternii lui Liviu Ţâroiu au depistat în jur de 30 de imobile neîngrijite  

Cum s-a încheiat dialogul între autorităţile legislative şi cele executive? Cu un angajament din partea celor din urmă că schimbă legea cu amenzi, dar şi cu un apel lansat de primar consilierilor locali, ca să se impună şi ei măcar în zonele de domiciliu. Astfel, săptămâna trecută, am aflat că se lucrează la hotărârea privind sancţionarea tuturor contravenţiilor şi că s-a constituit o echipă de control. În cel mai scurt timp, însemnând fie sfârşitul lui februarie, fie începutul lui martie, aleşii vor avea pe masa de lucru hotărârea modificată şi completată cu toate faptele comise de cei care trăiesc după alte reguli decât cele de convieţuire socială şi cu amenzile săltate la nivelul actualelor salarii.

2018 este ultimul an în care sunt toleraţi proprietarii imobilelor neîngrijite. Adică atitudinea autorităţilor vizavi de nepăsarea acestora, care au avut trei ani la dispoziţie să se pună în ordine, se va limita la somaţii. „Sunt identificate peste 30 de locaţii, s-au făcut somaţiile şi aşteptăm reacţia cetăţenilor. Am acţionat cu Poliţia Locală şi o să-i activăm un pic mai mult, ca să ducem la îndeplinire toată această treabă. Educaţia n-o face numai Executivul, o facem noi toţi, care suntem aici. Trebuie să ne sprijiniţi cu anumite zone pe unde sunteţi, să ne ajutaţi şi pe noi, Executivul, că n-avem oameni foarte bine pregătiţi, încât să le facă educaţie cetăţenilor mai bine decât dumneavoastră.”, le-a cerut primarul consilierilor municipali. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!