11.3 C
Campulung Muscel
19/09/2024

A trecut la cele veşnice doctorul neurolog Victor Popa

Ne-a părăsit, pentru totdeauna, doctorul VICTOR POPA, la venerabila vârstă de 95 de ani.  Fiind un profesionist desăvârşit, a înfiinţat Secţia de Neurologie a Spitalului Municipal Câmpulung, al cărei şef a fost până la data pensionării. A fost un împătimit al muntelui şi un exigent ocrotitor al florei şi faunei montane. A condus Centrul Salvamont Câmpulung în perioada 1970-1997, iar din poziţia de şef a contribuit esenţial la reconstrucţia Refugiului Iezer, în anul 1974. Doctorul Victor Popa a efectuat numeroase excursii în ţară şi străinătate, în timpul cărora a imortalizat, cu un talent deosebit, pe diapozitive, importante imagini, pe care le-a prezentat în numeroase emisiuni televizate iubitorilor de frumos. Victor Popa va rămâne o personalitate a Câmpulungului şi a Muscelului, deşi nu a fost născut în zona noastră, dar întreaga activitate profesională şi-a desfăşurat-o aici, cu merite deosebite pe plan profesional, cultural şi turistic. Datorită contribuţiei sale în domeniile amintite, Victor Popa a fost recompensat cu distincţiile „Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului şi „Fiul al Argeşului şi Muscelului”, pe lângă numeroasele sale premii obţinute ca urmare a activităţii de cercetare în medicină  şi a acţiunilor derulate în turism.

În noiembrie 2011, Victor Popa a donat Muzeului Municipal de Istorie, Secţiei de Etnografie şi Artă Populară Musceleană, o bogată şi frumoasă colecţie de ceramică românească, care cuprinde peste 400 de obiecte. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!