24.6 C
Campulung Muscel
10/09/2024

De „Ziua Şcolii” va fi lansat albumul-monografie „Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung Muscel – 150 de ani de existenţă”

Cu o deosebită mândrie, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” sărbătoreşte, în acest an, 150 de ani de activitate neîntreruptă a şcolii.

Ca în fiecare an, şi în 2017, ceremonia de „Zilele Şcolii” se va derula de Sfântul Andrei, joi, 30 noiembrie.

Istoria şcolii este direct legată de domnia Majestăţii Sale Regele Carol I. În anul 1867, Dimitrie Gusti, în calitatea sa de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, a trimis o scrisoare Regelui, solicitând înfiinţarea unei şcoli preparatoare pentru învăţători. Astfel, în urma unui decret regal, la 22 noiembrie 1867 se deschideau, la Bucureşti, cursurile celei de-a doua şcoli normale din Principatele Române (prima fiind cea de la Iaşi). La numai opt zile de la deschidere, pe 30 noiembrie 1867, Majestatea Sa Regele Carol I a făcut prima vizită la noul lăcaş de învăţământ. Pentru că vizita a avut loc de Sfântul Andrei, apostolul românilor a fost adoptat ca protector spiritual al şcolii, data devenind ziua de naştere a instituţiei.

În istoria sa, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” a străbătut două etape: perioada bucureşteană (1867-1896) şi perioada câmpulungeană, din 1896, până în prezent. La douăzeci de ani după înfiinţarea a ceea ce s-a numit iniţial Institutul Pedagogic din Bucureşti, Majestatea Sa a propus, în 1887, începerea demersurilor pentru strămutarea Şcolii Normale „Carol I” de la Bucureşti la Câmpulung. Regele a oferit 12.000 de galbeni pentru „clădirea unui edificiu propriu, în care se va aşeza Institutul Pedagogic din Bucureşti, menit a da învăţători comunelor rurale”, aşa cum a afirmat Majestatea Sa la vremea respectivă. Astfel, a luat fiinţă, la Câmpulung Muscel, în urmă cu 121 de ani, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”.

Programul zilei de 30 noiembrie 2017 debutează, la ora 11.00, după primirea oaspeţilor, cu vizitarea şcolii, care va găzdui o expoziţie de fotografie veche – „O istorie a şcolii în imagini” şi alta, tot de fotografie, a Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” de astăzi, a fotografului Sebastian Enache. Cu această ocazie, va fi vizionat muzeul şcolii şi vor fi dezvelite trei plăci comemorative. Una având ca temă „Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” – 150 de ani”, iar celelalte două cu numele „Învăţătorilor eroi, absolvenţi ai şcolii, căzuţi în Primul Război Mondial (1916-1918); şi ale „Învăţătorilor eroi, absolvenţi ai şcolii, căzuţi în Al Doilea Război Mondial (1941-1945).  

În amfiteatrul şcolii vor fi prezentate trecutul, prezentul şi viitorul Colegiului şi, după cuvântul invitaţilor, se va lansa albumul-monografie „Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung Muscel – 150 de ani de existenţă”, care îi are ca autori pe profesorii Adrian Săvoiu şi George Radu. Manifestările se vor încheia cu un spectacol de gală. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!