S-a trezit Primăria să monteze bănci taman când s-a lăsat frigul peste Câmpulung! Calendarul întârziat de lucrări şi dotări al ADP-ului a generat situaţii nelalocul lor, precum locul de joacă apărut în peisajul spaţiului verde din vecinătatea căminului de la Rotunda şi bănci nou-nouţe, străjuite fiecare de câte un coş de gunoi din cele făţoase, cum sunt pe bulevard. Apreciem bunul gust al urbaniştilor din subordinea lui Liviu Ţâroiu, care nu ne-au mai agresat retina cu recipientele din plastic verde, stridente şi ineficiente, căci nu rezistau în tablou mai mult de o zi, noaptea fiind făcute praf de sălbaticii care populează Câmpulungul. De data aceasta, subalternii trimişi la cumpărături s-au întors acasă cu mobilier stradal ca pentru obrazul fin al orăşeanului, căruia îi dorim să se şi bucure cât mai mult timp de acum înainte de noutăţile plătite din banii săi. Că am ajuns la bani. ADP-ul a avut, încă de la sfârşitul lunii august, sume disponibile pentru urgenţe autumnale, rezolvate acum, când intrăm în iarnă. 205.000 lei, extraşi din fondul de rezervă al bugetului local, numai pentru coşuri de gunoi, bănci şi reparaţia unor locuri de joacă. Pe categorii de bunuri, cu costurile aferente, lista de dotări a Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat arată astfel: 60 de bănci – 80.000 lei; 100 de coşuri de gunoi – 70.000 lei; reparaţii ale locurilor de joacă – 55.000 lei. Această din urmă sumă a rezultat din estimarea necesarului de lucrări de reparaţii, care urmau să se efectueze, pentru aducerea în bună stare a echipamentelor din locurile de joacă existente, conform centralizatorului întocmit de SC DFS CENTER GRUP Piteşti.
Popasuri pentru vârstnicii care vin de la cumpărături, singurii care mai servesc mersul pe jos
Este inutil a mai comenta acum, după ce au fost achiziţionate, preţurile pieselor de mobilier stradal, care, în estimările iniţiale – bănuim că şi în nota de plată finală -, se cifrau la 1.333 de lei pentru o bancă şi 700 de lei pentru un coş de gunoi. Dacă ne raportăm la „suratele” din Grădina Publică, luate la un preţ dublu, 2.500 de lei bucata, fără a se deosebi cu nimic la aspect faţă de cele amplasate experimental pe traseul cuprins între semaforul de la Autogară şi Turnuri, dar şi pe paralela centrală, n-au fost scumpe. În schimb, dacă ne raportăm la oferta fostului Industrial, ai cărui elevi execută acelaşi tip de bănci cu 670 de lei bucata, atunci au fost scumpe rău şi ale lui Liviu Ţâroiu. Primarul a scăpat elegant de corvoada negoţului cu şcoala, pretextând că artizanii Colegiului Tehnic n-au capacitatea de a livra Primăriei stocul necesar. Iar municipalitatea n-avea cum să facă două rânduri de achiziţie pentru acelaşi obiect de inventar, cumpărând diferenţa, care nu putea fi onorată de elevi, de la o firmă particulară. Ce frapează la intenţia autorităţilor de a înviora, cu schimbări modeste, tabloul urban taciturn şi sărăcăcios este nu costul, căci ne-am obişnuit cu costuri ca pentru feţe boiereşti, ci amplasamentul, care, în unele situaţii, n-are nicio noimă.
Din start, 60 de bănci erau cam multe. Cam foarte multe, dacă ţinem cont de remarca lui Liviu Ţâroiu, de la sfârşitul lunii august, când s-au aprobat cele 2 miliarde de lei vechi în contul ADP-ului, de a le monta pe străzile Negru Vodă şi Bulevardul Ion Mihalache. Aşadar, artere centrale, care urmau să fie împopoţonate cu o parte din cele 60 de bănci, căci 30 pe fiecare stradă, oricât ar fi ea de lungă, ar fi generat un peisaj similar parcului de la Stăncuţa-Brăila, în care coşurile de gunoi şi băncile erau lipite unele de altele, ca să încapă.
Pe Bulevardul I.C. Brătianu, continuarea Bulevardului Ion Mihalache, au apărut, săptămâna trecută, şase bănci pe o distanţă relativ scurtă. Până la urmă, nici de distanţă n-are sens a ne lega, la ce populaţie îmbătrânită are Câmpulungul. Ş-apoi pe jos merg numai bătrânii, care aşa au apucat: să-şi dezmorţească oasele, făcând mişcare până la piaţă. Tineretul… n-ai să vezi! Maşina personală, maşina părinţilor, taxi, iar pentru amărâţi, maxi-taxi. Orice, dar nu pe jos, căci ajungi de râsul târgului să te vadă vreun cunoscut subţiind asfaltul trotuarelor, cot la cot cu moşnegii, singurii care mai servesc în aceste vremuri şmechere mersul pe jos.
Din acest considerent, că „pedestraşii” care se întorc de la cumpărături sunt, în majoritate, vârstnici, acceptăm cu scrâşnit de măsele că se justifică şase bănci în niciun kilometru. Dar în alt scop… tare ne îndoim că se aşează cineva pe băncile lui Ţâroiu ca să inspire noxele emanate de ţevile de eşapament ale fluviului de maşini, de la cele mici, până la TIR-uri, care saltă toate cele pe trecător în iureşul lor vijelios pe aşa-zisă centură.
ADP-iştii au pus bancă până şi sub o plută găunoasă, care se dezintegrează văzând cu ochii
Venind dinspre fosta Piaţă Vişoi spre centru, prima bancă şi primul coş străjuiesc gardul proprietăţii care a aparţinut cândva unui om de afaceri scos din joc de faliment. La mică distanţă de casa pierdută în favoarea creditorilor, înghesuită într-un mărăciniş, pe care probabil că ADP-ul nu l-a putut reteza când a montat preţioasele obiecte de design stradal, din cauză că se revarsă din curtea omului pe trotuar, a apărut băncuţa strălucind a nou, cu coşul aferent. Legat cu lanţ şi înfipt într-un suport din ciment, altfel era săltat din prima zi. O mare curiozitate avem privind cum parchează şoferii pe trotuar, mai să se cocoaţe pe bancă cu maşina! Până să apară „obstacolul”, trăgeau până în gard, dar acum se opresc la marginea lui, margine pe care, teoretic, se sprijină picioarele pietonului care-şi trage sufletul la umbra mărăcinelui uscat. Oare, cum o reuşi să iasă din blocaj nefericitul nimerit pe bancă în momentul în care un şofer îl şterge pe genunchi?! De aceea spunem că domnii de la Primărie sunt străini de realitatea urbană, căci, dacă ar coborî din birouri în mijlocul ei, ar vedea că n-ai loc să laşi un ac să cadă pe porţiunea de trotuar cuprins între Autogară şi intersecţia cu strada Dr.Nicolae Fălcoianu. În această din urmă zonă se parchează masiv, din cauza magazinelor de toate neamurile şi brutăriilor înşirate de-o parte şi de alta a străzii. Banca lui Ţâroiu mai lipsea!
Mergem ce mergem, nu mult, şi ajungem la cea de-a doua oază de relaxare, pe care nu te ştii în siguranţă decât cu capul lăsat pe spate, atent la ce pică de sus. Asta pentru că locul ales de echipa de montatori de bănci a fost sub o plută bătrână şi găunoasă, din a cărei tulpină mâncată de carii s-au desprins bucăţi zdravene. Aşa că faceţi un efort până la următoarea bancă, aflată câţiva metri mai sus de cea postată sub copacul şubred, dacă nu vreţi să vă alegeţi cu un cucui cauzat de crengile rupte de vânt. Sfatul nostru: ocoliţi banca cu numărul 2, aşezată la colţul primului bloc aflat în continuarea caselor, cum mergi spre Turn.
În cealaltă margine a blocului 5, ADP-iştii au nimerit zona potrivită pentru banca cu numărul 3: scara la care se adună roată, pe spaţiul verde, ursarii mutaţi în cartier. De ce să-şi tăbăcească fundurile pe dâmburile dure, când comunitatea le oferă un spaţiu de odihnă a oscioarelor muncite?! Unde mai pui că-i aduce cu faţa la şoseaua principală, cu tranzit ca la balamuc, în loc să stea ascunşi după gardul viu.
Trecem de blocul 6 şi de casa de lângă blocul 6 şi, la colţul ei, dăm de a patra bancă, şi mai împinsă în faţă decât celelalte, din cauza împrejmuirii proprietăţii particulare. De ce o fi fost nevoie de bancă la colţul casei cetăţeanului… ne este imposibil să pricepem. Ce să admiri şezând la doi paşi de stradă? Vâjâitul maşinilor? Vecinii din curtea de peste drum? În fine, ultima „plantată” înaintea weekend-ului, când edilii ne-au surprins plăcut punând a şasea piesă lângă o gheretă metalică, în apropierea „căbănuţei”, unde servesc cafeaua matinală muncitorii, înainte de a fi „culeşi” de maşina de serviciu (stricându-ne numărătoarea, aceasta devenind banca nr.1), este în staţia de maxi-taxi de la Turn. Care, dacă n-ar fi fost udă din pricina ploilor, era binevenită. Ar fi binevenite încă două din cele montate alandala la colţuri de case şi de bloc, pe care, cel puţin pe timp ploios, este indicat să le ocoleşti, dacă nu ţii să te „mureze” până la piele pala de apă aruncată de şoferii care merg ca demenţii pe centură.