În acest an, Consiliul Judeţean Argeş a investit 350.000 de lei (3,5 miliarde de lei vechi) în două dintre unităţile şcolare din comuna Stâlpeni. Este vorba de Şcoala Livezeni şi Şcoala „I.C. Petrescu”. La Şcoala Livezeni, au fost construite grupuri sanitare noi, moderne, care au apă curentă şi la care accesul se face direct din şcoală. De asemenea, s-au făcut investiţii şi la clădire, fiind schimbată instalaţia electrică, iar faţada exterioară şi clasele au fost zugrăvite.
O toaletă modernă are acum şi Şcoala „I.C. Petrescu”. Miercuri, 8 noiembrie 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, împreună cu primarul Gabi Şerbănoiu, s-au întâlnit cu părinţii şi cu cadrele didactice ale celor două şcoli. Atât părinţii, cât şi profesorii au punctat faptul că investiţiile realizate aici au adus schimbări majore în infrastructura şcolară, în special pentru confortul elevilor. Preşedintele Dan Manu a dat asigurări că, pentru Consiliul Judeţean Argeş, şcoala şi copiii reprezintă o prioritate şi că vor continua investiţiile.
De altfel, în 2017, peste 15 milioane de lei au fost alocate pentru 143 de unităţi şcolare din 74 de localităţi din judeţ. Tot în acest an, pentru comuna Stâlpeni au fost alocaţi, de la Consiliul Judeţean Argeş, 32.000 de lei pentru patru staţii de clorinare a apei, staţii care au fost achiziţionate şi montate.