8 C
Campulung Muscel
05/11/2024

După ce au scăpat de regulamentul taxării parcărilor la blocuri, aleşii se ceartă acum pe seama amenajării lor PSD vrea trotuarul între parcare şi stradă, PNL, între parcare şi bloc

Din păcate pentru câmpulungenii care vor să-şi asigure locul de parcare la bloc, plătind pentru el, puterea şi opoziţia s-au pus de acord, departe de ochii opiniei publice, să nu întreprindă deocamdată nimic în această privinţă. Asta deşi primarul Liviu Ţâroiu lansase, la sfârşitul lunii august, o iniţiativă bună, bazată, însă, pe un regulament prost. De „buni” ce sunt cei care ne conduc şi cei aflaţi în subordinea lor, nu s-a găsit nimeni în stare să refacă norma stângace, în baza căreia ar urma să fie repartizate parcările de reşedinţă, pe care, în bunul obicei al subalternilor primarului, specialişti în „copy-paste”, puteau s-o ia de la alţii şi s-o adapteze la Câmpulung. Fără îndoială, şi această chestiune se va lăsa cu vociferări, cu nemulţumiri, cu isterii chiar, dar, dacă aleşii vor ceda la nesfârşit în faţa nelipsitului grup de protestatari generaţi de o schimbare – orice schimbare -, înseamnă că nu se va întâmpla niciodată nimic bun în municipiu. De această dată, se pare că inclusiv majoritatea PSD-istă este fragmentată de idei diferite pe un subiect obligatoriu de rezolvat, făcând pe placul opoziţiei PNL, care, din raţiuni electorale, mizează pe eşecul organizării activităţii de distribuire şi taxare a parcărilor de reşedinţă. Reamintim că, la şedinţa Consiliului Local din 31 august 2017, în ciuda insistenţei lui Liviu Ţâroiu de a obţine girul componenţilor Legislativului pentru startul proiectului, opoziţia a speculat ocazia servită cu o lejeritate extraordinară de Executiv, de a cere amânarea, din motiv de documentaţie lucrată superficial, imposibil de aplicat în practică. Cum nici ai săi nu l-au susţinut pe primar, care, în ciuda celor două mandate de viceprimar şi a anului cât a condus ca primar, a dat dovadă de un profund amatorism, introducând un regulament „croşetat” în graba cea mare, s-a ajuns la amânare. Amânare care nu trebuia să dureze mai mult de două săptămâni, răgaz în care comisia întrunită cât Liviu Ţâroiu a fost în concediu, la mare, a hotărât, în loc de rescrierea materialului, amânarea la nesfârşit. Pretextul răsuflat din culisele unui dialog menit să zădărnicească un demers bazat pe dorinţa cetăţenilor a fost că mai întâi trebuiau amenajate parcările în cartiere, contabilizate, comparate cu numărul de autoturisme din imobil, operaţiuni care nu împiedicau cu nimic refacerea regulamentului într-o manieră profesionistă. După cum am precizat în fiecare relatare pe această temă importantă urbanistic şi social, până la urmă, abia se obişnuia lumea cu noile reglementări înainte să fie transpuse în teren.                

Privatul care asfaltează în Vişoi foloseşte utilajele ADP-ului

La următoarea întrunire a consilierilor municipali după dezamăgirea livrată câmpulungenilor la finele lunii august, când Ţâroiu parcă a avut gura aurită când a zis că, dacă proiectul va fi amânat, nici nu va reveni prea curând pe ordinea de zi, nu s-a suflat o vorbă despre noul regulament. Se lucrează, nu se mai lucrează la el… nimic. Păcat că primarul n-a manifestat mai multă fermitate, cum făcea colegul Andrei, în faţa căruia nu suflau nici puterea, nici opoziţia, mai ales că, în acest caz, iniţiativa este cu adevărat una cetăţenească, menită să instaureze o ordine în jurul blocurilor de locuinţe. Deşi ne-am fi aşteptat măcar la nişte explicaţii, pentru a le putea prezenta oamenilor, care aşteaptă informaţii despre parcările cu plată de la blocuri, aleşii coaliţiei şi cei liberali s-au înţeles să nu deschidă discuţia. Şi aşa, s-au făcut de râs şi unii, şi alţii. Primii, prin incapacitatea de a lua taurul de coarne, mai ales că sunt majoritari, ceilalţi, prin tergiversarea cu iz de sabotaj a unei chestiuni pe care n-au fost în stare s-o rezolve cât au fost majoritari. 

În sfârşit, nu amplificăm amărăciunea câmpulungenilor care şi-ar fi dorit să aibă ce alege pe 5 iunie 2016 şi redăm modestul schimb de replici între şeful opoziţiei liberale Bogdan David şi primarul Liviu Ţâroiu legat de parcările de reşedinţă. Ceva bun se întâmplă, în sensul că se lucrează la îmbunătăţirea aspectului, lucru apreciat de locatarii blocurilor ale căror împrejurimi au beneficiat de asfalt proaspăt. De aşternerea covoarelor asfaltice în cartierul Grui se ocupă echipele ADP-ului, în timp ce în Vişoi prestează o firmă, la ale cărei servicii directorul Liviu Popescu a apelat din cauză că efectivele sale erau depăşite de volumul de muncă din Grui. Prin urmare, ca să fie asfaltate cât mai multe zone în ambele cartiere, cât vremea permite încă, se lucrează simultan, sus, statul, jos, privatul. La şedinţa de joi, 28 septembrie 2017, David s-a legat de faptul că particularul munceşte cu utilajele serviciului public, ceea ce nu este normal, ca să nu spunem legal. Liberalul a susţinut că le-a atras atenţia în privinţa combinaţiei privatului cu statul, cărora ambilor le lipseşte câte ceva, după cum se vede treaba. Firma n-are suficiente maşini, iar serviciul Consiliului Local n-are suficienţi oameni. 

Capii puterii şi ai opoziţiei nu se pun de acord nici în privinţa poziţiei trotuarelor  

În afară de „împerecherea” muncitorilor privatului cu dotarea publică, altă reclamaţie transformată într-o contradicţie între şefii PNL şi PSD, care au păreri diferite, a privit plasarea trotuarului faţă de parcare. David zice că ceea ce a văzut el în afara Câmpulungului, în materie de parcări, este total diferit de soluţia aplicată la Câmpulung. „N-am văzut nicăieri, unde se fac parcări noi, trotuarul între parcare şi şosea, ci după parcare. Vine omul din şosea şi îşi bagă maşina în parcare, iar trotuarul este între bloc şi parcare. Aşa mi se pare corect.”, susţine liderul opoziţiei. „Era munca mai mare.”, a motivat primarul de ce a plasat trotuarul pe partea cu strada şi nu pe lângă bloc, cum susţine David că a văzut la alţii.

„Am înţeles, dar le facem de la zero. Dacă tot le facem. Pe dreapta s-au apucat, nu mai pot să facă, dar pe stânga este şi o gardă foarte mare între bloc şi şosea. Haideţi să facem trotuarul, pentru că se plimbă cu role, cu biciclete, cu cărucioare.”, a pledat liberalul pentru schimbarea soluţiei. Fără succes, căci Liviu Ţâroiu ţine la părerea lui, convins că nimeni nu va ocoli botul maşinii, preferând să meargă pe stradă, decât pe trotuarul plasat după parcare. În susţinerea colegului David, Lucian Ionescu a afirmat că nu vor ocoli cei veşnic grăbiţi. Adică 99% din populaţie – îl completăm noi -, care sar ca demenţii în faţa maşinilor înainte să se schimbe culoarea semaforului sau care claxonează tot ca demenţii ca insul din faţa lor să şi ţâşnească la prima clipocire a verdelui. Dar mămicile cu cărucioare – care sunt la modă la PNL – vor folosi trotuarul care ocoleşte parcarea. „Ăştia din ţară nu sunt nebuni de le fac aşa, noi suntem singurii.”, a fost încă o sforţare eşuată a lui David de a-l face pe Ţâroiu să se răzgândească. „De ce să faci trotuarul între şosea şi parcare, când ai spaţiu suficient să-l faci după parcare?, n-a cedat liberalul. Dacă toată lumea îl face aşa, de ce suntem noi, la Câmpulung, contra sau de ce la noi nu e bine? Asta nu înţeleg. Faceţi-le măcar pe partea cealaltă!” „La noi sunt altfel oamenii.”, zice Ţâroiu şi nu zice rău. Calitatea oamenilor – şi a primarilor, completează Lucian Ionescu, lucru perfect adevărat, căci tot din rândul câmpulungenilor „altfel” s-au ridicat şi primarii – dictează electoral înţepenirea municipiului, prin refuzul lor de a accepta acel altceva care ne-ar civiliza. 

„Primarii – i-a dat Ţâroiu replica lui Ionescu – sunt cei mai serioşi pe care i-au avut vreodată oraşele din România. Au fost atât de conservatori, că nu s-a atins niciunul de oraş, ca să se implice. L-au lăsat… istoric.” Bine că nu l-au lăsat… istorie, deşi mult nu mai are la cât de tare îmbătrâneşte, se ţigăneşte şi se prosteşte.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!