5.5 C
Campulung Muscel
19/03/2025

S-a prăbuşit cu parapanta, la Stoeneşti

Un bărbat de 44 de ani, din Piteşti, s-a accidentat, vineri după-amiază, în timp ce efectua un zbor cu parapanta pe teritoriul comunei Stoeneşti. Parapantistul s-a lovit destul de rău la aterizare şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Câmpulung, unde a primit îngrijirile medicale care se impuneau.

La aterizare şi-a fracturat mâna stângă

Sorin Iordan S. s-a lansat cu parapanta de pe Muntele Priseaca, din Masivul Leaota, iar accidentul s-a petrecut la aterizare. Cel mai probabil, parapanta a prins o rafală de vânt, iar piteşteanul s-a prăbuşit, pur şi simplu, de la câţiva metri înălţime, într-o zonă din satul Lunca Gârtii, între Stoeneşti şi Dragoslavele. La impactul cu solul, bărbatul a suferit o fractură la mâna stângă. S-a dat alarma la 112 şi o ambulanţă SMURD l-a transportat pe rănit la spitalul din Câmpulung. „Nu a fost atât de grav, panica a fost mai mare. Era conştient, însă îl durea rău braţul stâng. Cred că e fracturat. A aterizat oarecum forţat. A fost un pic cam mare termica la aterizare şi l-a ridicat cam sus, iar apoi l-a lăsat forţat jos.”, ne-a declarat un martor, practicant al acestui sport. După ce a fost stabilizat la UPU Câmpulung, Sorin S. a fost transferat, pentru investigaţii suplimentare, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!