Motivul? Cu excepţia viceprimarului Ion Zipiş, nimeni din partea instituţiei n-a participat la ceremonia de sfinţire a „Fântânii Reci”, reconstruite pe cheltuiala profesoarei
După ce a asistat tăcută la secvenţele festivităţii oficiale a Zilei Comunei, la care a luat parte ca „Fiică a Satului”, scriitoarea Ligia Vişoiu a asigurat un final memorabil al ceremonialului, care, în mod cert, nu le-a convenit multora. În special, slujbaşilor Primăriei, pe care profesoara „refugiată” în preocupări elevate, precum scrisul şi pictura, i-a atins în două rânduri. O dată, că nu fac mai mult pentru copiii din Mioarele, născuţi cu o înzestrare artistică ori aplecaţi spre studiu intens. A doua oară, că gestul nobil al măţăuancei, care, pe 15 august 2017, a redat localităţii o fărâmă de legendă locală, restaurată pe cheltuiala proprie, n-a fost onorat cu prezenţa de reprezentanţii autorităţii locale. Nici măcar o mulţumire n-a auzit din partea administraţiei publice pentru exemplul dat consătenilor, de iniţiativă şi implicare în misiunea de salvare a unor mărturii ale trecutului istoric şi spiritual al Măţăului.
În schimb, un alt măţăuan realizat departe de meleagurile natale, generalul Virgil Bălăceanu, a fost menţionat în alocuţiunea moderatorului ceremoniei oficiale, Aurelian Grigore, ca motor al acţiunii de restaurare a Bisericii Măţăul de Jos, de către un colectiv de oameni inimoşi, stimulaţi de fostul militar de carieră, care a coordonat strângerea de fonduri şi investiţia propriu-zisă. La imboldul său, printre donatori s-au aflat persoane care, fără a avea o legătură cu Mioarele, au contribuit cu fonduri la reabilitarea locaşului de cult. O asemenea precizare, ca dovadă a gratitudinii comunităţii pentru actul filantropic al scriitoarei Ligia Vişoiu, s-ar fi cuvenit şi în cazul distinsei doamne, ale cărei tablouri au decorat sala Căminului Cultural, în care s-a ţinut festivitatea. Probabil, omisiunea gazdelor a tulburat-o atât de tare, încât lucrările aduse spre a fi arătate publicului măţăuan n-au mai beneficiat de o prezentare, aşa cum s-a întâmplat la evenimentul „Slove Muscelene”, inclus în programul Zilelor Municipiului Câmpulung.
„Acolo s-au băgat 200 de milioane şi nici măcar nu s-a pomenit o mulţumire pentru familia Vişoiu!”
Intervenţia apreciatei scriitoare şi pictoriţe Ligia Vişoiu s-a produs în momentul în care primarul Damian Ion Poştoacă le-a răsplătit pe premiantele comunei cu diplome de excelenţă. Atunci, aceasta s-a ridicat şi l-a întrebat pe conducătorul localităţii dacă doar la diplome se rezumă recunoştinţa autorităţii locale faţă de copiii merituoşi din Mioarele. Având un răspuns afirmativ, Ligia Vişoiu a plusat la premiul simbolic cu un mic sprijin financiar pentru adolescentele din comună cu cele mai bune rezultate la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională. Şi asta n-a fost tot. Remarcând între preşcolarii care au înviorat festivitatea cu cântecele lor o fetiţă frumuşică foc şi talentată din cale-afară, dăscăliţa dedicată, în special, literaturii pentru copii a făcut o nouă promisiune de Ziua Comunei. Tot aşa cum, anul trecut, a promis că va da în folosinţă „Fântâna Rece”, de data aceasta, şi-a luat angajamentul că o va ajuta pe copila de cinci ani să se dezvolte în plan artistic. „Nu ştiu cum, căci nu m-am gândit până acum, dar din partea mea, în fiecare an, va avea ceva care s-o ajute să meargă mai departe. Te ajut, dar sunt foarte exigentă.”, a anunţat-o Ligia Vişoiu pe fetiţa fâstâcită toată că i se adresează o doamnă cu prestanţa Ligiei Vişoiu.
De parcă n-ar fi fost de ajuns acest gest care a pus într-o postură nefavorabilă autoritatea locală, a urmat un reproş rostit din străfundurile sufletului măţăuancei care, în ciuda despărţirii fizice de Mioarele şi România, n-a uitat locurile părinteşti, comuna natală şi oamenii cu acelaşi sânge în vene, la care se întoarce cu sufletul copleşit de emoţia revederii. Pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în amintirea inginerului Pantilimon Vişoiu, soţia şi cele două fiice i-au omagiat memoria investind în lucrarea de repunere în folosinţă a unei embleme a Măţăului, „Fântâna Rece”. Una dintre fiicele Ligiei Vişoiu, Elena Danteş, implicată, de trei ani, într-o campanie caritabilă intitulată „Bursa Seniorilor”, prin care ea şi colegii săi din promoţia 1983 a Colegiului „Dinicu Golescu” premiază, la recepţia de Zilele Câmpulungului, performanţa adusă şcolii şi municipiului de tineri deosebiţi, spunea că pionul principal al proiectului de reabilitare a „Fântânii Reci” a fost mama sa. Asta pentru că ea trăieşte la Constanţa, unde profesează ca medic, iar sora sa, în Statele Unite ale Americii.
Acţiunea de suflet, de care se bucură şi măţăuanii, s-a dorit o expresie a manifestării dragostei inginerului Vişoiu pentru aceste locuri pe care le-a iubit atât de mult. Poate şi de aceea, soţia sa, Ligia Vişoiu, a simţit o tristeţe şi o dezamăgire atât de puternice, cauzate de desconsiderarea faptei sale generoase, neavând alături persoane din funcţii-cheie ale localităţii, drept pentru care, într-un cadru oficial, la două săptămâni distanţă de sfinţirea izvorului, a dat frâu liber simţămintelor deloc flatante la adresa conducătorilor Primăriei şi subalternilor lor.
„Am rămas cu un gust amar când fântâna a fost sfinţită de cei patru preoţi, iar din partea Primăriei n-a venit decât viceprimarul. Se poate aşa ceva? Eu ştiu, când am o clasă în mână, că tremur pentru clasa respectivă. Unde aş fi, sunt cu sufletul acolo. Cum este posibil ca, din toţi acei salariaţi ai Primăriei, să nu vină unul, să vadă că acolo s-au băgat 200 de milioane (n.r. lei vechi) şi nici măcar nu s-a pomenit aici o mulţumire pentru familia Vişoiu?! Îmi cer scuze că sunt dură. Sunt dură, pentru că banii aceia au fost munciţi. Fântâna este frumoasă, este făcută cu piatră de Albeşti, de meşteri iscusiţi. Din această cauză atrag atenţia Primăriei, edilului Primăriei, că pentru ochiul omului muncitor nu contează un schimb de diplome între aleşii de sus şi cei de aici. Îmi taie microfonul ca să nu mă mai auziţi.”, moment în care Ligia Vişoiu s-a oprit, realizând că vorbele sale nu răzbat decât până la cei din primele rânduri.
„Doamna profesoară este, metaforic vorbind, „Fântâna Rece” a măţăuanilor”
Mesajul profesorului Cezar Neacşu s-a dorit a acoperi scăparea organizatorilor de a nu manifesta public consideraţia cuvenită pentru un om care a dăruit localităţii de baştină, pe lângă prestigiu, un monument nou-nouţ. Intervenţia sa elegantă, rostită fără microfon, la mijlocul sălii, ca să-l audă toată lumea, a salvat situaţia incomodă în care se aflau ambele părţi: şi autorităţile dojenite, dar şi doamna profesor, care a vorbit pe şleau despre ce o rodea. „Recunosc greşeala pe care am făcut-o, că n-am citit ce aveam scris aici pentru doamna profesoară Vişoiu. Aseară, m-am dus şi am copiat, împreună cu domnul inginer Albu, ce este scris acolo (n.r. inscripţia de pe fântână). Vreau să reţineţi ce greşeală am fi făcut toţi dacă îngropam fântâna aceea în mizerie. Ea a fost ridicată în 1896. Printre ei era şi învăţătorul Ion Vişoianu. A fost renovată prin stăruinţa consilierului judeţean preot Ion Muşetescu. Pe partea cealaltă era scris aşa: „Tu, călătorule, lasă-ţi gândul să coboare în trecut, la străbunii tăi plecaţi, şi o lacrimă să-ţi spună că de noi nu sunt uitaţi.” Fântâna a fost refăcută prin contribuţia materială a soţiei şi a celor două fiice „In memoriam inginer Pantilică Vişoiu, 20 august 2017”. Dragi consăteni, n-am spus atunci (n.r. la inaugurarea fântânii) aşa cum o spun acum. Le-a aranjat Dumnezeu pe toate. În 1517, de Adormirea Maicii Domnului, a fost sfinţită Mănăstirea Curtea de Argeş, pentru care, după cum legenda spune, soţia domnitorului a făcut mari sacrificii. La 500 de ani, o doamnă a ridicat o fântână, căci fântâna înseamnă o construcţie. Doamna profesoară este, metaforic vorbind, „Fântâna Rece” a măţăuanilor. Iată tablourile, iată volumul, iată „apa rece” care ne aşteaptă cu cana acolo. Şi i-aş propune domnului primar să le dăm acestor fete câte un pahar de „fântână rece”.”, a deblocat profesorul Cezar Neacşu, într-o manieră politicoasă şi diplomată, organizatorii şi publicul, amuţiţi cu toţii, după reproşurile întemeiate ale doamnei profesoare.
De ce a afectat-o atât de puternic atitudinea consătenilor putem înţelege şi din emoţionantul mesaj pe care Ligia Vişoiu l-a postat la scurt timp de la manifestarea ţinută în amintirea soţului pierdut: „Cum la ce mă gândesc? Peste două zile era ziua de naştere a lui Pantilică. Sigur, de-acolo de unde este, vede pe lângă mine pe cei trei nepoţi, Roxana, Luca și Ilinca… iar în suflet duce dorul Elenei și Ionelei, lumina ochilor lui… Sigur, pe acolo pe unde este, e fericit că duc mai departe greul gospodăriei de la Măţău şi ţin la familia noastră unită, din care am făcut un buchet de crizanteme, florile toamnei din grădiniţa casei pe care le oblojea iarna, iar eu îi continui dorinţa… ştiu că acolo unde este se mândreşte cu ceea ce am făcut după el.”
Cele mai noi cărţi scrise de Ligia Vişoiu, prezentate de Zilele Câmpulungului
În această vară, de Zilele Câmpulungului, scriitoarea Ligia Vişoiu a fost invitata părintelui Ştefan Ştefănescu la simpozionul „Slove Muscelene”, ocazie cu care aceasta şi-a prezentat cele mai recente lucrări, patru la număr, dedicate municipiului în care a format, după cum mărturisea, treizeci de generaţii de elevi. „Sunt fiică a oraşului Câmpulung şi am venit de Zilele Muscelului, ca să-l omagiez. În cinstea acestui eveniment am scos patru cărţi. Una dintre acestea este cartea pentru copii „Noi trei şi-un condei”. În asemenea situaţii, nu ar trebui să vorbim despre noi, ci despre oraşul nostru, din care eu am făcut un fel de personaj, care mi se adresează: „Tu ce-ai făcut pentru oraşul tău?” Iar eu îi răspund: „Oraşul meu, eu aici m-am născut, aici am crescut, nu ca o prinţesă, ci ca o fiică a Muscelului, o ţărancă devotată a Muscelului, aici am învăţat carte cu profesori minunaţi, pentru care, acum, o lacrimă dăruiesc. Aici, în oraşul lor le-am continuat munca, sârguinţa, harul, devenind, la rândul meu, dascăl pentru încă treizeci de generaţii de copii, fiecare a câte şapte-opt clase, fiecare clasă a câte treizeci de copii. În întreaga activitate, respectul şi dăruirea au fost lege de bază pentru profesori, colegii mei de altădată. Aş vrea să atrag atenţia asupra unui lucru: noi uităm întotdeauna cine ne-a format. Eu pot să-mi amintesc de doamna Şerb, de doamna Băjan, doamna Stănculescu, de domnul director Stănculescu, pe care îl vedeam ca pe un monument. Vreau să amintesc de directorul meu, domnul Niţescu, care a avut încredere în mine şi, astfel, am devenit profesoară, alături de profesorii pe care i-am avut.” Aşa cum îi este stilul, ca mesajul său să nu treacă pe lângă urechile auditoriului fără a-l pune pe gânduri, Ligia Vişoiu a rostit o creaţie proprie, „Oraşul meu de altădată”, o tulburătoare odă adusă unui Câmpulung complet schimbat, ca imagine şi stare de spirit a locuitorilor, faţă de vremea copilăriei şi a tinereţii sale, dar neschimbat în privinţa intensităţii dragostei pe care i-o poartă.