8.7 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Unele dintre cele mai grave probleme ale Muscelului au făcut obiectul unor întrebări adresate de deputatul Simona Bucura Oprescu mai multor ministere Ministerul Mediului, solicitat încă o dată să se implice în degajarea deşeurilor de la ARO

Membrii Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, al căror demers la Ministerul Transporturilor, motivat de îmbunătăţirea stării drumurilor naţionale din Muscel, a fost tratat cu o superficialitate jignitoare, ar trebui să se considere norocoşi că au primit, totuşi, un răspuns. Acela incomplet şi sărac în lămuriri, care a fost, dacă aşa au crezut de cuviinţă destinatarii solicitărilor să reacţioneze la o petiţie privind chestiuni extrem de serioase, care în niciun caz n-au apărut peste noapte. Şoselele din Nordul Argeşului sunt o nenorocire, în toată puterea cuvântului, de decenii, lucru cunoscut, cu siguranţă, de guvernanţi, probabil, de aceea, de câte ori au vizitat judeţul – şi n-au fost puţine vizitele în perioadele electorale – n-au urcat mai departe de Piteşti şi Mioveni. Spre deosebire de A.S.C.M., a cărei aşteptare de o lună, cât a trecut între momentul expedierii adresei şi cel al primirii replicii instituţiilor Ministerului Transporturilor, a fost răsplătită cu o informare modestă în amănunte, total nesatisfăcătoare, în schimb, sunt petenţi ale căror doleanţe nici măcar n-au fost băgate în seamă. Cel puţin, aşa pare din exterior. Aşa cum este deputatul Simona Bucura Oprescu, ale cărei întrebări destinate mai multor ministere au rămas fără ecou în spaţiul public, în ciuda timpului de răspuns depăşit cu mai bine de o lună. Pe 28 iunie 2017, Simona Bucura Oprescu a înaintat Ministerelor Transporturilor, Mediului şi Energiei trei întrebări – ne referim la cele care au legătură cu Muscelul, numărul total al adreselor depuse în ziua respectivă ridicându-se la şase -, toate rămase până astăzi, în ciuda celor două luni trecute de la depunerea lor, fără un răspuns la îndemâna celor care accesează site-ul Camerei Deputaţilor. Pe portalul instituţiei, unde sunt postate atât interpelările, cât şi poziţia miniştrilor chestionaţi, lipsesc documentele cu datele solicitate de deputata de Muscel. Judecând după subiectul abordat de politiciana social-democrată – otrăvurile de la ARO, DN 73 şi reţeaua de gaz -, nici nu ne surprinde „tăcerea” oficialilor interpelaţi. Este posibilă şi varianta în care expeditoarea să fi intrat în posesia informaţiilor cerute, iar disfuncţionalitatea să fie legată de maniera de administrare a paginii on-line a Camerei Deputaţilor, prin neafişarea răspunsurilor transmise.                         

Deputata, interesată de grăbirea procesului de eliberare a halei de substanţele toxice  

Printre cele trei doleanţe comunicate în scris cabinetelor ministeriale enumerate în introducerea acestui articol se află şi cea privind ameninţarea la sănătatea muscelenilor, reprezentată de stocarea unei cantităţi uriaşe de deşeuri, în recipiente corodate, din care se scurg ori se evaporă, într-o hală cu acoperişul spart, spălată de ploile care antrenează în scurgerea lor substanţele toxice. Nu mai vorbim despre vaporii pe care îi inhalează angajaţii firmelor de cablaje care funcţionează pe fosta platformă ARO şi cei ai proprietarei Landmark Management. Iată ce îi scrie deputatul Simona Bucura Oprescu viceprim-ministrului şi ministrului Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu.          

„În octombrie 2013, la un depozit de deşeuri periculoase din municipiul Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, a izbucnit un incendiu, care a pus în pericol întregul oraş, dat fiind faptul că acolo erau stocate mii de tone de substanţe cu risc pentru populaţie. Ulterior, prin măsuri administrative, depozitul a fost închis, în sensul că s-a interzis derularea de operaţiuni. De asemenea, operatorului i s-a pus în vedere să elimine şi să neutralizeze deşeurile periculoase, fiind stabilit şi un calendar în acest sens de către autorităţile competente. Problema este că, nici până acum, deşeurile n-au fost eliminate în totalitate, depozitul fiind, în prezent, o adevărată bombă cu ceas pentru locuitorii şi agenţii economici din municipiul Câmpulung Muscel, iar această situaţie nu mai poate continua. 

În aceste condiţii, vă întreb: 

Care este stadiul realizării măsurilor de conformare impuse operatorului economic care administrează platforma de deşeuri (Global Eco Center)?

Ce măsuri pot fi luate pentru grăbirea procesului de eliminare a deşeurilor? 

Ce măsuri s-au luat, pentru ca la celelalte depozite similare din Argeş (deşi mai mici) să nu se petreacă evenimente similare celor din Câmpulung Muscel?”

În finalul solicitării, deputatul Bucura Oprescu a menţionat că aşteaptă răspuns scris. Din păcate, aşteptarea pentru publicul interesat să lectureze varianta oficială pe sursa de documentare aflată la îndemâna tuturor a depăşit două luni şi, dată fiind gravitatea temei propuse spre analiză, nu poate fi invocată perioada de vacanţă drept scuză pentru întârzierea comunicării publice a  precizărilor Ministerului Mediului. 

Ceva mai mult succes decât colega de la PSD a avut deputatul USR Ionuţ Moşteanu, care, în calitate de autor al unei petiţii pe acelaşi subiect, a beneficiat de o informare despre „ce a fost”, nu şi despre „ce va fi” de acum înainte. Adică implicarea responsabililor statului în chestiunea degajării platformei de stocurile de substanţe toxice nesecurizate.                         

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!