Judeţul Argeş va beneficia de sume importante pentru investiţii, aprobate recent prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2. „Suma totală a finanţărilor obiectivelor şi proiectelor aprobate prin PNDL 2, în judeţul nostru, se ridică la 727 milioane de lei, ceea ce reprezintă un număr suplimentar de 151 noi proiecte, care se adaugă la cele finanţate prin PNDL 1. Sute de mii de locuitori ai judeţului vor beneficia de condiţii mai bune de educaţie şi de viaţă cotidiană, odată cu finalizarea lucrărilor, urmare a faptului că banii alocaţi vizează cu prioritate rezolvarea nevoilor comunităţii privind construcţia, modernizarea de creşe şi şcoli, alimentarea cu apă, reţeaua de canalizare, construcţia, amenajarea ori modernizarea drumurilor.”, a spus preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca.
Câmpulungul a depus la Ministerul Dezvoltării 10 proiecte pentru care spera să primească finanţare, dar doar patru au fost acceptate pentru a obţine alocare de fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Au „picat” cele şase: Reabilitarea străzilor Richard (km 0+000 – km 0+688) şi Gruiului (km 0+000 – km 2+426): 4.747.723 lei; Reabilitarea celor două poduri, pe strada General I.Teodorescu: 2.373.690 lei şi pe strada Şoseaua Naţională (DN 73, km 45+030): 1.154.940 lei; Construirea halei Pieţei Centrale: 5.131.402 lei; Modernizarea stadionului de atletism al LPS: 8.712.099 lei; Modernizarea sălii de atletism a LPS: 1.914.333 lei; Reabilitarea Liceului Tehnologic Auto: 9.527.863,75 lei.
Lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II), în perioada 2017-2020, din Muscel
8Albeştii de Muscel:
-803.111 lei, pentru extinderea reţelei de apă în satul Albeşti;
-130.388 lei, pentru extinderea reţelei de apă în satul Cândeşti;
-524.503,96 lei, pentru canalizarea şi epurarea apelor uzate menajere în comună.
8Aninoasa: 3.997.822 lei, pentru pod de trecere peste Pârâul Slănic, în punctul vadul Broşteni, ce asigură legătura la Şcoala Gimnazială Broşteni.
8Bălileşti:
-27.316.774,87 lei, pentru extindere reţelei de alimentare cu apă în comună şi înfiinţarea sistemului centralizat de canalizare;
-2.298.763 lei, pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit (50 copii) în satul Bălileşti.
8Berevoeşti:
-578.712 lei, pentru asfaltarea unui drum comunal, strada Drăgana, satul Ungureni;
-7.139.053 lei, pentru înfiinţarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare.
8Boteni:
-71.580 lei, pentru podeţ dalat în punctul Valea Bolatului, lungime 5 metri;
-497.280 lei, refacerea podului peste Râul Argeşel, punct Valea Bazului.
8Bughea de Jos: 1.215.353 lei, pentru reabilitarea drumului comunal DC Poenandre.
8Câmpulung:
-4.312.010 lei, pentru reabilitarea conductei de aducţiune a apei brute (DN 800);
-12.543.508 lei, pentru reabilitarea Staţiei de Epurare (linia apei);
-3.945.806 lei, pentru modernizarea, reabilitarea şi recompartimentarea interioară a clădirii Colegiului Tehnic, strada Negru Vodă, nr. 145.
Cetăţeni: 5.314.244 lei, pentru extinderea, reabilitarea şi modernizarea sistemului public de alimentare cu apă.
8Coşeşti: 8.350.638 lei, pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă.
8Davideşti:
-465.815 lei, pentru extindere reţelei de canalizare menajeră, drum Olteanca;
-7136.210 lei, pentru extinderea reţelei de canalizare menajeră DC 85, etapa a II-a;
-345.396 lei, pentru refacerea structurii rutiere pe DC 85, în urma execuţiei lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare menajeră.
8Dâmbovicioara: 4.602.170 lei, pentru modernizarea drumurilor locale în comună.
8Godeni: 2.424.411 lei, pentru reabilitarea drumului comunal Olteanu.
8Hârtieşti: 1.735.340 lei, pentru consolidarea şi reabilitarea Şcolii Gimnaziale Nr. 1, corp B, din satul Hârtieşti.
8Judeţul Argeş, prin Consiliul Judeţean: 4.226.730 lei, pentru pod pe DJ 738 Jugur-Drăghici-Mihăeşti, peste Râul Târgului, km 21+900, în comuna Mihăeşti.
8Lereşti: 1.916.762,425 lei, pentru extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile: Valea Foii, Roman, Răceni şi Uliţa Redea.
8Mihăeşti: 9.256.928 lei, pentru canalizare ape uzate menajere şi staţie de epurare, în satul Drăghici.
8Mioarele: 1.482.802 lei, pentru pod din beton armat peste Râul Argeşel, în satul Suslăneşti, punctul Pătran.
8Poienarii de Muscel:
-492.898 lei, pentru captarea izvorului Valea Iederii;
-1.007.474 lei, pentru rest de executat la amenajarea clădirii cu cabinete medicale.
8Rucăr: 11.866.435 lei, pentru asfaltare DC 21 Sătic.
8Schitu Goleşti: 8.652.167 lei, pentru reţea de canalizare menajeră şi staţie epurare, etapa I.
8Stâlpeni:
-1.844.599 lei, pentru reabilitarea canalizării şi înfiinţarea staţiei de epurare în zona centrală, „Blocuri vechi”;
-1.317.623 lei, pentru extindere reţelei publice de apă uzată Cotoreni şi Uliţa Cicu Preoteasa;
-2.870.138 lei, pentru extindere reţelei publice de apă uzată în satul Rădeşti;
-1.064.516 lei, pentru prima înfiinţare de reţea publică apă uzată în satul Rădeşti.
8Stoeneşti: 9.089.053,84 lei, pentru reabilitarea reţelei de alimentare cu apă şi înfiinţarea sistemului de canalizare menajeră, şi staţie de epurare, în satul Stoeneşti;
8Ţiţeşti: 493.799 lei, pentru modernizarea unui drum de interes local „Monument”, lungime 749,45 metri;
8Vlădeşti: 4.918.447,31 lei, pentru sistem centralizat de alimentare cu apă în satele Coteasca, Drăghescu şi Putina.
8Vultureşti: 3.921.413 lei, pentru modernizarea unor drumuri de interes local.
Bani alocaţi de la bugetul de stat 2015-2019, pentru proiectele depuse de administraţiile din Muscel, inclusiv Câmpulungul
8Albeştii de Muscel: 447.766 lei, pentru alimentare cu apă în satul Cândeşti.
8Aninoasa: 5.858.497,04 lei, pentru alimentare cu apă potabilă în satul Slănic (instalaţii de captare, tratare şi distribuţie apă potabilă).
8Bălileşti:
-849.561 lei, pentru reabilitarea Şcolii cu Clasele I-VIII Poieniţa;
-810.892 lei, pentru reabilitarea Şcolii cu Clasele V-VIII Băjeşti;
-321.173 lei, pentru extinderea Şcolii Gimnaziale Bălileşti cu grup sanitar;
-144.305 lei, pentru extinderea Şcolii Gimnaziale Poieniţa cu grup sanitar.
8Boteni:
-2.914.381 lei, pentru reabilitarea DC 289 în satul Boteni;
-4.175.482,64 lei, pentru extindere reţelei de canalizare.
8Bughea de Sus: 27.219.704,98 lei, pentru canalizarea şi epurarea apelor menajere.
8Câmpulung: 2.475.791,80 lei, pentru extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului.
8Cetăţeni: 379.898,82 lei, pentru construirea sediului administrativ al Primăriei.
8Dârmăneşti: 2.336.242,51 lei, pentru canalizare menajeră şi staţie de epurare în satele Dârmăneşti şi Valea Rizii.
8Godeni: 2.688.402,84 lei, pentru extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă a satului Godeni.
8Judeţul Argeş prin Consiliul Judeţean:
-7.755.853,45 lei pentru modernizare DJ 725 Stoeneşti – Dragoslavele (km 3+313 – 6+626, 3.313 kilometri)
-5.540.536 lei, pentru refacerea podului pe DJ 739 (DN 73D) Bârzeşti-Negreşti-Zgripceşti-Beleţi (DJ 702) peste Râul Argeşel, km 0+145, în comuna Vultureşti.
8Mihăeşti: 2.571.290 lei, pentru alimentare cu apă şi canalizare în satul Mihăeşti.
8Rucăr:
-5.651.950 lei, pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de distribuţie apă în localitate;
-22.629.112 lei, pentru reţea nouă de canalizare şi staţie de epurare;
-1.095.931,48 lei, pentru construire grădiniţă.
8Stâlpeni:
-400.452 lei, pentru punte pietonală peste Râul Târgului în satul Opreşti-Rădeşti;
-4.626.145 lei, pentru prima înfiinţare de reţea publică de apă uzată, satul Rădeşti;
-1.829.618 lei, pentru reabilitarea canalizării şi staţie de epurare în zona centrală (blocuri noi).
8Vlădeşti: 2.944.770 lei, pentru alimentare cu apă a satului Vlădeşti
8Vultureşti: 7.823.270 lei, pentru sistem de canalizare şi tratare a apelor uzate.