25/04/2025

A ajuns în stare gravă la spital după ce a fost Lovită de maşină în timp ce traversa strada, la Boteni

O femeie din Boteni a ajuns vineri, 21 iulie, în stare gravă la spital după ce a fost lovită în plin de o maşină, în timp ce traversa strada. Tot în urma acestui accident, două autovehicule au fost avariate, iar poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului.

Totul s-a petrecut în jurul orei 12.30, pe şoseaua principală ce străbate comuna Boteni, în faţa Dispensarului Medical Uman. Victima, care este surdo-mută, tocmai ieşise de la medic şi se angajase în traversarea străzii la câţiva metri distanţă de marcajul pietonal. Din păcate, femeia a fost surprinsă şi lovită în plin de o autoutilitară plină cu lemne, fiind proiectată pe asfalt. După impact, maşina de marfă a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Solenza, însă nu au mai fost şi alte victime, doar maşinile fiind avariate. Cadrele medicale de la dispensar i-au acordat femeii primul ajutor, până la venirea ambulanţei, care a transportat-o ulterior la Spitalul Judeţean Argeş, în stare gravă. Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească, în urma cercetărilor, cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii accidentului, precum şi gradul de vinovăţie al persoanelor implicate.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!