Pe 26 aprilie 2017, trei bărbaţi din municipiu au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au făcut scandal şi au lovit angajaţii unei săli de jocuri din oraş. Rechizitoriul Parchetului a fost admis de instanţă, scandalagiii fiind judecaţi sub măsura controlului judiciar, care a fost dispusă asupra lor pe o perioadă de 60 de zile, din 26 aprilie şi până pe 26 iunie 2017. În timpul controlului judiciar, inculpaţii au avut de respectat următoarele obligaţii: să se prezinte la judecătorul de Cameră Preliminară şi la instanţă ori de câte ori au fost chemaţi; să informeze judecătorul de Cameră Preliminară şi instanţa în legătură cu schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia Municipiului Câmpulung conform programului stabilit instanţă ori de câte ori au fost chemaţi; să nu pătrundă în incinta sălii de jocuri aparţinând SC Atu Novo Games SRL din Câmpulung, strada Republicii, nr. 47; să nu se aproprie de persoanele vătămate, Ovidiu Telişeanu şi Georgiana Ionela Dragomir; să nu deţină, să nu poarte, să nu folosească arme. Bărbaţii, Constantin Alexandru, Lucian Boceanu şi Fernando Boceanu, au contestat măsurile Judecătoriei Câmpulung, la Tribunalul Argeş, care le-a respins ca nefondate, fiind obligaţi să achite cheltuielile judiciare. Pe 30 iunie a fost hotărâtă condamnarea.
Ca urmare a retragerii plângerilor celor două părţi vătămate, Ovidiu Teşileanu şi Georgiana Ionela Dragomir, procesul penal deschis împotriva celor trei bărbaţi, pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe, a încetat. Dar, pentru că cealaltă faptă, de tulburarea liniştii şi ordinii publice, a existat, instanţa Judecătoriei Câmpulung i-a condamnat la amendă penală pe agresori.
Pe Lucian Boceanu, la 5.400 lei amendă penală (270 de zile amendă a câte 20 lei pe zi), plus că a fost pus să suporte cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 600 lei. Constantin Alexandru va avea de achitat 4.200 lei. 3.600 lei, amenda penală (180 de zile amendă a câte 20 lei fiecare) şi 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. Fernando Boceanu are un debit de 2.600 lei, 2.000 lei, contravaloarea a 100 de zile amendă, şi 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. La final, şi persoanele vătămate, Georgiana Ionela Dragomir şi Ovidiu Teşileanu, au fost obligate de completul de judecată să plătească câte 150 lei, cheltuieli judiciare. Pronunţarea nu este definitivă, părţile având la dispoziţie 10 zile, de la comunicare, să o conteste. Adrian TĂNASE