12.4 C
Campulung Muscel
20/05/2024

După liberali, care au distrus timp de 12 ani, Ţâroiu se grăbeşte cu reparaţia centrului!

Dacă ar fi avut „sânge în instalaţie”, grupul PNL, purtătorul ideilor şi cauzei arhitectei Anca Coşa în Consiliul Local Câmpulung, ar fi respins proiectul amenajării Pieţei Primăriei, pe care l-au amânat de la şedinţa ordinară de joi, 29 iunie 2017, pentru întrunirea de îndată, de marţi, 4 iulie 2017, cu un motiv pertinent în aparenţă: etapa de proiectare, care, odată scăzute cheltuielile lucrărilor de construcţii-montaj din valoarea totală estimată a investiţiei, reprezenta 25% din costuri. Odată lămuriţi că este exclus ca lucrarea de pe hârtie să coste un sfert din cea din teren, a urmat altă chiţibuşărie cu puternic iz politic, care a trădat vădita împotrivire faţă de modernizarea ruşinos de întârziată a zonei zero a municipiului. Aşa că au scormonit după pretexte ca să nu voteze propunerea de proiect – căci asta s-a discutat marţi, propunerea, nu proiectul în sine, care urmează să fie întocmit -, de ciudă că majorităţii PSD-iste ar putea să-i reuşească o secţiune a vechiului Proiect „Kretzulescu”, desprinsă din acesta şi executată separat de întreg. Pentru a reduce cuantumul colosal al sumelor care ar fi fost consumate în numele reabilitării urbane, Liviu Ţâroiu a decis să renunţe la proiectul arhitectei Coşa şi să comande unul cu mai puţine farafastâcuri şi, pe cale de consecinţă, mai puţin costisitor. Abandonarea documentaţiei care trata Piaţa Primăriei integrată în investiţia generală de regenerare urbană, în legătură cu Bulevardul „Pardon”, cu străzile Negru Vodă şi Nae Leonard, cu băile şi parcurile, între care trebuia să existe o „curgere”, a aprins-o, în primul rând, pe arhitectă, care, de când s-a pregătit hotărârea de Consiliu, parcă s-a mutat în Primărie. I-au ţinut isonul liberalii, cu un dublu interes. Primul: susţinerea viziunii fostului primar Călin Andrei, care a „îngropat” 12 ani într-o iluzie, căreia PSD vrea să-i dea o formă reală, dar pe bucăţele. Al doilea: dorinţa bolnavă de a nu le reuşi adversarilor politici o realizare care le garantează victoria în 2020. Marţi, neavând, aşa cum am spus, suficientă tărie să respingă propunerea lui Ţâroiu, care vede altfel decât Andrei amenajarea Pieţei Primăriei, cei cinci liberali prezenţi la şedinţă s-au abţinut la vot. Convingerea celor care au urmărit dezbaterile purtate într-o manieră civilizată – trebuie să remarcăm buna cuviinţă care a caracterizat adunarea aleşilor – a fost că amânarea cerută săptămâna trecută n-a avut nicio legătură cu proiectarea care, la lectura cifrelor, chiar era motiv de îngrijorare, ci cu intenţia de a sabota un proiect dorit de o comunitate întreagă. 

După Mănescu, „ne pripim puţin”!

Dr.Silviu Mănescu, un om cu credibilitate datorită profesiei, nu datorită prestaţiilor sale politice, a fost desemnat de consilierii PNL să prezinte versiunea partidului faţă de documentaţia pusă la dispoziţie în mapa de şedinţă. Reamintim că aleşii au fost solicitaţi, de două ori, joi şi marţi, să aprobe Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii „Amenajarea Pieţei Primăriei Câmpulung”, cu următorii indicatori tehnico-economici: valoarea totală a investiţiei: 6.097.836 lei fără TVA (7.246.717 lei cu TVA), din care construcţii+montaj: 4.597.076 lei fără TVA (5.470.520 lei cu TVA). Durata de realizare estimată: 30 de luni. 

Poziţia nefavorabilă manierei în care va fi reparată şi îmbunătăţită vecinătatea Primăriei, chiar mai mult de atât, întrucât lucrarea se întinde de la intersecţia de la Policlinică, până la Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, reluată în alocuţiunile colegilor de partid, a fost exprimată de medicul Silviu Mănescu. Acesta a reclamat faptul că Executivul nu i-a furnizat niciun răspuns la întrebarea legată de scopurile intervenţiei în zona vizată. Cu excepţia considerentelor de natură estetică, ceea ce ar fi trebuit să fie suficient la halul inimaginabil, probabil, nemaiîntâlnit în România, în care se prezintă centrul unei localităţi. Nu mai spunem „municipiu istoric” şi alte pretenţii care ţin săltată în vânt coada caprei îmbolnăvite de râie din pricina stăpânului leneş. Preluând o parte din discursul Ancăi Coşa, Mănescu a vorbit în plen despre minusurile iniţiativei Primăriei, care ţine să lucreze în Piaţa Primăriei cu alţi specialişti, nu cu arhitecta preferată a lui Călin Andrei. „Nu există o viziune de ansamblu a acestui proiect, de integrare a lui în spaţiul urbanistic al Câmpulungului. Nu există o strategie, pentru că nu este inclus în strategia locală.”, a afirmat liberalul Mănescu, în a cărui opinie administraţia PSD se grăbeşte cu acest proiect! Adică şi ei, liberalii, doresc să se facă ceva în Câmpulung „util, deosebit şi frumos”, dar să nu fie făcut de PSD. 

„Ne pripim puţin. Este cam forţată propunerea pe care ne-o aduceţi aici. Consider că trebuie să ne aplecăm mai mult asupra acestui proiect. Trebuie să facem o dezbatere publică, trebuie să luăm în seamă toate proiectele care au fost până acum. Din fiecare putem selecta ceva, care ne avantajează.”, a pledat Mănescu pentru „lucrul amestecat”. „Avem această şansă să privim în urmă – a continuat acesta -, să luăm de acolo elemente care sunt importante şi să facem un proiect bun. Eu am venit, acum două luni, cu o propunere, ca pentru această zonă, care este kilometrul zero al oraşului, să facem un P.U.Z. (n.r. plan urbanistic zonal). S-a considerat că se întârzie foarte mult. Nu facem P.U.Z., dar haideţi să facem o dezbatere publică, să invităm mai mulţi arhitecţi, să vedem gândirea şi a altor oameni. Nu iau apărarea nimănui, avem câteva elemente importante pe care ni le-a spus şi doamna arhitect Coşa. Nu pledez pentru proiectul dânsei, dar, totuşi, anumite lucruri  merită a fi luate. Nu facem acest proiect pentru doi ani, îl facem pentru zeci de ani. Trebuie să facem ceva durabil. Mai ales că este destul de costisitor şi eu zic că chiar trebuie ca câmpulungenii să se aleagă cu ceva.”

Ca să pară maleabil, primarul a susţinut că, în momentul în care va fi întocmit, proiectul va ţine cont de dorinţele PNL-iştilor. Însă, deocamdată, se aproba prima fază, Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, nu proiectul. „După ce vom primi avizele de la Monumente şi de la toate instituţiile de la care sunt necesare avize înainte de proiectare, putem să facem ce corecturi dorim. Deocamdată, aceasta este o „arhitectură” a ceea ce vrem să facem. Nu este proiectul efectiv de execuţie. Pe acesta urmează să-l facem. V-am cerut să aprobaţi indicatorii tehnico-economici, pentru a depune documentaţia şi a obţine avizele. După aceea, putem organiza o dezbatere publică, în urma căreia vom face modificările pe care le considerăm necesare.”, s-a arătat dispus modificărilor ulterioare acestei D.A.L.I. atât de contestate de PNL, care, cu Anca Coşa în fruntea „plutonului”, a găsit pricină de mârâit.

După Mănescu, scenariul descris de Ţâroiu seamănă cu pusul carului înaintea boilor. Adică, după ce Monumentele vor aviza propunerea municipalităţii, în mod cert, mare lucru nu se mai poate schimba. Aşadar, pe varianta avizată de oficialii de la Cultură trebuie să se construiască proiectarea şi apoi lucrarea propriu-zisă. 

Comportament periculos al liberalilor, de ciudă că noii conduceri s-ar putea să-i iasă ce nu le-a ieşit lor 

PSD-iştii s-au abţinut de la a comenta conţinutul D.A.L.I., recunoscând că nu sunt experţi în chestiuni de urbanism şi arhitectură. Aşa că alocuţiunile lor s-au întemeiat pe argumentul urgenţei reparaţiilor în zona înconjurătoare Primăriei. „Dacă nu mă înşel – a intervenit în dialog Constantin Ivan – , din anii ’80, până acum, în această piaţă nu s-a făcut nicio reabilitare. ’80-’83. Probabil, ultima lucrare a fost blocul vecin (n.r. „blocul rechinilor”). Dacă în 27 de ani, după Revoluţie, plus cei 9 ani de dinainte, nu s-a făcut nicio lucrare, nu mai avem timp să aşteptăm pentru demararea lucrărilor, indiferent ce se întâmplă. S-a tergiversat prea mult acest comentariu legat de îmbunătăţirea condiţiilor stradale ale oraşului şi tot încercăm să amânăm prin diferite neconcordanţe, când avem arhitecţi, oameni care ştiu despre ce este vorba, avem proiecte, avem soluţii, avem bani alocaţi pentru această treabă. Dorinţa mea şi cred că a tuturor celor care sunt în această sală, ca să nu spun a locuitorilor Câmpulungului, este ca, mâine sau imediat după Zilele Câmpulungului, să demarăm aceste lucrări. Este momentul să lăsăm la o parte chestiuni legate de înfrânări sau discuţii de ani, de zeci de ani. Nu ne alegem decât cu reproşuri sau stări de nemulţumire din partea tuturor.”

Motivaţia acestuia a inspirat şi discursul colegului Marin Stanciu, care a mărturisit senzaţia neplăcută care îl încearcă atunci când este întrebat de câmpulungeni când începe aranjarea Pieţei Primăriei. „Dacă este vreunul care n-a răspuns de mai multe ori că vom facem acest lucru înseamnă că eu mă înşel în privinţa opiniei publice din oraş. Este nevoie să ne apucăm cât mai repede, pentru că nu că ne trag de mânecă, dar ne întreabă, chiar politicos: „Ce mai faceţi cu Piaţa? Când o începeţi?”, li s-a confesat camarazilor PSD-istul Stanciu, convins că majoritatea au păţit la fel, chiar dacă nu recunosc.

Cum veniseră la şedinţă croiţi să nu voteze hotărârea, liberalii au încercat câteva tertipuri care nu le fac cinste nici ca oameni politici, nici ca aleşi cu un purcoi de mandate la activ, în care trebuiau să repare de mult Piaţa Primăriei, dar, mai ales, ca locuitori ai unui Câmpulung suferind din cauza inacţiunilor şi acţiunilor lor catastrofale. În ideea că PSD va continua dezastrul PNL, au apelat la tot soiul de subterfugii ieftine. Ba că n-a existat dezbatere publică, deşi ştiu foarte bine, inclusiv de la „Kretzulescu”, că lumea nu serveşte dezbaterile publice. Ba că n-au opinia unor oameni de specialitate şi că singura oferită înainte de şedinţă, de Anca Coşa – despre care majoritatea PSD-istă susţine că are un interes personal şi direct, ceea ce-i pune opinia de profesionist sub semnul îndoielii – a fost că a insista pe o investiţie în Piaţa Primăriei altfel decât a gândit-o ea este un lucru rău. Ba că n-au primit din vreme studiul pentru a-l analiza în detaliu, dar pentru asta Liviu Ţâroiu şi-a pus cenuşă în cap: „Este o deficienţă a colegilor mei din Executiv, că trebuia să vi-l prezinte de vineri (n.r. a doua zi după şedinţa de joi, 29 iunie, când hotărârea a fost amânată). Dacă aţi fi fost foarte interesaţi, documentaţia putea fi consultată oricând în cadrul serviciilor de specialitate. Puteaţi să vă duceţi să vă informaţi, să discutaţi cu colegii, dacă chiar doreaţi. Am convocat şedinţa astăzi, ca să nu vă chem mâine a doua oară. Dacă tot ne întâlnim pentru o dezbatere, s-o ducem până la capăt.”

N-a contat nici supunerea manifestată de Executiv faţă de observaţiile acestora, unele pertinente – un WC „mutat” din faţa Primăriei, unde fusese amplasat total neinspirat; pasaje copy-paste, trădate de denumirea comunei şi satului Mărăcineni scăpate într-un document despre Câmpulung -, toate rectificate de urgenţă. Tot ca să fie bine. Dar n-a fost, pentru că directiva liberalilor, în spatele cărora cineva cu rol de păpuşar îi manevrează în scop distructiv, era să acorde un vot negativ investiţiei, cum este şi abţinerea, nu numai cel împotrivă, sub pretextul că nu le convine forma ei. Realitatea este că nu le convine investiţia, în privinţa căreia alegem să nu ne manifestăm entuziasmul, la ce „noroc” a avut până acum Câmpulungul în puţinele dăţi în care şi-a făcut curaj să „atace” lucrări mai de esenţă. Dar, chiar cu reţinerea cauzată de precedentele eşecuri, toată lumea are nevoie să spere că va fi bine. Şi că cele peste 7 milioane de lei nu vor pluti pe Apa Sâmbetei, după cele 8,5 milioane pierdute cu „Kretzulescu”. Fără a pune la socoteală bănetul consumat, ani la rând, cu măreaţa proiectare înfăptuită în episoade. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!