Miercurea trecută, pe 28 iunie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a pus în discuţie, în cadrul unei conferinţe de presă, acţiunile de control efectuate în primul semestru din acest an, dar şi situaţiile depistate în urma verificărilor inopinate. Pompierii au descoperit clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ, biserici sau spitale care nu au autorizaţii de securitate la incendiu.
Conferinţa de presă a fost susţinută de maiorul Cristian Bărbulescu, adjunct al inspectorului şef, şi locotenent colonel Daniel Milea, împuternicit şef Inspecţia de Prevenire. Cei doi au anunţat că pe primul semestru din 2017 au fost emise autorizaţii de securitate la incendiu pentru: 21 baruri / săli de evenimente / alimentaţie publică / centre comerciale / magazine / supermarketuri; 3 pensiuni; un hotel; o casă de cultură (Casa de Cultură „Adriana Trandafir” Bascov); şi 15 pentru obiective de producţie şi depozitare. Plusă că s-a semnat procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor la Centrul Multifuncţional, Filarmonica Piteşti. Printre unităţile vizate controalelor au fost şi instituţii de învăţământ. Din totalul celor 532 şcoli, licee şi grădiniţe, s-a depistat că funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu 215 (53 de grădiniţe, 133 de şcoli, 29 de licee). Maiorul Cristian Bărbulescu a precizat că nu este vorba de clădirile unde efectiv funcţionează şcoala, ci alte clădiri din curtea acestora, cum ar fi cantine, săli de sport, magazii. „Necesită autorizaţie de securitate la incendiu unităţile de învăţământ la care s-au adus modificări compartimentale, structurale, de instalaţii sau de destinaţie.”, a explicat maiorul Bărbulescu.
Mănăstirea Aninoasa nu deţine autorizaţie
Pompierii din cadrul Inspecţiei Prevenire au făcut controale şi la spitale şi centre medicale cu paturi. Din cele 16 unităţi din Argeş au fost controlate 15, constatându-se că două au fost puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi pentru care fusese emis aviz de securitate la incendiu. De asemenea, alte două unităţi funcţionează fără autorizaţie, fiind vorba de Spitalul „Sfânta Maria” Vedea şi Centrul Medical „Sfântul Nicolae”, acestea având la dispoziţie un termen pentru a intra în legalitate. Au fost date 6 amenzi, urmare a neregulilor constatate, în valoare totală de 8.500 lei. În urma celor 16 controale inopinate executate la unităţile de cult (biserici, mănăstiri, depozite de carte religioasă, muzee cu caracter religios, chilii) au fost descoperite mai multe nereguli, ceea ce a dus la amendarea a patru dintre ele şi eliberarea de 94 avertismente. S-a descoperit că cinci lăcaşuri de cult funcţionează fără deţinerea autorizaţiei, deşi era obligatorie deţinerea acestui document. Este vorba de Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Piteşti, Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel” Mioveni, Biserica „Sfântul Andrei” din Piteşti şi Mănăstirea Aninoasa.
Cei care vor să intre în legalitate au mai primit o păsuire
Potrivit legii, proprietarii de firme care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu riscă închiderea afacerilor, dar primesc o nouă şansă, în condiţiile în care noua lege stabileşte o altă amânare, până la 30 septembrie 2017, a termenului până la care trebuie obţinută o astfel de autorizaţie. Acordarea unui nou răgaz vine în sprijinul celor care vor să intre în legalitate, dar care au depus documentaţia necesară obţinerii documentului cu întârziere, din diverse motive. În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, se poate opri funcţionarea ori utilizarea construcţiilor respective. Potrivit normelor în vigoare, criteriile pentru închiderea localurilor se aplică în cazul clădirilor, spaţiilor comerciale, adică în baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine. De asemenea, acestea sunt valabile în egală măsură pentru spaţiile culturale (teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului) şi clădirile turistice (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni). „E.M.”