Întâlnirea Sânzianei Pop, directorul Revistei „Formula AS”, cu muscelenii, de la începutul lunii iunie, s-a încheiat cu promisiunea acesteia de a se revedea cu cititorii publicaţiei pe care o conduce de 26 de ani, pentru o discuţie amănunţită, cu întrebări şi răspunsuri şi sfaturi mai ales. Potrivit fondatoarei revistei cu cel mai mare tiraj din ţară, cu cei mai mulţi cititori din România şi din străinătate, Câmpulungul reprezintă publicul de predilecţie pentru colectivul redacţiei „Formula AS”, datorită fidelităţii manifestate de-a lungul anilor. Extrem de elegantă şi caldă în discurs, apreciata jurnalistă i-a felicitat pe câmpulungeni pentru oraşul lor şi pentru calitatea morală care, în alte zone ale ţării, s-a pierdut. Motivul pentru care Sânziana Pop s-a aflat la Câmpulung, împreună cu o parte dintre colegii săi, l-a reprezentat lansarea cărţii profesorului Samson I.Bota despre generalul Teodor Nicolau, prefect de Muscel în ultimii trei ani dinaintea pensionării. Fiul celei de-a doua fiice a generalului Nicolau, Radu Demian, este căsătorit cu sora Sânzianei Pop, Rodica, prezentă şi ea, împreună cu soţul, la evenimentul editorial excepţional desfăşurat în municipiu. Vădit tulburată prin pricina emoţiei care a încercat-o pe durata mesajului de mulţumire adresat gazdelor, Sânziana Pop şi-a deschis sufletul în faţa muscelenilor, vorbindu-le despre cum îi vede ea ca oameni, cum vede şi simte oraşul, cum o linişteşte o plimbare pe Bulevardul „Pardon”, la asfinţit, şi cât de natural este să-ţi exprimi sentimentele, fie şi în faţa unor necunoscuţi.
„Drama jurnalistului asta este: că stai şi scrii, dar nu ştii cine citeşte”
Revista „Formula AS” are, la Câmpulung Muscel, un public constant, fidel, de aceea, „considerăm Câmpulung publicul nostru de predilecţie.”, mărturisea directorul Sânziana Pop. „Când faci o revistă, pentru ca ea să iasă cât de cât bine, este nevoie să-ţi imaginezi măcar cum arată cititorul tău. Drama jurnalistului asta este: că stai şi scrii, baţi la maşină, dar nu ştii cine citeşte. Şi, atunci, sigur că-ţi imaginezi. Or cum îţi poţi imagina un om altfel decât prin scrisorile care vin către redacţie?! Avem un public de excepţie la Câmpulung, pe care l-am şi simţit în această seară, chiar dacă nu toţi cei din sală sunt cititori ai Revistei „Formula AS”. Sunt foarte onorată, sunt foarte fericită că sunt aici.”, spunea Sânziana Pop, copleşită, la un moment dat, de emoţii atât de puternice, încât abia a putut să-şi continue discursul. După cum li s-a confesat câmpulungenilor, din firea sa este foarte emotivă. „Nu mi-e ruşine că sunt emoţionată. Avem nevoie să preţuim la culme ultimele manifestări de sentimente. Dumnezeu să-i ajute pe cei care vin după noi, să fie măcar jumătate din cât am fost noi, dar nu cred c-o să mai aibă deschiderea noastră sufletească. Cred că se pierd vorbele, se pierd cuvintele bune, se pierde dragul de ceilalţi, se pierde mângâierea asta, pe care s-o dăruim unii altora. Este o lume tot mai egoistă, tot mai independentă, tot mai fără căpătâi. De asta mi-am permis să fiu sentimentală şi sunt fericită că Dumnezeu m-a ajutat să am alături în viaţă nişte oameni ca ei (n.r. Rodica şi Radu Demian), care să mă sprijine în toate momentele mele grele.”, i-a îndemnat Sânziana Pop pe musceleni, dându-se pe ea exemplu, să nu manifeste reţinere în a exprima ceea ce simt.
Remarcându-l în public pe primarul Liviu Ţâroiu, directorul Revistei „Formula AS” a vorbit şi despre cum apare Câmpulungul în ochii celor nostalgici. „Urbea pe care o conduceţi este cu totul specială în România. Este printre puţinele oraşe în care, ca român, te poţi identifica. Te duci pe străzi, vezi casele vechi, frumoase, curate, este stilul vechi românesc arhitectonic, te mândreşti cu asta, te recunoşti în asta. Vrei să mergi mai departe pe linia asta. Dintr-odată ai o rădăcină. Vezi oamenii, care, cu toate perturbările care trec pe deasupra noastră, sper eu, şi nu ating profunzimile, au bunăcuviinţă, au zâmbetul pe faţă, ridică pălăria când te salută, au o civilitate care, în alte părţi ale ţării, s-a pierdut. Eu cred că toate aceste lucruri se datorează cu adevărat esenţei excepţionale a muscelenilor. Aici, totdeauna, a fost o rădăcină românească foarte puternică. Oameni patrioţi, care au fost întotdeauna gardă pentru patrie. Ceva care astăzi nu există, ceva care, din păcate, astăzi dispare. (…) Urbea dumneavoastră, pentru oamenii mai sentimentali, aşa cum suntem noi, pentru cei care se ocupă cu ale scrisului, este o urmă superbă de identificare, cu bisericile, cu casele, cu oamenii, cu grădinile, este modelul care se pierde, de aceea, ar trebui salvat pentru viitor. Pentru că asta înseamnă identitate, asta înseamnă încredere, asta înseamnă năzuinţă. Dacă n-ai speranţă, de ce să mai trăieşti?! Or Câmpulung Muscel este un asemenea oraş, poate că, împins un pic în uitare, dar care atunci când te întâlneşti cu el, îţi dă o bucurie nemărginită. Nu prea poţi s-o defineşti, dar este o mare bucurie şi noi vă mulţumim pentru asta. Şi sper din toată inima să vă avem pe mai departe ca cititori. Pe cei pe care vă avem deja, iar pe ceilalţi, pe care nu vă avem, să vă convingem prin cartea pe care am publicat-o şi prin prezenţa noastră aici.”, sunt cuvintele frumoase ale Sânzianei Pop la adresa Câmpulungului şi a oamenilor săi.
Lucrarea despre personalitatea uriaşă a bunicului cumnatului său, apărută la „Formula AS”, o premieră şi pentru prestigioasa publicaţie, este o carte excepţională, nu prin calităţile ei literare, ci prin povestea vieţii unui erou cum nu mai există astăzi în România, după cum spunea Sânziana Pop. „Nu este o carte literară. Dar cu atât mai mult este o carte care atrage şi captează atenţia, pentru că prezintă într-un fel extrem de simplu şi de acurat povestea unui mare erou. Este cartea poveştii unui erou exemplar. Din păcate, eroi nu mai există în zilele noastre. Un moţ plecat din Munţii Moţilor, peste graniţă, a ajuns în România, general de armată, primar şi prefect de judeţ, un om cu o biografie exemplară. Nici nu pot să-mi imaginez cum a echilibrat acest bărbat datoria faţă de ţară, războiul, luptele, cu grijile de acasă, cu iubirea de acasă, cu familia. Este o poveste despre un erou aşa cum nu mai există astăzi.” Astăzi, când „dedublarea este la modă, politica fără politică, biserica fără credinţă, adică tot ce n-are rădăcină şi poate să fie mutat de colo-acolo.” Lucrarea profesorului Bota va fi, peste zece – douăzeci de ani, dacă lucrurile vor evolua cum au evoluat până acum, de aşezat între cărţile de rugăciuni, graţie caracterului său de „îndreptar de aducere aminte despre neamul românesc”.
În finalul evenimentului, aceasta i-a felicitat încă o dată pe câmpulungeni pentru localitatea lor şi felul lor de a fi. „Poate dumneavoastră vă vedeţi altfel, dar noi vă vedem aşa. Un pic rămaşi în urmă, în sensul bun al cuvântului, un pic întârziaţi în civilitate, în bună creştere, toate aceste lucruri care în altă parte lipsesc. Când simţi că eşti disperat, când viaţa te mută cu prea multă furie în altă parte, vino la Câmpulung, faci o plimbare seara, când asfinţeşte soarele, pe Bulevardul „Pardon”, vezi arborii aceia superbi, asculţi păsările, vezi casele vechi ale oraşului, vezi oamenii şi, dintr-odată, te linişteşti. Iertaţi-mă, sunt sentimentală din fire, dar dacă nu avem acest optimism, măcar 1%, nu putem să trăim.”, a încheiat Sânziana Pop.
Născută pe 24 iunie 1939, la Cluj Napoca, prozatoarea şi publicista Sânziana Pop este unul dintre cele mai puternice nume din presa românească. Fiica profesoarei Alexandra Pop, născută Lupan, şi a medicului şi ziaristului Gavril Pop, directorului Revistei „Tribuna” din Braşov, Sânziana Pop a absolvit, în 1960, Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. Înainte de a deveni redactor la „Luceafărul”, a avut colaborări la „Gazeta literară” şi „Scânteia tineretului”. În 1966, îi apare volumul de debut „Nu te lăsa niciodată”, pentru care i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor, urmat de: „Serenadă la trompetă”, 1969, „Viaţa cere viaţă (realizat în colaborare cu Gabriela Melinescu, împreună cu care a semnat multe dintre reportajele publicate în „Luceafărul”, în anii ’70), volum apărut în 1974, „Propuneri pentru paradis”, 1975, şi „Scrisori din linia întâi”, 1984. În 1991, a înfiinţat Revista „Formula AS”. „E.M.”