Celebrarea Zilei Naţionale a Costumului Popular, duminica trecută, pe 14 mai, la Piteşti, printr-o paradă a culorii şi veseliei, urmată de un spectacol folcloric, în cadrul căruia portul tradiţional a fost pus în valoare prin jocul şi cântecul românesc, a adus în reşedinţa de judeţ şi delegaţii de musceleni, care au dat forţă evenimentului. Una dintre acestea a fost condusă de primarul Gabi Şerbănoiu şi viceprimăriţa Mariana Nicoleta Machedon, de la Stâlpeni, care i-au adunat pe cei mai talentaţi copii, tineri şi adulţi din comună şi au pornit la defilare, la judeţ. Îmbrăcaţi în frumoasele straie tradiţionale muscelene, artiştii Stâlpeniului, maeştri ai dansului şi versului popular, cântat ori vorbit, transmise din bătrâni şi menţinute cu o acurateţe demnă de toată lauda, au avut-o în mijlocul lor pe Dana Irimia, elevă a Liceului „I.C. Petrescu” din localitate, despre care doamna viceprimar scria că: „Ne-a cântat şi încântat pe parcursul acestei zile!” Iar reacţiile la vederea frumoasei muscelence nu s-au lăsat aşteptate, fiind apreciate atât vocea senzaţională a tinerei, cât şi aspectul fizic, care confirmă teoria potrivit căreia în Muscel sunt cele mai frumoase femei din judeţ. „Felicitări! Vă urez să duceţi mai departe portul popular, iar comuna Stâlpeni să aibă parte de acest păstor vreme lungă, bineînţeles, cu întreg staff-ul comunal şi cel judeţean!”, le-a urat Valerică Tănase, unul dintre mulţii cetăţeni care s-au simţit mândri de maniera impecabilă în care au fost reprezentaţi la Piteşti, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei manifestări, prin care a fost marcată o valoare naţională. „Momente unice, pline de încărcătură emoţională şi de mândria de a fi „român verde”!”, a descris ce s-a întâmplat la Piteşti Gabriela Manu. „Foarte frumos, bravo! Ar fi frumos să aveţi un costum popular şi pentru domnul primar, la următoarea paradă. Oricum, felicitări!”, a completat Aura Ionescu. Parte dintre complimentele având ca destinatară echipa de la conducerea Primăriei s-au datorat acţiunilor de promovare a tineretului localităţii, direcţionat către ce au mai de preţ România, în general, şi zona noastră, în special. De altfel, în parada portului popular asigurată de muscelenii de la Stâlpeni, „generaţia care va duce mai departe tradiţiile şi obiceiurile de pe meleaguri muscelene”, ca s-o cităm pe viceprimăriţă, a avut o prezenţă şi un rol consistente, îndelung aplaudate după prestaţia artistică pe scenă. „Sărbătoarea portului popular a fost, astăzi (n.r. 14 mai), celebrată prin parada portului autentic românesc, la care am participat cu mare drag şi emoție, împreună cu domnul primar Gabi Şerbănoiu, alături de elevii unităților de învățământ locale şi îndrumătorii acestora, cadre didactice dedicate, cărora le mulțumim pentru implicarea necondiționată în activitățile culturale. Mulţumim tuturor părinților, care ne-au fost alături şi care au prezentat, alături de cei mici, costumele noastre autentice!”, a consemnat despre evenimentul de la Piteşti, rezumat sugestiv în „Tradiţii de-a lungul generaţiilor”, viceprimăriţa Mariana Nicoleta Machedon.
Articolul precedent