A plecat de la şcoală şi a dispărut fără urmă
O adolescentă de etnie romă, în vârstă de 17 ani, din satul Furnicoşi, comuna Mihăeşti, este căutată de sora ei mai mare, care-i este şi tutore, după moartea părinţilor, dar şi de poliţişti, după ce, în ziua de 7 aprilie 2017, a plecat de la şcoală şi a dispărut fără urmă. De atunci, adolescenta nu a mai dat niciun semn de viaţă, iar cea care a crescut-o de la o vârstă fragedă se aşteaptă la ce e mai rău. Cazul se află în atenţia Poliţiei Câmpulung, fata fiind dată în urmărire naţională. Cum, până acum, căutările oamenilor legii nu au dat roade, sora tinerei a dorit să facă publică povestea acesteia prin intermediul ziarului nostru, sperând că astfel i se va da de urmă. Sunt şi voci care susţin, însă, că minora trăieşte din plin o aventură amoroasă şi n-ar vrea nici în ruptul capului să se mai întoarcă acasă.
„Le avea pe astea cu fugitul”
Deşi se apropie de vârsta majoratului, Adriana Narcisa Miloş este elevă în clasa a VII-a, la Şcoala Gimnazială din Lăzăreşti. A rămas fără părinţi înainte să împlinească 12 ani, iar, din octombrie 2012, i-a devenit tutore, în urma unei hotărâri judecătoreşti, sora mai mare, Nicoleta Vandana Lincan. „Eu sunt sora ei şi o am sub tutelă, pentru că părinţii ei sunt morţi amândoi. De fapt, suntem surori numai de mamă. Mai am un frate la Mihăeşti, o soră la Bucureşti, iar o altă soră e în Suedia, la muncă. Ele sunt surorile ei bune, numai eu sunt de mamă, dar ei sunt fraţi buni. Eu am fost mai mare şi, după ce a murit mama, am avut grijă de toţi. Mă consider ca şi mama lor. Am căpătat tutela prin hotărâre judecătorească.”, şi-a început femeia povestea. Adriana Narcisa Miloş nu este la prima aventură de acest gen. Iubăreaţă din fire, adolescenta a mai fugit de-acasă, de patru ori, însă, de fiecare dată, s-a întors după cel mult trei zile. Acum, a trecut aproape o lună de la dispariţie şi Nicoleta Vandana Lincan e disperată, fiind convinsă că sora ei a încăput pe mâinile traficanţilor de carne vie. „De aproape o lună, nu ştiu nimic de ea, nu am aflat nimic. Am anunţat dispariţia şi la Poliţie, la Câmpulung. Eu m-am gândit că o fi luat-o vagabonzi din ăştia şi o ţin pe undeva. De aceea, vreau să o dau la ziar, că mă gândesc că, poate, văd şi îi dau drumul să plece. E un pic dusă, se aprinde repede după băieţi. Acum, vin tot de la Poliţie, mi-au zis că-l anchetează pe un băiat de la Mihăeşti, la care a stat ea. Ştiu eu, dar el nu a recunoscut… Cică, ar fi stat până pe 11 aprilie, dar nu ştie unde a plecat. Mi-a mai fugit de trei, patru ori de-acasă, le avea pe astea cu fugitul. Am declarat-o la Poliţie; ea fugea, pe unde se ducea, nu ştiu, şi trăgea la o mătuşă de-a mea, la Mihăeşti. Acum nu e la Mihăeşti, nu ştie nimeni nimic. Niciodată nu s-a întâmplat să lipsească aşa de mult, pleca o zi, două. Eu nu prea îi dădeam voie să se ducă încoace, încolo, însă ea, când prindea momentul, pleca o zi, două, trei. Dar acum e o lună. Nu mi-a spus nimeni nimic: mă, am văzut-o la Bucureşti sau am văzut-o colo… nimeni n-a văzut-o. M-am îmbolnăvit, mi-au ieşit bube la gură!”, povesteşte Nicoleta Vandana Lincan, care a ajuns acum să trăiască cu teama în suflet că i s-ar putea întâmpla şi ei ceva rău, după ce ar fi primit mesaje ameninţătoare pe telefon. „Nu vreau să mă fotografiaţi, că mi-e frică că mă văd vagabonzii şi mă iau de pe stradă. Am primit pe telefon nişte ameninţări de la unii: că mă prind, că mă omoară, că mă ia de pe stradă… chiar de asta mi-e frică!”, a mai adăugat femeia.
„Ea căuta numai băieţi!”
Deşi are doar 17 ani, Adriana Narcisa Miloş se poate lăuda cu un palmares impresionant la capitolul bărbaţi. A vrut, la un moment dat, chiar să se mărite, însă a renunţat şi a continuat să-şi facă de cap, ultimele sale aventuri amoroase derulându-se la Mihăeşti şi Stâlpeni. „Cei de la Poliţie mi-au spus că au chemat doi băieţi la declaraţii. Că mi-a mai fugit o dată, la unul, la Stâlpeni, iar, ultima oară când a fugit, a stat vreo trei zile, pe la Mihăeşti, de vineri până luni. Înainte tot mai aflam, că e la Mihăeşti, că am văzut-o pe colo… dar acum? Nu are telefon la ea, că nu-i dădeam, pentru că, tot aşa, mă gândeam că-mi fuge. Ea voia telefon cu Facebook; eu nu i-am dat, că ea căuta numai băieţi, nu vorbea şi ea cu fete, numai cu băieţi. Îl găsise pe unul să se mărite şi mi-a zis Poliţia că nu are voie decât după 18 ani. Mi-a fost frică, până acum era măritată. Ea zicea că nu o las eu, că nu sunt eu de acord! E frumuşică, albă, zici că e româncă. E blondă natural, frumoasă. Mai ales dacă se îmbracă frumos şi se bagă între români, nici nu zici… Şi ea cum e cu mintea mică, fluturatică, vedea pe unul: uau, ce frumos e, uau, ce tatuaj are! Îi plăceau toate la bărbaţi!”, a conchis Nicoleta Vandana Lincan.
„Parcă o văd spânzurată, omorâtă”
Femeia a ajuns chiar să aibă coşmaruri din cauza surorii mai mici şi speră ca totul să se termine cu bine. „Tot am zis că se întoarce. Mă scol noaptea, după ce visez urât, parcă o văd spânzurată, omorâtă, îmi fac fel şi fel de idei. Eu nu o consider ca pe o soră, ci ca pe copilul meu, pentru că eu am crescut-o de când a născut-o mama, că mama avea ciroză. Şi mama a făcut-o pe ea fără să vrea, nu avea voie să facă avort. Mă gândesc că o ţine careva, că sunt mulţi cei care fac prostituţie. Poate, văd ziarul şi că e căutată de Poliţie şi îi dau drumul. Că ea nu avea unde să stea, nu ştiu cine ar fi putut să o primească, doar la oameni din ăştia, care se ocupă cu prostituţia, care sunt de aici până hăăă….”, şi-a încheiat Nicoleta Vandana Lincan povestea.