Săptămâna trecută, s-a desfăşurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Câmpulung Muscel, în care parohiile componente, prin preoţii parohi, au ajutat familiile nevoiaşe.
O primă acţiune caritabilă a întreprins-o părintele Florentin Lipan, de la Parohia Rucărul de Jos, care a dăruit alimente unor persoane fără venituri din comună. „Mare şi neînfricată este puterea milosteniei. Pentru că lucrul acesta are multă îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi, ca şi cum ar fi o împărăteasă a vieţii noastre, aşa se înalţă de obicei cu mare uşurinţă spre înălţimile cereşti.”, a fost cuvântul după care s-a derulat campania de la Rucăr.
Câteva zile mai târziu, a fost rândul parohiilor din Cercul numărul 4 Pastoral: Godeni, Malu, Capu Piscului, Vatra Satului, Prislop, Goleşti Bratia I, Valea Siliştii şi Slănic să vină cu ajutoare la cei nevoiaşi. Activităţile social-filantropice au în vedere ajutorarea familiilor sărace şi aflate în nevoi, cu copii mulţi sau în pragul abandonului şcolar, bolnavi şi bătrâni. Beneficiarii au fost aleşi în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar şi problemele de sănătate foarte grave.
„Milostenia stă în a-L urma pe Hristos, adică a-I împlini cu grijă poruncile, a purta crucea Sa, a suporta cu inimă bună toate suferinţele, în nădejdea mântuirii şi dobândirii vieţii veşnice.”, a spus preotul slujitor Bogdan Stănescu de la Parohia Jugur, care a oferit alimente şi un ajutor financiar unei persoane în vârstă.