Acum o lună, relatam despre investiţiile pe care vrea să le facă administraţia de la Dâmbivicioara, care aspiră la statutul de staţiune turistică de interes naţional. Vă spuneam că cei din conducerea localităţii au încredinţate lucrările de întocmire a documentaţiei pentru ca Dâmbovicioara să intre în rândul acestor staţiuni, plus că au dispus amenajarea unei parcări lângă Peştera Dâmbovicioara şi amplasarea a numeroase indicatoare rutiere. O altă investiţie în infrastructură a fost achiziţionarea a peste 100 de lămpi cu LED pentru iluminatul stradal. Numai că, de câteva zile, străzile din localitate nu mai sunt iluminate. Asta din cauză că bugetul local este extrem de redus, iar administraţia locală nu îşi mai permite să pună în funcţiune iluminatul public, context în care cetăţenii sunt nevoiţi să se descurce cu lanternele. Primarul Dumitru Secăreanu a declarat că a oprit din proprie iniţiativă iluminatul stradal, pentru că, fiind în imposibilitate de a plăti facturile, a evitat suportarea altor cheltuieli prilejuite de taxele de rebranşare dacă furnizorul de electricitate ar fi sistat alimentarea cu energie electrică din cauza datoriilor. Primul edil, analizând şi situaţia iluminatului public, este dezamăgit că, până acum, nu a primit niciun ban de la Consiliul Judeţean, iar bugetul local abia dacă poate acoperi cheltuielile de funcţionare a Primăriei. Cât despre investiţii, fără finanţare de la Guvern, nu există nicio certitudine că proiectele depuse pe Ordonanţa 28/2013, vizând în principal reţele de apă şi canalizare, vor putea fi realizate.
Articolul precedent
Articolul următor