O angajată a BRD Câmpulung a fost condamnată, imediat după Paşti, pentru delapidare, după ce a retras din conturile a doi clienţi ai societăţii bancare sume de bani.
Dosarul de urmărire penală a fost deschis în decembrie 2016, iar rechizitoriul procurorului Parchetului a ajuns la Judecătoria Câmpulung la începutul lui 2017. Pe 8 martie 2017, instanţa a admis acuzaţiile procurorului privind-o pe inculpata Maria Melania Olaru şi a trimis-o în judecată pentru patru infracţiuni de delapidare, corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de femeia cercetată, părţi vătămate în dosar au fost banca, BRD Groupe Societe Generale SA – Sucursala Câmpulung, şi cei doi păgubiţi, Horaţiu Geantă şi Ion Ilie Copăescu, dar niciuna nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Încă de la primul termen de judecată, magistratul de caz s-a pronunţat în dosarul de delapidare. Pentru delapidare şi corupţie, Maria Melania Olaru a fost condamnată la un an de închisoare, iar pentru cele două infracţiuni de fals, la câte şase luni de închisoare, pentru fiecare. După contopirea pedepselor, femeia va executa un an şi patru luni de închisoare (cea mai grea, sporită cu o treime din totalul celorlalte două), cu suspendare. A mai fost stabilit pentru ea şi un termen de supraveghere de doi ani, timp în care angajata trebuie să respecte mai multe măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În cei doi ani, cât durează termenul de încercare, magistratul a stabilit ca femeia să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Câmpulung.
Pe lângă condamnare, pe durata unui an, Mariei Melania Olaru i s-a interzis dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară, urmând a se executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Dacă părţile vătămate nu au formulat pretenţii civile, completul penal a desfiinţat două înscrisuri: 1.retragerea numerar nr.1504241411530000, din data de 24 aprilie 2015, privind suma de 20.000 lei şi comisionul de 100 lei din contul RO19BRDE030SV62763330300, şi înscrisurile subsecvente; 2.retragerea numerar nr.1504241414330004, din data de 24 aprilie 2015, privind suma de 11.000 lei şi comisionul de 55 lei, din contul RO34BRDE030SV49388670300, şi înscrisurile subsecvente.
Cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 640 de lei, au fost puse tot în seama inculpatei. Hotărârea din 19 aprilie 2017 nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.