După ce au fost definitivate rechizitoriile în cazul celor 25 de bărbaţi, reţinuţi pe 5 octombrie 2016 sub acuzaţia de proxenetism, procurorii le-au depus la instanţele de judecată. Şase bărbaţi au fost trimişi în judecată pentru proxenetism. Trei la Judecătoria Câmpulung, Cezar Marius Nicolae Dragnea, Ionuţ Cătălin Bejan şi Eduard Mihai Lică, iar ceilalţi la Tribunalul Argeş, Constantin Bogdan Stroe, Ionuţ Alexandru Gaşcu şi Bogdan Andrei Bădulici. În cazul ultimilor, procesul a debutat cu cerere de recuzare a judecătorului, venită din partea prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Marius Ştefan, dar care a fost respinsă.
În schimb, la Judecătoria Câmpulung, rechizitoriul nr. 304/P/2017 al Parchetului a fost admis, constatându-se legalitatea sesizării instanţei, care i-a trimis în judecată pe cei trei tineri, Cezar Marius Nicolae Dragnea, Ionuţ Cătălin Bejan şi Eduard Mihai Lică, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată. Completul penal a dispus începerea judecării cauzei, cu fixarea primului termen pentru 26 aprilie 2017, iar, în acelaşi timp, a constatat legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu dispus faţă de cei trei, pe care l-a şi menţinut pentru încă 30 de zile, până pe 4 mai 2017, chiar dacă bărbaţii au făcut cerere să fie judecaţi sub control judiciar.