Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Comunei Mihăeşti s-a întins între 5 şi 30 septembrie 2016. După controlul inspectorilor de la Camera de Conturi Argeş, derulat atât la Primăria Mihăeşti, dar şi la Şcoala Gimnazială „Ion Iorgulescu”, s-au estimat sumele abaterilor constatate. Totalul de 749.000 de lei a provenit în totalitate din activitatea Primăriei: 182.000 lei, venituri suplimentare; 177.000 lei, prejudicii; 390.000 lei, abateri financiar contabile.
8La primul capitol, exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare, patru obligaţii legale nu au fost respectate.
1.În evidenţa contabilă extrabilanţieră nu au fost înregistrate garanţiile de bună execuţie, constituite în baza contractelor de lucrări şi a contractelor de concesiuni şi închirieri, aflate în derulare în perioada 2013-2015, în sumă estimată totală de 171.370 lei. În timpul misiunii de audit s-au întocmit situaţiile garanţiilor şi s-au înregistrat în contabilitate, abaterea fiind remediată.
2.Evidenţa contabilă analitică a imobilizărilor corporale şi necorporale existente în patrimoniul instituţiei nu a fost organizată ca să poată fi prezentată la data de raportare.
3.Creanţele bugetului local, de 28.307 lei, nu au fost înregistrate în contabilitatea Primăriei Mihăeşti şi raportate în bilanţul contabil, întocmit la 31 decembrie 2015. La sugestia celor de la Camera de Conturi Argeş, a fost întocmită situaţia diferenţelor existente între lista de rămăşiţă şi situaţiile financiare la 31 decembrie 2015. Pe 30 septembrie 2016, s-a întocmit o notă contabilă, prin care au fost înregistrate în evidenţa contabilă a Primăriei Mihăeşti creanţele bugetare. Neregula a fost reparată.
4.Nu au fost respectate în totalitate obligaţiile legale referitoare la întocmirea registrelor contabile obligatorii şi la organizarea şi conducerea evidenţei tehnico-operative a bunurilor din patrimoniul entităţii audiate, în sensul că:
-nu a fost întocmit Registrul-inventar, document de contabilitate obligatoriu, în care se înregistrează la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar sau în alte situaţii prevăzute de lege rezultatele inventarierii, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi, respectiv, în procesele verbale de inventariere, a tuturor elementelor de pasiv şi activ, conform posturilor din bilanţul contabil, şi care trebuie să stea la baza întocmirii balanţei de verificare la data de 31 decembrie a anului bugetar;
-pentru evidenţa analitică a mijloacelor fixe nu a fost făcută „Fişa mijlocului fix”, iar pentru atribuirea de numere de inventar acestora, în vederea identificării lor, nu a fost întocmit „Registrul numerelor de inventar”;
-pentru materialele achiziţionate în anul 2015, nu au fost elaborate în toate cazurile „Notă de recepţie şi constatare de diferenţe”, în vederea efectuării recepţiei bunurilor şi a verificării concordanţelor din punct de vedere al sortimentelor şi cantităţile facturate de furnizori şi ceea ce a fost recepţionat efectiv, care să justifice intrarea în gestiunea Primăriei a acestora. De asemenea, pentru ţinerea evidenţei cantitative a stocurilor de materiale consumabile, pe feluri, în cadrul fiecărei gestiuni, nu a fost scris documentul „Fişă de magazie”;
-pentru evidenţa materialelor de natura obiectelor de inventar, a echipamentelor şi a materialelor de protecţie date în folosinţă angajaţilor, până la scoaterea acestora din uz, nu a fost elaborată „Fişa de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosinţă”.
8Referitor la organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern), inspectorii însărcinaţi cu controlul au notat că nu s-a respectat cadrul legal de reglementare în vigoare, pe anul 2015, în sensul că Primăria Mihăeşti nu a procedat la iniţierea procedurilor privind actualizarea sistemului de management şi control intern.
8Inspectorii Camerei de Conturi Argeş au mai urmărit cum au fost încasate veniturile cuvenite bugetului local.
Modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, a obligat personalul Primăriei Mihăeşti să remedieze patru încălcări ale unor regului.
1.Între anii 2013 şi 2015, nu au fost stabilite, evidenţiate şi încasate venituri cuvenite bugetului local al comunei Mihăeşti, provenind din taxa de salubritate, în sumă totală estimată de 142.516 lei. Aceste venituri suplimentare au fost stabilite, întocmind situaţia privind calculul taxei locale de salubritate pentru diferenţa de persoane nedebitate în perioada 2013-2015, la valoarea de 142.516 lei, şi au fost înregistrate în evidenţa fiscală.
2.Nu au fost stabilite venituri de 10.878 lei, majorări de întârziere datorate, potrivit legii, pentru neplata la termenul scadent a taxelor locale pentru activităţile de pază, iluminat şi gunoi. În concluzie, în perioada 2013-2015 nu au fost luate măsuri de calculare, înregistrare, raportare şi încasare a majorărilor de întârziere datorate de contribuabilii persoane fizice şi juridice, care nu au plătit sumele datorate cu titlul de taxe speciale, stabilite de către Consiliul Local Mihăeşti, până la 31 decembrie 2015. Cu ajutorul auditorilor au fost stabilite aceste venituri suplimentare, operaţiune din care a rezultat că suma certă a acestora este de 10.878 lei, fiind înregistrate în evidenţa fiscală şi în evidenţa contabilă sintetică.
3.Nu a fost organizată, planificată şi efectuată activitatea de inspecţie fiscală, în scopul verificării corectitudinii declaraţiilor fiscale depuse de contribuabili, a corectitudinii bazelor de impozitare stabilite şi a modului în care aceştia îşi respectă obligaţiile fiscale faţă de bugetul local. Conform evidenţei fiscale, în comuna Mihăeşti există 109 agenţi economici ale căror declaraţii fiscale nu au fost verificate din punct de vedere al corectitudinii datelor raportate şi în funcţie de care au fost stabilite bazele de impozitare aferente impozitelor şi taxelor cuvenite bugetului local. Cei de la audit au verificat dosarele fiscale a 13 contribuabili persoane juridice şi s-a constatat că acestea nu conţin în toate cazurile documente justificative şi financiar-contabile, care să susţină datele raportate prin declaraţiile fiscale, precum bilanţ contabil, balanţă de verificare, fişa mijlocului fix, etc.
4.În vederea stingerii debitelor restante ale contribuabililor din comuna Mihăeşti, nu au fost parcurse toate etapele executării silite.