În afară de “recunoştinţa” pentru serviciile de care a beneficiat un cetăţean aflat la ananghie, forma care, chipurile, înlătură caracterul penal al dării şi luării de mită – “recunoştinţă” care, obligatoriu, trebuie să fie după, nu înainte, ca o condiţionare – există, după cum toată suflarea cu CV-ul în dinţi ştie, şi “recunoştinţa” la angajare. Şi sunt atâţia “recunoscători”, încât se ajunge la adevărate licitaţii în culisele angajărilor la stat, căci aici este omorul calificat şi deosebit de grav în rândul căutătorilor unui job călduţ şi sigur. La o aşa ofertă de doritori disperaţi să-şi exprime gratitudinea, a apărut, în afara grilei de personal, un angajat responsabil cu strângerea “darului” de la cei care îşi adjudecă posturile. Într-o instituţie care scoate în continuu posturi la concurs,
aghiotantul şefului, care n-o fi nebun să pună el mâna pe “ochiul dracului”, este un ins dintre cei reciclaţi, cum sunt în mai toate instituţiile de stat, de la “fabrici şi uzine” falimentare, care n-are nicio altă atribuţie decât să se asigure că licitaţia şpăgilor produce sumele cuvenite şi să încaseze “recunoştinţele” de la cei intraţi pe culoarul potrivit. El, de pildă, este culoarul potrivit pentru cei din comuna natală, de unde a aranjat o groază de inşi şi inse, care au apelat la el după ce au dat chix în afaceri. Apropo, o groază de rataţi din domeniul privat au apelat cu încredere – şi cu ce mai trebuie – la “ciripitorul” de dinainte şi după, fiind rezolvaţi cu maximum de promptitudine. La el se uită cu speranţă o grămadă de lucrători la patron, dar cică este atâta îmbulzeală pe culoar… Iar “halatul”, atât de scump, că-ţi cumperi cu preţul lui o haină de la Prada. Musceleanul de pe bulevard