9 C
Campulung Muscel
24/01/2025

Iarnă în toată puterea cuvântului la Dâmbovicioara

În timp ce Câmpulungul, slavă Domnului, a fost ferit de zăpadă în primele două luni de iarnă calendaristică, pornită, în realitate, cu un avans de două luni, căci frigul s-a instalat cam de la sfârşitul lui septembrie, cea mai Nordică localitate din Muscel etalează privitorului un peisaj hibernal autentic. La Dâmbovicioara, un Gerar autentic, de care nu ne putem „plânge” nici noi, câmpulungenii, că nu ne-a băgat în seamă, a îngheţat tabloul alb, înzăpezit din abundenţă, spre bucuria celor cu timp liber de petrecut la pensiunile din zonă. Măcar în weekend, căci vacanţele intră în „vacanţă” până la Paşti. Partea plină a paharului, pe timp de iarnă, o reprezintă priveliştile de o frumuseţe căruia nici cel lipsit de simţul boemului nu-i poate rezista, cum numai la munte găseşti. Iar această frumuseţe cu care localnicii s-au obişnuit într-atât încât se uită cu jind în zare, după primăvară, este îndelung lăudată de străinii de aceste locuri, care au avut bucuria de a le vizita. “Dâmbovicioara este raiul. Sau raiul nostru este Dâmbovicioara!” Astfel îşi laudă comuna locuitorii care nu se lasă copleşiţi de gerul greu de îndurat, de banii daţi pe lemne pentru încălzirea locuinţelor, de transportul anevoios pe drumeagurile înfundate în capcana albă, care nicio şansă să dispară prea curând! Mai cu seamă, zic specialiştii în meteorologie, nici februarie nu intenţionează să facă notă discordantă cu ceea ce s-a întâmplat până acum. 

Cu toate aceste neajunsuri, aprecierile abundă în mediul virtual, unde responsabila Centrului de Informare şi Promovare Turistică de la Dâmbovicioara, Raluca Busioc, se asigură că turiştii nu se îndepărtează de raiul muscelean. Ce-i drept, la căldură, în faţa calculatorului al cărui ecran este inundat de o vedere luminoasă a Dâmbovicioarei după ninsoare, asemenea unei plăcinte pudrate cu zahăr din abundenţă, este uşor să aduci elogii iernii, care creează opere de artă în natura predată urgiei. Căci altfel se simte iarna când ai obrajii ciupiţi de ger şi, înfofolit până la înciudarea Dochiei, te îndrepţi cătinel către casă, prin noianele generoase. Dar, cum am spus, oricât de dependent de munca de birou ai fi, n-ai cum să nu-ţi laşi sufletul inundat de magia albă care a făcut Dâmbovicioara mai frumoasă decât era. 

Ca să arătăm că foarte mulţi gândesc astfel şi simt nevoia unei stări pozitive transmise de vederea coniferelor cocoşate de greutatea suplimentară îngheţată, a movilelor pitite în ascunzătoarea ca de marţipan, a rotocoalelor de fum ieşind din hornurile caselor şi încărcând atmosfera cernită – singura mişcare în atâta încremenire – am selectat câteva opinii exprimate de cei care au dat curs invitaţiei administratorei Centrului de Informare şi Promovare Turistică de a vizualiza câteva imagini proaspete ale stadiului în care se găseşte iarna la Dâmbovicioara. „Cine nu ştie zona se va îndrăgosti iremediabil la prima vizită (ştiu din experienţa proprie), aşa că, oameni buni, descoperiţi raiul şi nu veţi regreta!”, scrie Marius Stoica. „Cel mai frumos sat din ţară!”, îl completează Dan Rădescu, referindu-se la Podu Dâmboviţei. „Nu-l dau pe satul Dâmbovicioara – intervine Voneta Ţenţu în apărarea locului de baştină – care are cele mai frumoase locuri turistice: Cheile, Peştera şi multe alte frumuseţi de văzut, până la Munţii Piatra Craiului!” Minunate fotografiile, în special cele realizate peste deal, în Ciocanu – un drum de basm – este concluzia tuturor. Unii s-au arătat dezamăgiţi că au ratat ninsoarea post-Revelion, întrucât la venirea lor la Dâmbovicioara, unde au petrecut noaptea dintre ani, zăpada era ceva mai mică

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!