Din peregrinajele pe la mânăstirile muscelene, care nu duc lipsă de vizitatori, indiferent că este sărbătoare sau zi obişnuită a săptămânii, fiecare rămâne cu o impresie despre cele văzute, simţite, gustate. Unii îşi umplu sufletul, alţii, pântecul, iar mărturiile trecerii lor pe la sfintele locaşuri au generat pagini neoficiale pe cea mai populară reţea de socializare în rândul românilor ale mănăstirilor noastre, prezente în catalogul virtual în număr complet. Ce găseşti, însă, pe aceste conturi online te face să te cutremuri văzând că omul nu mai are ruşine nici măcar de cele sfinte, pelerinajele fiind cel mai adesea prilej de shooting-uri amatoriceşti, având ca protagonist „omul simplu, de la ţară” sau „ţăranul urban”. Pozat de gât cu nevasta, cu dosul la biserică şi cu zâmbetul tâmp pentru rubedeniile zgâite la albumul foto de pe Facebook, nătărăul care populează Românica în lung şi-n lat ne dă convingerea că suntem pierduţi pentru totdeauna. Nicio şansă de revenire a naţiei din prostie şi nesimţire, atâta timp cât te duci la mănăstire ca la mall, să caşti gura şi să înfuleci ceva.
Internetul abundă în instantanee gen „Mimi şi Costel”, amintire la Mamaia, din anii ’80 şi ceva, realizate în decorul mănăstiresc, în care nu biserica joacă rolul principal, ci cuplul de tolomaci postaţi în faţa ei, ca să arate neamurilor, amicilor şi colegilor de serviciu pe unde s-au plimbat în vacanţa de vară sau de iarnă. Pozele ca pe vremea părinţilor sunt rivalizate de realizările fotografice ale progeniturilor, selfie-urile cu turla bisericii în fundal şi cu mutra imitaţiei umane în prim plan. Cum spuneam, prostia n-are limite şi nici sfârşit.
La Mănăstirea Aninoasa, 3 poze cu icoane şi 30 cu ciolane
Navigând pe astfel de conturi pe care, în mod cert, nu le întreţin vieţuitorii aşezămintelor monahale, descoperim că, la Mănăstirea Aninoasa, cei veniţi de curând să viziteze obiectivul religios şi turistic, totodată, au fost impresionaţi de bucatele servite. Nimic rău în asta, foarte bine că şi-au manifestat astfel gratitudinea faţă de amabilitatea şi priceperea gastronomică a personalului, care a impresionat prin varietatea preparatelor oferite pelerinilor. Ceea ce deranjează este disproporţia cantitativă a colecţiilor foto prezentate publicului: albumul destinat părţii cultural-religioase a acţiunii, pricăjit, sărăcăcios, ca şi când n-ar fi impresionat credinciosul, păleşte în comparaţie cu şuvoiul de poze făcute la masă. Platoul cu şunculiţă şi peşte afumat, despărţite de un „zid” de ceapă roşie, castronul doldora de ciorbă cu găluşte aurii, farfuriile cu brânză dulce şi smântână, alt platou cu brânzeturi de toate felurile, între care trona o mămăligă zdravănă, sarmalele lucind de grăsime, platourile cu prăjituri de casă şi cozonac, pozate din toate unghiurile, detaliu şi de ansamblu, trădează ce i-a plăcut cel mai mult pelerinului aflat în vizită. Să se înfrupte pe săturate şi să le facă în ciudă internauţilor cu saliva înşirată până la podea la vederea bogăţiei culinare ilustrate cu o bogăţie de imagini. Altfel spus, trei poze cu icoane şi treizeci cu ciolane.
Din Audi se aude cel mai bine rugăciunea
La Nămăeşti, unde puterea Icoanei Făcătoare de Minuni este copleşită de numărul de tembeli nevindecabili care trec pragul locaşului, nesimţirea a ajuns într-acolo încât limuzina de lux este parcată (şi fotografiată) aproape în „buza” bisericii, ca nu cumva posesorul să piardă un gram de osânză urcând treptele pe jos. Cu Audi, la rugăciune, astfel se manifestă şmecherii, care, în afară de bolidul înfipt în pavelele curţii şi halul de îngălare spirituală, n-au ce demonstra. Şi, clar lucru, n-au ce căuta în locul unde, în mod normal, cauţi să-ţi alini o suferinţă, să primeşti o îmbărbătare, să scapi de o apăsare. Proprietarul Audi-ului pozat în noapte, în lumina discretă a bisericii complexului monahal de la Nămăeşti, a reuşit să smulgă complimente la adresa maşinii, fireşte, dar şi avertismente de a fi cu băgare de seamă la „sfânta turbină”!