Un student câmpulungean, Gabriel Valentin Ungureanu, de 19 ani, a obţinut acordul instanţei de judecată să părăsească domiciliul, acolo unde se află în arest, pentru a-şi putea susţine examenele, fiind în sesiune. Tânărul, care, în noiembrie, anul trecut, a provocat un grav accident rutier în Piteşti, după care a fugit, fiind prins peste trei săptămâni, este student la Universitatea din Piteşti – Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte.
În seara de 1 noiembrie 2016, Ionel Rădulescu, de 42 de ani, din Piteşti, a fost lovit de un BMW de culoare neagră, într-o intersecţie din municipiul reşedinţă de judeţ, iar şoferul a fugit. Victima a fost găsită de nişte tineri, care treceau întâmplător prin zonă, zăcând într-o baltă de sânge pe şosea, omul putând fi salvat. După trei săptămâni de căutări, poliţiştii Biroului Rutier Piteşti l-au prins pe autorul accidentului, fiind vorba de Gabriel Valentin Ungureanu, de 19 ani, din Câmpulung. Acesta, ca să scape de acuzaţii, a făcut un aranjament cu un prieten şi a lovit BMW-ul cu un Nissan, maşina amicului. Stratagema nu i-a păcălit pe poliţişti. Tânărul a fost arestat preventiv, ulterior, fiind plasat în arest la domiciliu. Luni, pe 16 ianuarie 2017, Judecătoria Piteşti a avut pe rol o cerere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, care instrumentează dosarul, dar şi una depusă de bărbat. Ambele au fost admise, prima, privind prelungirea arestului la domiciliu, cea de-a doua, privind aprobarea părăsirii locuinţei în vederea susţinerii unor examene.
Astfel, pentru următoarele 30 de zile, din 20 ianuarie şi până pe 18 februarie 2017, inclusiv, i se prelungeşte arestul la domiciliu lui Gabriel Valentin Ungureanu, pe care îl va executa la locuinţa din Câmpulung, Fundătura Predoiu. Pe perioada măsurii arestului la domiciliu, inculpatul nu va putea părăsi imobilul în care locuieşte şi are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu persoana vătămată, Ionel Rădulescu şi martorii: Diana Elena S., Viorel U., Gabriela Luminiţa L., Liana D., Maria B. şi Alina Maria O. Prin pronunţarea instanţei, de la începutul săptămânii, i s-a atras atenţia tânărului că, dacă încalcă cu rea credinţă arestul la domiciliu şi obligaţiile ce-i revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
Completul Penal al Judecătoriei Piteşti a fost de acord şi cu cererea tânărului, prin care a solicitat permisiunea să părăsească imobilul din Câmpulung, în vederea susţinerii examenelor semestriale, în perioada 17 ianuarie – 12 februarie 2017, conform adeverinţei emise de Universitatea din Piteşti, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte (pe 17 ianuarie, de la ora 12.00: Tehnologii Informatice; 18 ianuarie, de la ora 14.00: Practică; 23 ianuarie, ora 12.00: Tehnici de exprimare scrisă/Traduceri economice; 25 ianuarie, ora 12.00: Limba Germană; 27 ianuarie, ora 10.00: Teoria şi Practica traducerii; 30 ianuarie, ora 10.00: Tehnici de exprimare scrisă/Traduceri economice; 1 februarie, ora 10.00: Limbi contemporane pentru obiective specifice; 2 februarie, ora 14.00: Pedagogie; 6 februarie, ora 12.00: Limbi contemporane pentru obiective specifice; 8 februarie, ora 12.00: Limbaje de specialitate; 10 februarie, ora 12.00: Limbaje de specialitate). Adrian Tănase