Gigi Fănel Proca, fostul primar de la Berevoeşti şi tatăl actualului primar, Bogdan Florin Proca, a fost condamnat, pe 12 mai 2016, alături de vărul său, Traian Proca, pentru infracţiuni de corupţie, iar, la sfârşitul săptămânii trecute, pe 14 decembrie 2016, pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Mai mult decât atât, tatăl, Gigi Fănel Proca, şi fiul, Bogdan Florin Proca, împreună cu fostul şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Ionel Viorel Dode, şi Nicolae Achim, sunt urmăriţi penal pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, la cererea făcută de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Argeş, care a contestat rezoluţia numărul 1574/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, prin care cei patru nu au fost trimişi în judecată.
Doi ani de puşcărie, pentru abuz în serviciu
Ultima condamnare, din 14 decembrie 2016, a venit după zece termene de judecată, când procesul a fost amânat, în cele mai multe cazuri, din cauza imposibilităţii prezentării la Judecătorie a lui Gigi Proca, după cum susţine el, din motive medicale. Pe 14 septembrie, a cerut instanţei să-i aprobe prezentarea unei expertize medicale, din care să rezulte că are o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, dar care nu i-a fost acceptată. Soluţia dată la începutul lui decembrie se referă la abuzul în serviciu, adică, atunci când a fost primar, a angajat cheltuieli peste limita creditelor bugetare aprobate. Sentinţa a fost dată de Judecătoria Câmpulung, care mai întâi a anulat beneficiul suspendării condiţionate prin Decizia penală nr. 557/A/12 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti (când a fost condamnat pentru corupţie), iar condamnarea de doi ani a fost descontopită şi repuse în individualitatea lor pedepsele: un an şi 6 luni, pentru complicitate la infracţiunea de fals în declaraţii; un an, pentru complicitate la înşelăciune; patru luni, pentru fals intelectual. Completul penal a înlăturat sporul de şase luni de închisoare aplicat prin Decizia penală nr. 557/A/12 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti. La final, magistraţii au contopit pedepsele de şase luni închisoare, un an închisoare, un an şi şase luni închisoare, un an închisoare, patru luni închisoare, urmând ca inculpatul Gigi Fănel Proca să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv un an şi şase luni închisoare, la care se va adăuga un spor de şase luni închisoare, rezultând doi ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe perioada de patru ani, termen de încercare. În acest timp, Gigi Fănel Proca nu are dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Pe lângă condamnare, Gigi Fănel Proca a fost obligat de judecătorii de la Câmpulung la plata sumei de 2.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Condamnarea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
În mai 2016, Gigi Proca, condamnat la doi ani de închisoare pentru fapte de corupţie
Iniţial, dosarul de corupţie în care au fost cercetaţi cei doi Proca, Gigi Fănel şi Traian, a ajuns pe masa judecătorilor de la Câmpulung, care s-au pronunţat pe 28 aprilie 2015. Cum sentinţa nu a fost definitivă, au făcut apel toate părţile implicate: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Piteşti, Traian Proca şi Gigi Fănel Proca, iar instanţa superioară, Curtea de Apel Piteşti, a dat hotărârea definitivă pe 12 mai 2016. Fostul primar Gigi Fănel Proca a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de fals intelectual; complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori de declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; complicitate la infracţiunea de înşelăciune. Fostul lucrător de la Permise, Traian Proca, a fost trimis în judecată pentru înşelăciune; complicitate la două infracţiuni de fals intelectual; folosirea sau prezentarea de documente ori de declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori de declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Gigi Fănel Proca a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi patru ani termen de încercare, iar Traian Proca, la trei ani de închisoare cu executare.
Anchetatorii DNA au stabilit că, între anii 2007 şi 2009, Traian Proca a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Argeş, cereri de plată însoţite de înscrisuri care conţineau date nereale privind suprafaţa păşunilor închiriate de la Primăria Berevoeşti. De exemplu, în anul 2007, pentru obţinerea subvenţiilor de la APIA, Traian Proca a menţionat că exploatează o suprafaţă de păşune mai mare decât cea închiriată, atribuindu-şi în mod fictiv calitatea de utilizator al păşunilor închiriate, deoarece acestea erau utilizate în mod legal de alte persoane fizice din comuna Berevoeşti. În susţinerea cererii sale, Traian Proca a depus un contract de închiriere şi un act adiţional la acest contract, documente semnate din partea Primăriei Berevoeşti de către primarul de atunci, Gigi Fănel Proca. Astfel, în 2007, a primit pe nedrept 90.219 lei (echivalentul a 26.978,61 euro).
Gigi Fănel Proca şi-a împroprietărit rudele cu zeci de hectare de pădure
Peste 2.000 de hectare de pădure au ajuns în posesia aşa-zişilor foşti proprietari, fie că au aparţinut de comunele Aninoasa, Berevoeşti, Bălileşti şi Albeştii de Muscel, dar toate cuprinse în raza de acţiune a Ocolului Silvic Aninoasa. Aici s-a exploatat haiduceşte, iar cel mai mare jaf a avut loc pe vremea fostului primar Gigi Fănel Proca, zis „Toacă”, şi a fostului şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Ionel Viorel Dode. Fostul şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Viorel Dode, în calitatea pe care o avea, a predat către mai multe Comisii de Fond Funciar procesele verbale de punere în posesie pentru suprafeţe de teren care făceau parte din pădurile istorice ale statului, încălcând legile funciare. De exemplu, Alina Hubert a primit câştig de cauză de la Judecătoria Câmpulung, în 2006, pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 66,50 hectare de pădure pe vechiul amplasament, situat pe raza comunei Vlădeşti. Ocolul Silvic Aninoasa a predat suprafaţa respectivă Comisiei de Fond Funciar Vlădeşti, dar Alina Hubert a refuzat amplasamentul, deşi îl ceruse în instanţă, şi a solicitat să fie împroprietărită pe raza comunei Berevoeşti. Fostul şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Viorel Dode, a fost de acord şi i-a dat femeii 66,50 hectare chiar în pădurea statului, cu o vechime de peste 160 de ani. Viorel Dode nu avea voie să procedeze aşa, ci trebuia să aştepte ca femeia să dea din nou în judecată Comisia de Fond Funciar şi să ceară expres pădure în Berevoeşti. Ulterior, s-a început exploatarea pădurii. Tot în 2006, primarul de atunci, Gigi Fănel Proca, a împroprietărit-o pe verişoara sa, Mihaela Popa, cu suprafaţa de 50 de hectare, pe care le câştigase în instanţă, fără a se menţiona dacă este vorba de teren agricol sau pădure. Pentru neregulile făcute în mandatele de primar, Gigi Fănel „Toacă”, împreună cu fiul său, care a ajuns primar în 2012, cu fostul şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Viorel Dode, şi Nicolae Achim sunt urmăriţi penal pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă.