5.6 C
Campulung Muscel
26/01/2025

11 proprietare de sclavi, în arest la domiciliu

Miercuri, 7 decembrie, la Tribunalul Argeş a fost o nouă înfăţişare în dosarele celor peste 30 de romi acuzaţi de trafic de persoane, după ce au sechestrat şi obligat să le muncească mai multe persoane. Procurorii au cerut ca aceştia să rămână în arest, dar colegii de la Tribunal au trimis în arest la domiciliu 11 dintre ele, toate femei. Este vorba despre Maria Grancea (53 ani), Cerasela Onică (25 ani), Vasilica Grancea (27 ani), Mihaela Feraru (43 ani), Maria Cerasela Brumaru (25 ani), Liliana Feraru (25 ani), Elena Murşavela (45 ani), Petruţa Minuca Păun (30 ani), Vasilica Păun (48 ani), Florica Ursu (47 ani) şi Lenuţa Mădălina Păun (27 ani). În cele 30 de zile, cât li s-a fixat perioada de arest la domiciliu, femeile nu au voie să părăsească imobilele unde locuiesc, situate în comuna Berevoeşti, satul Gămăceşti, plus că inculpatele trebuie să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, ori de câte ori sunt chemate; să nu comunice cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii (cu excepţia celor care locuiesc în acelaşi domiciliu), cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar. Etnicelor li s-a pus în vedere că, dacă încalcă cu rea credinţă măsurile sau obligaţiile care le revin sau săvârşesc alte infracţiuni, se vor întoarce în arest.

În schimb, pentru restul de 21 de inculpaţi, s-a dispus prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile, din 11 decembrie 2016 şi până pe 9 ianuarie 2017: Petre Grancea, zis Tomogeac (54 ani), Laurenţiu Grancea (34 ani), Alin Grancea, zis Cătălin/Putinică (30 ani), Ilie Valentin Furdui, zis Muşeteşti (28 ani), Nicolae Feraru (45 ani), Crinu Alin Brumaru (26 ani), Costel Feraru (43 ani), Vasile Mugurel Feraru (23 ani), Traian Păun (51 ani), Costinel Bădală (37 ani), Florin Feraru (33 ani), Traian Păun (31 ani), Iosif Ursu, zis Vică (56 ani), Costinel Ionuţ Furdui, zis Costel (31 ani), Marian Marinoiu (27 ani), Daniel Grancea (38 ani), Ciprian Codruţ Onică (26 ani), Aurel Onică (25 ani), Viorel Grancea (46 ani), Silvia Grancea (44 ani), Ionuţ Cătălin Grancea (19 ani). În cazul ultimilor cinci este deschisă deja o acţiune la Tribunalul Argeş de trimitere în judecată pentru trafic de persoane, părţi civile fiind Constantin Florian Bratu, Mircea Florin Dincă, Constantin Cazan, pentru care nu s-a fixat încă un termen. Isabela Filip

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!