15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

“N-am cerut asfalt până în dormitor, cum au unii, dar nici atâta umilinţă. Plătim, totuŞi, taxe!

La audienţele on-line ale primarului, cele mai reclamate nemulţumiri sunt legate de drumuri, utilităţi şi curăţenie 

Din cele 17 sesizări postate, în 2016, pe site-ul destinat audienţelor on-line acordate de Primăriile din ţară, sesizări adresate municipalităţii câmpulungene, doar cinci beneficiază de un răspuns din partea primarului. Tot e bine faţă de 2015 sau 2014, când Primăria a livrat răspuns la o reclamaţie pe an. Cele al căror conţinut îl vom prezenta în această ediţie, fiind mai recente, probabil, au depăşit abilitatea subalternilor edilului şef de a compune un punct de vedere al instituţiei, deşi perioada de răspuns de 30 de zile a expirat de mult în cazul celor mai multe dintre ele. În topul celor mai reclamate neajunsuri sunt lipsa asfaltului şi, în general, carenţele infrastructurii rutiere şi de utilităţi, lipsa curăţeniei şi prezenţa pe mai departe a câinilor în zone dosnice ale municipiului.          

 

Constantin Zambardi, 31 iulie 2016

„Cu ocazia realizării modernizării străzii Valea Unchiaşului, în continuare spre Sud, nu au fost luate măsuri şi nu s-au montat tuburile necesare peste şanţul construit. În acest fel, mi-a devenit imposibil accesul la proprietatea respectivă. Precizez că la toate proprietăţile din zona respectivă s-au executat podeţele de acces necesare, chiar şi la unele terenuri, la care nu existau porţi, numai în punctul respectiv nu s-a construit podeţul necesar, deşi au fost avertizate persoanele responsabile. Faţă de această situaţie, vă rugăm a dispune celor în măsură să realizeze şi în punctul respectiv podeţul necesar, creându-se prin aceasta accesul la proprietate. Mai precizez că la terenul respectiv a existat şi există poarta de acces.”

 

Nicoleta Groza, 3 august 2016 

„Domnule primar, vă rog să mă ajutaţi în următoarea problemă: pe strada Ion Barbu, din Câmpulung Muscel, nu se mai poate urca la casele de sus, din cauza unei haite de câini destul de periculoase, care sare la oameni şi copii. Vă rog să luaţi măsurile ce se impun, conform Legii nr 227/2002.”

 

Antonia Eana, 29 septembrie 2016

„Domnule primar, am luat legătura cu dumneavoastră şi cu alţi reprezentanţi ai Primăriei Câmpulung de nenumărate ori cu privire la câteva probleme legate de infrastructură şi modernizare. Locuim în zona Apa Sărată, mai exact Şoseaua Naţională – strada principală, în imediata vecinătate a dispensarului. În această zonă, nu există nici canalizare, nici reţea de gaze naturale, nici iluminat stradal corespunzător şi nici zonele de acces stradal nu sunt asfaltate. Mă întreb cum este posibil să nu se poată extinde reţeaua de gaze într-o zonă atât de accesibilă, în situaţia în care este zona de intrare, de “întâmpinare” a oraşului Câmpulung, şi în situaţia în care există atâtea cereri din partea locuitorilor.

Am solicitat atât noi, cât şi vecinii noştri asfaltarea unei porţiuni de drum de aproximativ 40-50 metri, pentru a ne facilita accesul pe proprietăţi şi accesul pentru parcarea automobilelor, întrucât nu se poate face pe strada principală, din cauza traficului intens din zonă şi, în acest fel, s-ar facilita şi accesul celor care vin la dispensar. Menţionez că străduţa de acces se continuă către zona râului, acces care, din punctul meu de vedere, ar trebui cumva blocat, deoarece tentaţia unor locuitori din zonă este aceea de a depozita gunoaiele. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi aşteptăm un răspuns şi rezolvări la aceste probleme!”

 

Constantin Zambardi, 9 octombrie 2016 

„Revenim la solicitarea noastră, înregistrată sub nr.844/14.01.2016, la care, până în prezent, nu am primit niciun răspuns, şi vă rugăm, domnule primar, să analizaţi şi să se găsească o soluţie pentru rezolvarea problemelor solicitate la partea din strada Drumul Uzinei rămasă neasfaltată. Poate, veţi prinde în planul de investiţii pe anul 2017 şi această porţiune din stradă. De asemenea, vă rugăm să se dispună ridicarea gunoaielor depozitate la marginea străzii respective, în dreptul locuinţei numitului Sandu, de către acesta şi de personalul care a lucrat la modernizarea staţiei de transformare de 110 kw. Vă rugăm să se ia măsuri de constrângere cu cei care nu înţeleg să nu mai depoziteze gunoaiele menajere în acest loc. Vă mulţumim pentru realizările de până acum şi vă urăm mult succes în continuare.”

 

Mihail Podeanu, 12 octombrie 2016

„Domnule primar, de ce trebuie să reclamăm şi să fim umiliţi? Pe strada Gruiului s-a introdus canalizarea! Ştim ce înseamnă o lucrare. Dar vine iarna, timpul nefavorabil deja ne face probleme. Nu avem nici măcar o bandă de circulaţie de la blocuri către Mărcuş. Iarna, dacă ninge, nu putem urca pe strada Petre Zamfirescu. Sigur, contractul de execuţie a lucrării prevede nişte obligaţii pentru executant. Nu pot să cred că nu se mai găseşte contractul sau a fost semnat de oameni care nu l-au citit! Aveţi şi consilieri, plătiţi, nu aveţi cum să ştiţi totul. Veniţi pe strada Gruiului să vedeţi cum arată, mai ales în vecinătatea pompelor de apă. Să cerem publicarea clauzelor contractului? Un reprezentant ADP mi-a spus că nu reuşiţi să determinaţi executantul să-şi îndeplinească obligaţiile. Daţi-ne o copie a contractului şi o facem noi. Ce va urma, vom vedea! Personal, nu cer decât să fie strada cum a fost. N-am cerut asfalt până în dormitor, cum au unii, dar nici atâta umilinţă. Plătim, totuşi, taxe! Cu respect, M.P.”.

 

Mihaela Cantea, 22 noiembrie 2016

„Domnule primar, am şi eu o întrebare. De aici, din depărtare, văd lucruri nu tocmai plăcute. Dacă tăiaţi în fiecare an un brăduţ, ca să-l împodobiţi de sărbători, când va mai creşte? De ce nu-l împodobiţi acolo, pe loc, sau, cel mai bine, unul artificial. Nu mai distrugeţi natura, vă rog frumos, ce vor avea copiii noştri? Vă mulţumesc.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!