În afară de Sindicatul Învăţământ „Muscel”, care a sesizat, în această toamnă, instanţa piteşeană, cu cereri de acordare de dobânzi la sumele cuvenite angajaţilor din şcoli, sume recunoscute prin sentinţe de acum trei ani, altă organizaţie sindicală procedează în aceeaşi manieră. În numele muscelenilor, salariaţi ai şcolilor generale şi liceelor din zona noastră, Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia, la care sunt afiliaţi, a generat o serie de acţiuni pe rolul Tribunalului Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale. Obiectul este acelaşi: daune la sumele neachitate chiar de mai bine de trei ani, în unele cazuri, care împovărează bugetul Primăriilor, obligate să vireze unităţilor de învăţământ fondurile necesare stingerii datoriilor către dascăli şi colegii acestora din rândul personalului administrativ.
POIENARII DE MUSCEL
Şcoala Gimnazială Nr.1
Unii dintre cei apăraţi de sindicatul amintit sunt angajaţi la Şcoala Gimnazială Nr.1 Poienarii de Muscel, acţionată în instanţă împreună cu Primăria, Comuna Poienarii de Muscel, mai precis, reprezentată prin primarul Ion Banzea. Litigiul având ca obiect calculul drepturilor salariale a fost înregistrat pe 12 aprilie 2016 şi s-a soluţionat o jumătate de an mai târziu, după vacanţa judecătorească, din cauza numărului mare de procese iniţiate de sindicate pentru membrii lor, angajaţi în sistemul public. Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia s-a îndreptat împotriva şcolii şi administraţiei publice de la Poienarii de Muscel în apărarea intereselor a trei angajate: Ortansa Prelipceanu, Elena Mirela Pârşan şi Georgeta Stoenescu. Acţiunea s-a finalizat la al doilea termen, din 11 octombrie 2016, cu un verdict favorabil celor trei membre de sindicat, cărora unitatea de învăţământ trebuie să le achite diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal. În esenţă, acestora trebuie să li se acorde, cu titlu de compensaţie tranzitorie, sporul de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data de 25 mai 2015, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Mai mult decât atât, Şcoala Gimnazială nr.1 Poienarii de Muscel a fost obligată de magistratul Tribunalului Argeş să suporte dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale restante, din 25 mai 2015, până la data la care restanţele vor fi stinse. Primăria şi conducătorul ei au sarcina să vireze unităţii de învăţământ fondurile necesare acoperirii acestor drepturi: sporul plus dobânda.
RUCĂR
Şcoala Gimnazială „N.Ghica”
=Acelaşi sindicat a introdus o cerere, pe 4 iulie 2016, care îi priveşte pe membrii săi angajaţi la Şcoala Gimnazială „Nae Ghica” din Rucăr: Vasilica Achim, Florin Bălan, Eugenia Deaconu, Olivia Ivan, Adina Pestriţu, Paula Rocsana Pravăţ, Cristina Ştefănescu, Violeta Şandru, Ramona Bălănică, Elena Bălălău, Berta Manea, Mirela Staicovici, Bogdan Soare, Rodica Ştefan, Mihaela Vorovenci, Tudor Vlad, Violeta Cosma, Oana Ivaşcu, Irinela Gherman, Camelia Lupuleţ şi Laura Secăreanu.
Comuna Rucăr, reprezentată prin primarul Ionel Dulamă, a scăpat de poziţia de „pârât”, faţă de care acţiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Dar asta n-o absolvă de responsabilitatea punerii la dispoziţia şcolii a fondurilor necesare achitării daunelor moratorii sub forma dobânzii legale pentru sumele datorate reclamanţilor în baza unei sentinţe civile din 4 decembrie 2013 a Tribunalului Argeş. Şcoala datorează aceste dobânzi de la data la care s-a pronunţat instanţa, în urmă cu trei ani, până la data plăţii efective, astfel s-a decis prin ultima sentinţă din 31 octombrie 2016.
În decembrie 2013, când în instanţă s-au întâlnit aceleaşi părţi, Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia, Şcoala Gimnazială „Nae Ghica” şi Comuna Rucăr, tot pentru drepturile băneşti revendicate de bugetarii din învăţământ, magistraţii de la Piteşti au obligat instituţia de învăţământ să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea Legii 330/2009, prin raportare la Legea 221/2008, pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru următoarele intervale de timp: 01.01.2010 – 31.12.2010, 01.01.2011 – 12.05.2011, 13.05.2011 – 04.12.2013, în raport de perioada efectiv lucrată. Sumele urmau să fie actualizate. Primăriei Rucăr şi primarului Ionel Dulamă li s-a impus la acel moment să asigure banii pentru efectuarea plăţii drepturilor solicitate. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, s-a ajuns în situaţia de a se cere dobândă la restanţele confirmate de instanţă. În afară de cei enumeraţi mai înainte, în procesul din 2013, au mai figurat, ca reclamanţi, reprezentaţi de sindicat, Nicolae Niculescu, Iosif Ţapu, Alexandra Finţoiu şi Anişoara Miloş, ultimele două făcând obiectul unei cereri separate privind acordarea unui spor pentru condiţii vătămătoare în procent de 10% din salariul de bază, pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile. Prima încercare de recuperare a acestui spor a fost respinsă de instanţă, pe 22 ianuarie 2014. Însă li s-a recunoscut, la a doua încercare a sindicatului, în numele lor, un an şi trei luni mai târziu. Printr-o sentinţă din 7 aprilie 2015, unitatea şcolară a fost obligată să le achite Alexandrei Finţoiu şi Anişoarei Miloş, angajate pe funcţia de personal nedidactic, sumele compensatorii, reprezentând sporul pentru condiţii grele, periculoase sau penibile, de 10% din salariul de bază, pentru intervalul 01.10.2011 – 07.04.2015, în raport de perioada efectiv lucrată, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Sarcina asigurării fondurilor revenea autorităţilor rucărene.
=Pentru al doilea grup de salariaţi ai Şcolii Gimnaziale „Nae Ghica” din Rucăr, acţiunea a fost introdusă pe 27 iunie 2016 şi s-a finalizat pe 8 noiembrie 2016, cu un succes pentru reclamanţii: Cornel Şandru, Viorel Constantinescu, Ionela Pârnuţă, Florentina Soare şi Cristina Vlădescu. Aceştia au dreptul la dobânzi la sumele rămase neachitate din data de 5 noiembrie 2013, de când le-au fost recunoscute de Tribunal. Comuna Rucăr şi primarul Ionel Dulamă au fost obligaţi să vireze instituţiei de învăţământ fondurile necesare achitării drepturilor.
În toamna anului 2013, tot la capătul unui proces, personalul şcolii rucărene a obţinut o hotărâre judecătorească, în baza căreia angajatorul a fost obligat să le achite celor care îndeplinesc funcţia de cadru didactic sau cadru didactic auxiliar diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, pentru perioada 06.02.2010-05.11.2013, în raport de timpul efectiv lucrat de fiecare dintre reclamanţi, actualizate la momentul în care urmau a fi stinse. „Obligă pârâta Şcoala Gimnazială „Nae A. Ghica” să plătească reclamanţilor – membri de sindicat – Şandru Cornel, Ghica Elena, Soare Florentina şi Vlădescu Cristina sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de 15% din salariul de bază, pentru perioada 06.02.2010-05.11.2013, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanţi, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială „Nae A. Ghica” să plătească reclamantelor – membre de sindicat: Bărbieru Dorica şi Timiş Maria sporul pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, de 10% din salariul de bază, pentru perioada 06.02.2010-05.11.2013 (…).”, redăm din sentinţa din 5 noiembrie 2013.
Obligaţia asigurării banilor rămâne în picioare pentru liderii administraţiei publice locale, căreia îi sunt subordonate instituţiile de învăţământ de pe teritoriul unei localităţi.
Liceul „Victor Slăvescu”
=Rămânem în „zona Rucăr”, unde colegii câştigătorilor în instanţă de la Şcoala Gimnazială – este vorba despre membrii de sindicat de la Liceul „Victor Slăvescu” – au intrat în posesia unui verdict similar. Maria Berdilă, Rodica Cosma, Irinela Gherman, Georgeta Lixăndroiu, Mioriţa Geantă, Florin Petre, Ion Mădulărea, George Marius Stinghe, Nicolae Ion Vorovenci, Andreea Bosoiu, Janina Anda Idor, Stelian Ion Măluşanu, Manuela Mâzgaciu, Dana Manuela Nicolescu, Gheorghiţa Pantea, Nicolae Popescu, Gabriela Pestriţu, Iuliana Ţincu, Ana Vorovenci, Adrian Ţenţu, Diana Durdun, Raluca Măluşanu, Ana Maria Militaru, Ioana Ţăraşi, Vasilica Cochinţu, Veronica Răuţă, Dorica Toderoiu, cu toţii reclamanţi în procesul cu liceul şi Primăria, au câştigat, pe 9 noiembrie 2016, o hotărâre favorabilă. Pârâţii au fost obligaţi la plata unor daune moratorii sub forma dobânzii legale pentru sumele datorate reclamanţilor în baza unei sentinţe civile din 27 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeş. Dobânda se datorează din toamna anului 2013, până când restanţele salariale vor fi achitate.
Acum trei ani, Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu” Rucăr a pierdut procesul cu sindicatul apărător al personalului didactic şi didactic auxiliar, căruia are să-i plătească diferenţa dintre ceea ce dascălii au încasat şi ceea ce li se cuvenea prin lege, pentru intervalele cuprinse între: 01.01.2010 – 31.12.2010, 01.01.2011 – 12.05.2011 şi 13.05.2011-27.11.2013, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant. Sumele urmau să fie actualizate în momentul în care intrau în conturile solicitanţilor. Banii trebuiau asiguraţi de Comuna Rucăr, care urma, potrivit hotărârii judecătoreşti, să-i vireze liceului, lucru care nu s-a realizat. De aici, dobânzile care i se impută unităţii de învăţământ şi care, într-un final, tot în sarcina Primăriei, adică a plătitorilor de taxe şi impozite din localitate, cad.
=O altă acţiune a Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia o reprezintă cea intentată pentru alt lot de membri provenit tot de la Liceul „Victor Slăvescu” (fostul Grup Şcolar Forestier Rucăr): Lavinia Miloşi, Liana Catrina, Ştefan Stănescu, Anca Băcârcea, Mirela Nache, Constantin Catrina, Maria Bucur, Cornelia Nicolae, Veronica Oprei, Mihaela Ungureanu, Aurica Jinga. Printr-o sentinţă din 26 octombrie 2016, liceul are de achitat, ca în cazurile precedente, dobândă pentru sumele impuse printr-o hotărâre din 11 noiembrie 2013. Respectivele penalităţi se calculează de la data pronunţării hotărârii, până la data la care banii vor fi plătiţi, cu obligarea Primăriei de a identifica resursele financiare de care are nevoie şcoala, pentru a duce la îndeplinire ceea ce au decis magistraţii.
=În afară de acţiunile iniţiate în instanţă de sindicate, au existat şi cereri introduse de persoane fizice, angajate ale liceului din Rucăr. Este cazul lui Aurelian Ştefănescu, autorul unui demers având ca obiect tot calculul drepturilor salariale. Solicitarea sa a fost înregistrată la Tribunalul Argeş pe 2 iunie 2016 şi a fost soluţionată la primul termen, din 27 octombrie 2016, cu obligarea pârâtului – Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu” – să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal, prin acordarea, cu titlu de compensaţie tranzitorie, a sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu 9 octombrie 2014, în măsura în care a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii, drepturi actualizate în momentul încasării lor de către iniţiatorul litigiului. Suplimentar acestui sport plătit retroactiv, în sarcina liceului a intrat şi acordarea dobânzii legale aferente acestor restanţe salariale, de la data la care petentul a câştigat procesul.
=Deznodământ favorabil şi pentru acţiunea Mariei Vlaicu, deschisă în luna aprilie a acestui an şi finalizată pe 8 septembrie, cu obligarea liceului la daune sub forma dobânzii legale pentru sumele datorate în baza unei sentinţe civile a Tribunalului Argeş, pentru o perioadă de trei ani şi jumătate. La fel, pe 25 octombrie 2016, a fost admisă şi acţiunea lui Anton Vlaicu împotriva Liceului Tehnologic „Victor Slăvescu”, îndreptăţit la dobândă plătită la sumele cuvenite tot pe durata a trei ani şi jumătate.