23.5 C
Campulung Muscel
13/09/2024

Instanţa se pronunţă luni în procesul liberalului Mihai Ciurezu, posibilul viceprimar de la Cetăţeni

Luni, 21 noiembrie 2016, la Tribunalul Argeş a fost termen într-unul dintre cele trei procese deschise de liberalul Mihai Ciurezu, pentru a fi pus în funcţia de viceprimar, pentru care a candidat de trei ori. De două ori a obţinut cele mai multe voturi, învingându-l pe contracandidatul de la PSD Mugurel Minciună. Social-democraţii mizează în acest litigiu pe o procedură viciată, care l-a dat pe Ciurezu ca secund al primarului Claudius Ciobanu, prin redactarea unei hotărâri care nu a fost votată în plen. Ci Secretariatul Primăriei Cetăţeni, suplinit de o persoană fără experienţă ca secretar de comună, a pus pe hârtie hotărârea, pe baza voturilor obţinute de colegul de partid al primarului, la cele două tururi de scrutin, fără, însă, a se hotărî în şedinţa publică a Consiliului Local că s-a ales viceprimarul. Liberalii, după cum am relatat la vremea întâmplării evenimentelor, au invocat în apărarea gestului lor îndemnul juristului şef al Prefecturii, care i-ar fi împins în greşeală. Şi tot la cerinţa Instituţiei Prefectului, aleşii au anulat decizia aprobată la partid, căci, în cadrul Legislativului, după cum am precizat, nu s-a întâmplat.  

N-am înţeles nici până în acest moment de ce aleşii de la Cetăţeni nu l-au pus pe Ciurezu viceprimar în timpul şedinţei în care a ieşit câştigător de două ori, chiar dacă la diferenţă de un vot de rivalul PSD-ist, pentru a se evita complicarea situaţiei cu instanţa de judecată. Din litigiul aflat în derulare, generat, cel mai probabil, de lipsa unui îndrumător cu serioase cunoştinţe juridice în grila de personal a Primăriei, s-au scurs trei termene, 10 octombrie, 24 octombrie şi 21 noiembrie 2016. Celor două părţi, Mihai Ciurezu, ca reclamant, şi Consiliul Local, ca pârât, li s-au alăturat, ca intervenienţi, Mugurel Ion Minciună, Constantin Alin Dumitrescu, Gheorghe Stan, Eleonor Samoilă, toţi consilieri locali PSD, Antonella Ninela Enache, consilier local PAM şi Daniel Vişan. 

La înfăţişarea de la începutul acestei săptămâni, completul de Contencios administrativ şi fiscal al Secţiei Civile a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2016. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!