13 C
Campulung Muscel
13/10/2024

S-a desemnat firma care va stabiliza alunecarea solului de pe Richard

Câştigătoarea licitaţiei: Maristar Com SRL, din Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa 

Deşi, la sfârşitul lunii mai, fostul legislativ local a aprobat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie la „Stabilizarea alunecării de teren şi punerea în siguranţă a corpului drumului pe strada Richard”, abia ieri, 14 noiembrie, a fost desemnată firma care va rezolva lucrările la calea de acces. 

Alunecarea a avut loc în dreptul Văii Richard, pe o distanţă de 40 de metri, fiind afectate latura sudică a drumului, zidul de sprijin, în prezent circulaţia auto fiind oprită.

Pentru contractul de „Stabilizarea alunecării de teren şi punerea în siguranţă a corpului drumului pe strada Richard, municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, între kilometrul 0+625 şi kilometrul 0+665”, conform devizului general, s-a stabilit un preţ estimat al lucrării de 1.416.666 lei, fără TVA, aproximativ 318.609,66 euro, din care Diverse şi neprevăzute: 141.666 lei, reprezentând 10% din valoarea estimată a contractului. 

La licitaţia postată pe site-ul de specialitate s-au înscris trei firme: Geacons SRL, din localitatea Albeşti, judeţul Vaslui, Maristar Com SRL, din Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, şi Sachsische BAU GmbH, din Sibiu. 

Invitaţia de participare la licitaţie a fost lansată pe 20 septembrie 2016, 6 octombrie 2016, fiind data limită de depunere a ofertelor. Acesta au fost evaluate până pe 1 noiembrie 2016, iar rezultatul a fost prezentat ieri, 14 noiembrie 2016.

Câştigătoare a fost desemnată firma Maristar Com SRL, cu sediul în comuna Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, cu suma de 1.176.314 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preţ. Maristar Com SRL a primit 100 de puncte la evaluarea ofertei, 70-pentru partea financiară şi 30-pentru perioada de garanţie de bună execuţie, iar Geacons SRL a primit un total de 80,50, fiind declarată admisă, dar necâştigătoare. În schimb, Sachsische BAU GmbH, a fost necâştigătore, pentru că s-a înscris fără ofertă depusă.

Durata contractului este de 90 de zile de la data atribuirii lui sau a emiterii ordinelor de începere a lucrărilor.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!