După ce a fost lăsat în libertate, fiind cercetat acum sub control judiciar în dosarul celor 20 de minore din Câmpulung exploatate sexual, învăţătorul de la Jugur, Ion Popescu, vrea să se întoarcă la catedră. El şi-a manifestat deja intenţia de a reveni la unitatea unde predă la clasele a III-a şi IV-a, şi, din punct de vedere legal, are tot dreptul, atâta timp cât încă nu i s-a stabilit vinovăţia.
Învăţătorul în vârstă de 51 de ani a ajuns să profeseze la Jugur în urmă cu 12 ani, el fiind transferat de la Liceul cu Program Sportiv Câmpulung. În toată această perioadă, Ion Popescu a fost cunoscut drept un dascăl conştiincios, dedicat profesiei sale şi care nu punea probleme la locul de muncă. El este, însă, acum acuzat că exploata sexual eleve de liceu, pe care le obliga să se prostitueze în apartamente închiriate în Câmpulung. De asemenea, învăţătorul aducea în locuinţa sa minore cu care întreţinea relaţii sexuale, oferindu-le apoi cadouri. Scenele de amor erau filmate, iar, ulterior, Ion Popescu îi şantaja pe protagonişti, pentru ca aceştia să revină la el, arată procurorii DIICOT.
Odată cu Ion Popescu a fost lăsată să plece şi mâna lui dreaptă, o elevă de 17 ani, despre care profesorii au numai cuvinte de laudă, Alis Nicoleta Bărăitaru. Şefa clasei, participantă la olimpiade şi campioană la box, aşa o descriu cadrele didactice de la Liceul cu Program Sportiv pe fata de 17 ani, care s-ar fi ocupat de racolarea copilelor chiar din liceul la care învaţă. „Este o elevă serioasă, conştiincioasă, fără absenţe. S-a implicat în activităţile educative din şcoală şi afara şcolii.”, a declarat Petruţa Creţu, diriginta Alisiei Nicoleta Bărăitaru. Însă, în afara şcolii, ar fi plasat minore în paturile bărbaţilor, unii dintre ei având şi 70 de ani, ca „Fane Cinstitu”, însă, în faţa profesorilor, fata avea o imagine de învingătoare. „Se vedeau, practic, dârzenia şi ambiţia pe faţa ei, iar, acum o lună, a ieşit campioană naţională la box.”, a spus Daniela Păcioianu, directorul Liceului cu Program Sportiv Câmpulung. Se pare că cei doi, Ion Popescu şi Alis Nicoleta Bărăitaru, aveau în comun o pasiune bolnavă, profitau de minore, le filmau şi le şantajau, ca să accepte şi alţi clienţi.
Pe lângă toate astea, Alis Nicoleta Bărăitaru mai figurează ca inculpată într-un alt dosar pe rolul Tribunalului Argeş, având ca obiect traficul de minori. Adolescenta este acuzată, alături de alţi doi tineri, Alexandru Leontin Finţoiu, de 28 de ani, şi Dan Andrei Lică, de 27 de ani. Ultimii doi au fost ridicaţi de mascaţi pe 15 septembrie 2016, după ce oamenii legii le-au perchiziţionat apartamentele în care locuiau, din blocurile 17 şi 26, de pe strada Emil Gârleanu, din cartierul Vişoi. În prezent, sunt în arestul IPJ Argeş, după ce le-a fost prelungit mandatul până pe 14 noiembrie, când vor ajunge în faţa completului cu propunerea din partea DIICOT, Serviciul Teritorial Piteşti, de prelungire a mandatului cu aceeaşi perioadă de 30 de zile. Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, de la începutul anului şi până în prezent, cei doi bărbaţi ar fi racolat trei tinere, dintre care două minore, le-ar fi adăpostit şi exploatat sexual în locuinţe închiriate şi unităţi de cazare din Câmpulung. În total, la sediul DIICOT Piteşti au ajuns pentru audieri 19 persoane. În dosarul celor trei, parte vătămată este Deniz Elena Herescu, iar părţi responsabile civilmente, Filofteia Carmen Bărăitaru şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.
În curând, Ion Popescu s-ar putea întoarce în faţa copiilor. „În principiu, are tot dreptul să revină la catedră. Eu nu am nicio formă legală să-l împiedic să se întoarcă la şcoală, atâta timp cât dânsul este anchetat şi nu i s-a stabilit încă vinovăţia. Eu am anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar de intenţiile domnului învăţător, şi concluzia a fost aceeaşi. Am încercat să-i sugerez domnului Popescu să-şi ia un concediu până se vor lămuri lucrurile, însă, până acum (n.r. 7 noiembrie 2016), nu am primit niciun răspuns din partea dumnealui. A rămas să mă anunţe să văd dacă îi găsesc un suplinitor sau nu.”, a declarat directorul Şcolii Gimnaziale Poienarii de Muscel, profesorul Cristian Ionuţ Burhan. Ion Popescu profesează la Şcoala Jugur din 2004, iar, de atunci, conducerea a avut doar mici sesizări, verbale, din partea câtorva părinţi, care reclamau faptul că nu s-ar implica chiar aşa de mult cum ar vrea ei în procesul educaţional. Referitor la viaţa personală şi la activităţile lui mai puţin ortodoxe, la şcoală nu a ajuns nicio plângere din partea vreunui elev sau părinte, nici verbală, nici scrisă. Corect ar fi ca învăţătorul să se întoarcă după gratii, mai ales că procurorii DIICOT vor face apel la decizia instanţei.