10.7 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Argeşenii care vor să ajungă senatori şi deputaţi

Începând de astăzi şi până pe 10 decembrie 2016, cei care candidează pentru un loc în Camera Deputaţilor sau Senat au la dispoziţie o lună să convingă electoratul să le acorde votul. Faţă de alegerile parlamentare din 2012, când s-a votat în sistem uninominal într-un singur tur, cu distribuţie proporţională a mandatelor, ceea ce a adus în Parlament 117 parlamentari în plus faţă de legislatura precedentă, în acest an s-a revenit la votul pe liste. Indiferent de preferinţe, argeşenii au la dispoziţie un spectru politic larg, în cursa electorală înscriindu-se 191 de persoane, 127 pentru Camera Deputaţilor şi 64 pentru Senat.

În 2012, număr record de parlamentari în Argeş: 17

La ultimele alegeri parlamentare, din 2012, marele câştigător a fost USL, care a reuşit să închidă toate colegiile din Argeş, obţinând numărul record de 13 parlamentari (9 deputaţi şi 4 senatori). Conform redistribuirii voturilor, în Parlamentul României au intrat încă trei deputaţi şi un senator din Argeş, aleşi ca urmare a numărului de voturi obţinute, deci, în total, judeţul nostru a avut 17 parlamentari. Cei patru care au prins un loc de parlamentar, la Senat, a fost: Iulian Cristache (PPDD), pe Colegiul Mioveni – Ştefăneşti, iar la Camera Deputaţilor: Cătălin Teodorescu (ARD), pe Colegiul Piteşti Sud, Mihai Deaconu (PPDD), pe Colegiul Mioveni, şi Ioana Dumitru (PPDD), pe Colegiul Ştefăneşti. 

În mandatul 2012-2016, Argeşul a avut reprezentanţi în Camera Deputaţilor pe: Cătălin Rădulescu (USL) şi Cătălin Teodorescu (ARD) –  Piteşti Sud; Daniel Constantin (USL) – Piteşti-Centru; Andrei Gerea (USL) – Piteşti Nord, Gheorghe Marin (USL) – Câmpulung;  Mircea Drăghici (USL) şi Mihai Deaconu (PPDD) – Curtea de Argeş; Simona Bucura Oprescu (USL) – Mioveni; Radu Vasilică (USL) şi Ioana Dumitru (PPDD) – Ştefăneşti; Bogdan Niculescu Duvăz (USL) – Topoloveni; Theodor Nicolescu (USL) – Costeşti. Pentru Senatul României, au fost votaţi senatori: Ionuţ Zisu (USL) – Colegiul Piteşti; Ion Popa (USL) – Colegiul Câmpulung – Curtea de Argeş; Şerban Valeca (USL) şi Iulian Cristache (PPDD) – Colegiul Mioveni – Ştefăneşti; Constantin Tămagă (USL) – Colegiul Topoloveni-Costeşti. 

La ultimele alegeri, Şerban Valeca a fost cel mai votat senator, iar Simona Bucura Oprescu a obţinut cel mai mare procent la Camera Deputaţilor.

La nivelul Câmpulungului, au fost votaţi cei care au reprezentat Muscelul în Parlament, 12.571 de câmpulungeni ieşind la vot, adică 38,19% dintre cei cu drept de vot. Iată cum s-a votat în municipiu acum patru ani:

Camera Deputaţilor

Gheorghe Marin (USL): 7.862 voturi (64,5%)

Sanda Fulga (PPDD): 2.105 voturi (17,3%)

Gheorghe Davidescu (ARD): 1.527 voturi (12,6%)

George Bălan (PRM): 493 voturi (4%)

Melida Domokos (UDMR): 64 voturi (0,6%)

Ovidiu Victor Gant (FDGR): 17 voturi (0,2%)

Senat

Ion Popa (USL): 8.159 voturi (66,7%)

Dragoş Dumitriu (PPDD): 2.173 voturi (17,8%)

Gheorghe Alecsei (ARD): 1.467 voturi (12%)

Florea Scărlătescu (PRM): 309 voturi (2,6%)

Janos Imre Zoltan (UDMR): 81 voturi (0,6%)

Marin Geantă (PNDC): 40 voturi (0,3%)

Gheorghe Marin, după trei mandate de deputat, candidat la Senat

Gheorghe Marin a dus la nivel naţional doleanţele muscelenilor timp de 12 ani, pe durata celor trei mandate de deputat (1996-2000, 2000-2004, 2012-2016), iar acum este al doilea, în Argeş, pe lista PSD pentru Senat. Această schimbare a fost explicată de candidat astfel: „A fost o opţiune la nivelul conducerii. Unul dintre senatorii noştri s-a retras, domnul Tămagă n-a mai candidat şi, atunci, orientarea a fost să meargă la Senat un om care are experienţă în domeniul parlamentar. Aşa s-a ajuns să merg eu la Senat şi să reprezint zona de Nord a judeţului. Preconizăm că vor fi doi senatori şi s-a discutat în sensul ca eu să preiau, din punct de vedere zonal, partea de Nord, de la Piteşti încoace, iar Şerban Valeca să preia Piteştiul şi partea de Sud. Acesta a fost singurul argument, n-au existat altele.” Din postura de senator va avea pârghii mai multe de a se implica mai vizibil în susţinerea Muscelului, a mai declarat Marin: „Cred că voi putea să sprijin mai consistent. Am, totuşi, nişte angajamente făcute aici faţă de primarii care sunt în zonă şi faţă de zonă. Cred că relaţiile foarte bune pe care le am la Cameră şi cunoştinţele pe care le am, cu ceea ce se întâmplă şi la Senat, vor completa un sistem mai eficient.” 

La nivelul PSD, pentru Argeş se preconizează doi senatori şi cinci sau şase deputaţi, dar deputatul Gheorghe Marin a precizat că cel mai sigur este pronosticul cu doi senatori şi cinci deputaţi.

Iată cine sunt cei 191, care vor să reprezinte Argeşul în Parlament, cu domiciliul, profesia şi ocupaţia actuală:

Partidul Mişcarea Populară (PMP)

=Camera Deputaţilor

Cornel Cătălin Bulf (Piteşti), inginer, director

Alina Mihaela Frătică Deragomir (Bradu), economist-jurist, şef serviciu

Eduard Ştefan Dima (Beleţi Negreşti), inginer, şef serviciu

Mariana Preoteasa (Curtea de Argeş), inginer, şef serviciu

Gheorghe Făgărăşanu (Câmpulung), lăcătuş mecanic, administrator

Victor Niţă (Piteşti), jurist, administrator

Sorin Ionuţ Popescu (Mioveni), jurist, consilier imagine

Eugen Mira (Căteasca), tehnician veterinar

Dana Georgeta Bădoi (Brăduleţ), chimist

Dan Radu Popescu (Costeşti), medic chirurg

Magdalena Crina Zărnescu (Piteşti), profesor, conferenţiar universitar doctor

Vergiliu Gorgoi (Ştefăneşti), inginer, profesor

=Senat

Cristian Diaconescu (Sector 2, Bucureşti), jurist, avocat

Nichifor Bălan (Stâlpeni), psiholog, manager de proiect

Floarea Luminiţa Galbenu (Piteşti), medic

Mihai Alexandru Alexăndrescu (Piteşti), jurnalist

Ion Chirănescu (Călineşti), cadru MApN, pensionar

Gabriel Mihai Stănciulescu (Curtea de Argeş), jurist, pensionar

Uniunea Democrată Maghiară din România 

=Camera Deputaţilor

Eva Nagy (Sector 3, Bucureşti), filolog, director de cabinet

Iozsef Pal Fodor (Baia Mare), economist, gestionar

Maria Magdolna Blasko (Abrămuţ, Bihor), economist, administrator

Zoltan Kocsis (Aluniş, Mureş), tâmplar, administrator

Mihaly Janos Szasz (Aluniş, Mureş), contabilitate informatizată, administrator

Emese Ambrus (Sângeorgiu de Pădure, Mureş), pedagog, învăţătoare

Levente Lorand Szasz (Sângeorgiu de Pădure, Mureş), profesor Educaţie Fizică şi Sport

Lorand Ilyes (Sângeorgiu de Pădure, Mureş), agent de turism

Arpad Palko (Sângeorgiu de Pădure, Mureş), comerciant, administrator

Marton Zsolt Tofalvi (Sângeorgiu de Pădure, Mureş), tâmplar

Janos Attila Keszeg (Găneşti, Mureş), inginer, proiectant

Barna Janos Bokor (Bereni, Mureş), zidar

=Senat

Bela Fulop (Petroşani), consilier juridic

Attila Kalman (Timişoara), economist, director economic

Arpad Miklos (Dumbrăviţa, Timiş), mecanic, viceprimar

Ildiko Denes (Dumbrăviţa, Timiş), învăţător

Iosif Debreczeni (Cojocna, Cluj), inginer mecanic agricol

Alexandru Endre Pongracz (Mănăştiur, Timiş), inginer silvic

Partidul Naţional Liberal (PNL)

=Camera Deputaţilor

Dănuţ Bica (Piteşti), inginer, şef serviciu

Ioan Sârbu (Sector 5, Bucureşti), medic stomatolog, conferenţiar profesor universitar

Lidia Constantinescu (Sector 2, Bucureşti), jurist, general manager

Florin Gardin (Piteşti), profesor psihopedagog

Marius Dorel Postelnicescu (Piteşti), inginer, director tehnic

Victor Gabriel Vasilescu (Topoloveni), economist, manager general

Manuel Tică (Piteşti), inginer, inspector daune

Radu Valeriu Perianu (Piteşti), avocat

Gheorghe Bănică (Piteşti), profesor doctor în filologie, profesor universitar doctor

Maria Cătălina Dumitraşcu (Piteşti), profesor Limba Franceză

Florentin Andrei Moşteanu (Piteşti), jurist, şef birou

Narcis Ionuţ Sofianu (Piteşti), avocat

=Senat

Ion Popa (Piteşti), inginer, senator

Olimpia Doru (Bascov), contabil statistician, manager general

Ion Baicea (Costeşti), inginer, primar

Eugen Nae (Stâlpeni), jurist, consilier la Senatul României

Nicolae Barbu (Valea Iaşului), jurist, primar

Gelu Tofan (Piteşti), inginer economist, manager director comercial

Partidul România Unită (PRU)

=Camera Deputaţilor

Marius Manolache (Sector 1, Bucureşti), avocat, deputat

Alexandru Valentin Costea (Popeşti Leordeni, Ilfov), inginer, administrator

Constantin Cătălin Vlad (Mioveni), inginer

Oliver Bucur (Valea Iaşului), antreprenor, administrator

Ion Liviu Stoian (Ştefăneşti), antreprenor, administrator

Adina Iftode (Popeşti Leordeni, Ilfov), designer vestimentar

Daniel Coman (Sector 1, Bucureşti), economist, consilier parlamentar

Gheorghe Sorinel Mincu (Brăduleţ), şofer, administrator

Sever Graur (Domneşti), maistru strungar, pensionar

Sabina Iftode (Sector 3, Bucureşti), informatician, operator PC

Valeriu Mişurnov (Sector 3, Bucureşti), economist, director executiv

Narcis Ionuţ Bărăscu (Mioveni), inginer

=Senat

Silviu Făgăraşu (Curtea de Argeş), inginer, director

Ion Constantinescu (Piteşti), inginer, director general

Gheorghe Diaconu (Tigveni), inginer

Armin Marian Gherman (Piteşti), jurist, fără ocupaţie

Vasilica Cusmir (Piteşti), croitor, designer vestimentar

Constantin Marian Gherghescu (Mioveni), tehnician, operator industrial

Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE)

=Camera Deputaţilor

Andrei Dominic Gerea (Ştefăneşti), economist, deputat

Marius Bogdan Ivan (Piteşti), jurist, director

Ilie Scarlat (Câmpulung), jurist, director

Florian Codruţ Matei (Bascov), specialist în relaţii internaţionale şi studii europene, manager general

Nicolae Pană (Coşeşti), inginer ecologie şi protecţia mediului, primar

Elena Rodica Pavel (Piteşti), medic stomatolog

Nicolae Mazilu (Bradu), inginer, pensionar

Gheorghe Molea (Curtea de Argeş), profesor Matematică

Ion Dan Vasile (Costeşti), economist, inspector Administraţia Fondului pentru Mediu

Manuel Zenovie (Câmpulung), inginer, director

Marian Fulga (Piteşti), avocat

Daniel Florea (Piteşti), inginer, şef serviciu

=Senat

Tudor Pendiuc (Piteşti), profesor şi informatician, conferenţiar universitar doctor

Simona Mihaela Brătulescu (Piteşti), specialist comunicare, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Argeş

Iulian Robert Tudorache (Piteşti), jurist, avocat

Aurel Iacşa (Mioveni), jurist, şef service auto

Maria Liliana Ungureanu (Bogaţi), profesor

Narcis Nicolae Măţăoanu (Piteşti), inginer electronist, şef compartiment

Partidul Social Democrat (PSD)

=Camera Deputaţilor

Radu Costin Vasilică (Ştefăneşti), economist-cadru didactic, lector universitar doctor

Mircea Gheorghe Drăghici (Piteşti), inginer, deputat

Simona Bucura Oprescu (Piteşti), economist, deputat

Nicolae Georgescu (Costeşti), profesor

Cătălin Marian Rădulescu (Piteşti), medic, deputat

Nicolae Velcea (Ştefăneşti), economist, şef serviciu

Daniel Sorin Stancu (Costeşti), specialist în administraţie, monitor mediu înconjurător

Marius Pîrvu (Piteşti), inginer, director

Dorin Mărăşoiu (Topoloveni), inginer silvic, şef ocol silvic

Marin Preda (Piteşti), doctor inginer, profesor asociat universitate

Gheorghe Diaconu (Piteşti), jurist, magistrat pensionar

Mario Octavian Păun (Piteşti), economist, antreprenor

=Senat

Şerban Constantin Valeca (Piteşti), inginer, profesor universitar doctor inginer, senator

Gheorghe Marin (Câmpulung), inginer, deputat

Cristina Mariana Stocheci (Piteşti), medic

Maria Dobrea (Piteşti), inginer agronom

Marian Clipici (Piteşti), economist

Gheorghe Sîrbu (Câmpulung), profesor, pensionar

Alianţa Noastră România (ANR)

=Camera Deputaţilor

Nicolae Cătălin Suru (Oraviţa, Caraş Severin), inginer, consultant asigurări

Gheorghe Dinescu (Piteşti), tehnician protecţia mediului, manager

Marcel Cristian Ştefănescu (Sector 3, Bucureşti), jurist, consilier juridic

Ionel Sebastian Aldea (Piteşti), inginer construcţii

Livia Elena Neaţă (Topoloveni), economist, specialist marketing

Dumitru Cătălin Barbu (Albota), manager, liber profesionist

Angela Petronica Mincă (Oarja), învăţătoare/educatoare, educatoare

Constantin Răzvan Olteanu (Merişani), jurist, manager

Alin Elvis Ţârlui (Piteşti), tehnician topograf

Silvestru Gheorghe Mugur (Topoloveni), militar, pensionar

Miliuţa Bernard (Câmpulung), lucrător comercial, manager

Ciprian Văduva (Piteşti), inginer, liber profesionist

=Senat

Mirela Lulea (Câmpulung), laborant, manager

Marius Dumitrescu (Câmpulung), electronist

Gheorghe Banu (Câmpulung), profesor Filosofie – Istorie

Raluca Aldea (Piteşti), jurist, pensionar

Ion Voicu (Oarja), electrician construcţii, operator spume

Florin Cătălin Dobrescu (Oarja), electrician întreţinere

Partidul Uniunea Salvaţi România (PUSR)

=Camera Deputaţilor

Liviu Ionuţ Moşteanu (Sector 1, Bucureşti), manager, secretar de stat

Daniel Marinac (Piteşti), profesor, manager vânzări

Carmen Victoria Boloşteanu (Piteşti), matematician, conferenţiar universitar

Ionel Şerban (Piteşti), economist, director financiar

Marius Iulian Ilie (Piteşti), electrotehnician, director general

Adrian Ştefan Cîrstea (Bascov), inginer, administrator societate comercială

=Senat

Laurenţiu Cosmin Mihăescu (Piteşti), inginer constructor

Daniel Constantin Niculescu (Piteşti), inginer, şef birou tehnic

Doina Tuţă Osman (Piteşti), economist, pensionar

Irina Anca Forgo (Sector 6, Bucureşti), inginer geolog, evaluator de mediu

Partidul România Mare (PRM)

=Camera Deputaţilor

Elena Pascu (Piteşti), economist, economist administrator firmă

Aurel Cojanu (Câmpulung), inginer TCM, pensionar

Constantin Rădulescu (Brăduleţ), maistru utilaj şi tehnologia sudării, pensionar

Constantin Cănuţă (Bascov), profesor

Mădălina Neacşa (Ştefăneşti), inginer electronist, contabil

Eugenia Coman (Muşăteşti), moaşă principală, prestări servicii medicale

Iulian Aurel Bageac (Ştefăneşti), instalator, tehnician

Constantin Marghiolu (Moşoaia), MApN, pensionar

Ionel Bălae (Oarja), funcţionar MAI, pensionar

Oana Mădălina Bâlcă (Ştefăneşti), masterand

Florentina Mădălina Muşat (Bradu), economist

Maria Tănase (Piteşti), asistent medical, pensionar

=Senat

Gheorghe Jinga (Piteşti), avocat

Dănuţ Căpăţână (Câmpulung), jurist avocat, pensionar

Petre Manolescu (Piteşti), profesor

Violeta Ghilencea (Piteşti), economist, consilier relaţii cu clienţii

Ionel Niculae Ştefănescu (Piteşti), profesor

Mihaela Popescu (Piteşti), avocat jurist actriţă, avocatură

Partidul Ecologist Român (PER)

=Camera Deputaţilor

Carmen Udrea (Sector 4, Bucureşti), economist, manager general

Cristina Alexandra Buliga (Sector 4, Bucureşti), tehnician agricol, operator calculator

Andreea Dumitru (Sector 4, Bucureşti), economist

Florian Munteanu (Bragadiru, Ilfov), şofer curier, curier

Daniel Toma (Sector 2, Bucureşti), tehnician

Virginia Lungu (Sector 5, Bucureşti), economist

Gina Lupaşcu (Sector 6, Bucureşti), economist

Florian Ţiţeica (Sector 4, Bucureşti), tehnician, sal-serv

Ion Hornea (Cocora, Ialomiţa), subinginer

Remus Daniel Scîntee (Sector 5, Bucureşti), tehnician

Ioana Bonaţiu (Sector 3, Bucureşti), coregraf

Eugen Cosmin Făcăleţ (Bragadiru, Ilfov), magaziner

=Senat

Lota Corina Georgescu (Sector 4, Bucureşti), profesor doctor, doctor

Octavian Cloşcaru (Sector 4, Bucureşti), economist, pensionar

Florea Turturică (Sector 4, Bucureşti), cadru militar, pensionar

Mariana Mincu (Măgurele, Ilfov), lăcătuş, casnică

Ionel Roman (Sector 2, Bucureşti), tehnician

Viorel Dudău (Bragadiru, Ilfov), tehnician, pensionar

Partidul Socialist Român (PSR)

=Camera Deputaţilor

Gheorghe Rotaru (Piteşti), istoric, director manager

Ilie Voicu (Piteşti), economist contabil, pensionar

Viorel Drugău (Moşoaia), profesor

Elena Costache (Curtea de Argeş), economist, profesor

Vasile Mandu (Piteşti), maistru, pensionar

Elena Iordache (Piteşti), învăţător, administrator

Marilena Ştefan (Piteşti), consilier juridic

Ionica Popescu (Piteşti), contabil

Viorel Chiriţă (Lunca Corbului), economist, maistru construcţii

Ileana Ungureanu (Râmnicu Vâlcea), inginer chimist

Niculina Oprea (Piteşti), asistent medical

Marina Florina Sorescu (Piteşti), contabil

=Senat

Ion Miu (Piteşti), profesor, director

Valeriu Claudiu Ştefan (Piteşti), manager turism, tour operator

Nicolae Bondoc (Piteşti), economist, cadru didactic

Anca Elena Matei (Piteşti), profesor

Valentina Pascu (Ştefăneşti), profesor

Steliana Soare (Piteşti), patiser cofetar

Candidat independent, Camera Deputaţilor, Dănuţ Dinu, poliţist rezervă, consilier local

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!