24 de ore. Atât au stat în arestul IPJ Argeş trei dintre cele patru persoane care sunt bănuite că ar fi exploatat sexual mai multe minore, eleve la instituţii de învăţământ importante din Câmpulung. Este vorba despre învăţătorul Ion Popescu, de 51 de ani, adolescenta de la LPS, în vârstă de 17 ani, Alis Nicoleta Baraitaru, care acum vor fi cercetaţi sub control judiciar, alături de celălalt personaj din acest caz, Ştefan Nedelcu, zis şi „Fane Hoţul”. Dascălul si eleva au fost prezentaţi, vineri, Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, însă procurorul de caz a considerat că cei trei nu reprezintă un pericol public şi a decis să fie cercetaţi în continuare în stare de libertate, sub control judiciar.
Reamintim că învăţătorul Ion Popescu este suspectat că ar fi pus la punct o afacere de proxenetism, cu tinere care nu depăşeau vârsta majoratului, de care profita alături de Ştefan Nedelcu şi bărbatul din Bascov. Fetele, 20 la număr, eleve la trei licee din Câmpulung, ar fi fost ademenite cu sume importante de bani, cu ajutorul, la un moment dat, al adolescentei de 17 ani.
Ion Popescu este învăţător de 32 de ani şi are în grijă copii de clasa a III-a şi a IV-a din satul Jugur. În timpul liber, potrivit ofiţerilor DIICOT, dascălul ar fi fost mult prea apropiat de unele fete. Anchetatorii au descoperit că Popescu, împreună cu doi amici, unul de 50 de ani, altul de 70, ar fi racolat minore care ar fi fost exploatate. Indivizii au fost ajutaţi de o adolescentă de 17 ani, căreia i-a plăcut rolul de victimă, după ce a primit de la agresori bani şi cadouri. Aşa că s-a angajat să convingă şi alte domnişoare să meargă în apartamentul cadrului didactic. Acolo, spun anchetatorii, aveau loc contra cost partide de amor care erau şi înregistrate. Imaginile erau postate ulterior pe site-urile de profil. Procurorii au aflat că fetele erau stimulate financiar, iar, atunci când aveau nevoie de bani, mergeau din proprie iniţiativă. Toate aceste întâlniri ar fi început în urmă cu aproximativ un an şi s-au consumat inclusiv în locuinţe închiriate. Conform comunicatului DIICOT: „Există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015 şi până în prezent, patru suspecţi, unul dintre aceştia fiind cadru didactic la o şcoală generală din comuna Poienarii de Muscel, au racolat 20 de tinere minore, pe care le-au adăpostit şi exploatat sexual atât în locuinţe închiriate, cât şi în locuinţele suspecţilor, situate pe raza municipiului Câmpulung.”Dascălul se apără şi spune că nu ar fi ştiut că fetele erau minore.
Eleva proxenetă, campioană naţională la box
Cea care, alături de cei trei bărbaţi, care sunt bănuiţi că ar fi exploatat sexual mai multe minore, are calitatea de suspectă, este o adolescentă de 17 ani, elevă la Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung. Este vorba despre Alis Nicoleta Baraitaru, asupra căreia planează acuzaţii de proxenetism. Tânăra este din comuna Bughea de Sus şi practică boxul în cadrul Clubul Sportiv “Muscel”, sub îndrumarea maestrului Gheorghe Vlad. Anul acesta, participând pentru prima dată la Campionatul Naţional, competiţie ce s-a derulat, în perioada 21 – 28 august, la Mangalia, a reuşit să devină campioană naţională, la tineret, la categoria +81 kilograme. „E la box de vreo patru luni. Înainte a făcut atletism, pare-se că greutate. Din cauza unor probleme medicale, ea fiind supraponderală, a renunţat. A ajuns la box în vara acestui an şi, după numai o lună de antrenamente, a ieşit campioană naţională. Nu are o tehnică deosebită, însă, fiind mare, se ducea către adversare ca tăvălugul.”, a declarat un fost pugilist, care a văzut-o la lucru. În cazul celor patru, procurorii anchetează infracţiuni de trafic de minori, proxenetism, act sexual cu un minor şi folosirea pornografiei infantile, toţi fiind cercetaţi în stare de libertate, sub control judiciar.
Două precizări de la Fane Hoţu’: 1.Este Fane Cinstitu’. 2.Nu se culcă cu fete de 11 ani, ci de la 15 ani în sus
Articolul despre cei trei bărbaţi care fac subiectul unei anchete penale, din cauza preferinţei, în materie de partenere de relaţii sexuale, chiar şi pentru fetiţe cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, a stârnit reacţia lui Ştefan Nedelcu, mai cunoscut în rândul câmpulungenilor sub apelativul – deranjant pentru posesor – de Fane Hoţu’. Acesta a insistat să dea o dezminţire, potrivit căreia: 1.El este Fane Cinstitu’, aşa cum şi-a scris şi pe cruce; 2.La cei 70 de ani ai săi, nu se culcă cu fetiţe de 11 ani, ci de la 15 ani în sus. Acesta a recunoscut şi în faţa camerelor tv că a plătit pentru o noapte cu o minoră. „N-am avut nimic cu fata, i-am dat şapte sute de mii de lei (vechi). Avea 17 ani, nu minoră, dacă era frumoasă, ce să fac? La vârsta mea, am râvnit! Nu ştiu de unde avea numărul meu de telefon! S-a dus zvonul că sunt „Fane Cumsecade”! N-am ştiut că e minoră, era dezvoltată, sportivă la liceul acesta.”