Primarul a dat în clocot să liciteze asfaltarea străzii Gruiului, deşi n-avea banii în buget, iar canalizarea nu era făcută
De parcă asfaltarea străzii Gruiului n-ar mirosi a ilegal de la o poştă prin ceea ce s-a întâmplat până acum, adică licitarea unei lucrări nebugetate, înaintea executării alteia cu prioritate, cum este canalizarea, programată şi finanţată, primarul Liviu Ţâroiu forţează o premieră nedorită pentru Câmpulung. Să înceapă să cheltuiască de pe acum bugetul pe 2017! Somat, se pare, că va fi executat de câştigătoarea licitaţiei, ţinută pe tuşă timp de un an, în care a fost împiedicată să-şi instaleze şantierul, o dată, pentru că pe drumul cu pricina se introducea reţeaua de canalizare, a doua oară, pentru că lipseau banii de asfaltare, Ţâroiu a pus ochii pe bugetul anului viitor, ca să scoată cele 43 de miliarde, de care are nevoie urgent. Am relatat cum a încercat, într-o şedinţă de îndată, ţinută în ziua săltării „peştilor”, 5 octombrie 2016, să obţină votul Consiliului Local, însă, curios lucru, a bătut în retragere. Deşi, cu toată absenţa în grup a liberalilor, avea suficiente voturi de la PSD-işti şi aliaţii ALDE şi PAM, pentru a-şi trece sfruntata cerere. Liberalii au anunţat, la conferinţa de presă de marţi, 11 octombrie 2016, că vor lipsi şi de la următoarea întrunire pe a cărei ordine de zi va apărea acest punct periculos, pe motiv că nu vor să fie părtaşi la o ilegalitate. Comportament care nu ne surprinde, deşi ne-am amăgit, până la începerea conferinţei de presă, că vor anunţa că au depus o sesizare, pentru a preîntâmpina comiterea ilegalităţii de către Ţâroiu şi a sa majoritate.
Raportul licitaţiei, încheiat cu o lună înainte de a se ţine licitaţia!
Exceptând intenţia de a ţine o licitaţie când îţi lipseşte „ingredientul” principal, adică banul, pentru că totul se roteşte în jurul banilor când vine vorba de lucrări şi achiziţii, o mare problemă o constituie însuşi raportul procedurii de atribuire a contractului. Este vorba despre documentul care concentrează etapele licitaţiei, care, în mod curios, poartă două date. Pe prima pagină, 15.10.2015, iar pe ultima pagină, cea cu numărul 8, 15.08.2015. Greu de crezut că a fost o greşeală, cum, probabil, vor motiva autorii săi, pe care n-a sesizat-o nimeni, deoarece data este pusă chiar deasupra semnăturilor membrilor comisiei de evaluare. Şi, din cinci inşi, chiar să nu fi remarcat niciunul că raportul pare întocmit cu o lună înaintea ţinerii licitaţiei? În cronologia evenimentelor cuprinse în acest document de căpătâi, povestea atribuirii investiţiei de „Reabilitare a străzii Richard km 0+000 – km 0+688 şi a străzii Gruiului km 0+000 – km 2+426” a început cu invitaţia de participare adresată constructorilor interesaţi, prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, la data de 27.08.2015. Aşadar, până şi invitaţia de participare avea data ulterioară celei a raportului care marca, practic, sfârşitul procedurii. Invitaţia Primăriei le-a stârnit interesul următoarelor firme tentate să prindă contractul atractiv, de 6.233.880,87 lei, valoarea estimată fără TVA: SC Wins Construct Project SA, SC Selca SA, SC Comesad Drumuri SRL, SC Bima Infrastructuri SRL.
Termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru ziua de 9 septembrie 2015, dată căreia i s-au conformat, prezentându-şi intenţia de a colabora şi preţul (fără TVA):
=SC Comesad Drumuri SRL, cu terţ susţinător tehnic/prof. SC RMR Argeş SRL – 5.152.356,26 lei (82,65% din valoarea estimată a contractului), ofertă considerată acceptabilă financiar;
=SC Selca SA Piteşti – 6.209.142,23 lei (99,60%), acceptabilă financiar;
=Asocierea SC Florimar Construct Total SRL şi And Secom Intexim SRL – 5.943.389,62 lei (95,34%), acceptabilă financiar;
=Asocierea SC Drumserv Construct SRL şi SC Via Strade International SRL – 6.205.185,09 lei (99,54%), considerată neconformă din punct de vedere financiar şi tehnic şi, prin urmare, respinsă;
=SC Morani Impex SRL – 6.173.504,62 lei (99,03%), acceptabilă financiar.
Gestionarea procedurii de licitaţie a fost încredinţată unei comisii de evaluare a ofertelor, formată din cinci experţi desemnaţi printr-o dispoziţie din 1 septembrie 2015. După cum cu uşurinţă se poate observa, totul s-a consumat în lunile septembrie-octombrie, nu în august, de când „datează” raportul final, care „anticipează” cu o acurateţe de băgat în boală toate prevestitoarele din lume ce urma să se întâmple. Cei cinci, care au cântărit preţurile oferite de firmele înscrise în cursa pentru asfaltarea străzii Gruiului, au fost: Sorin Bălăşcan, preşedinte, Bogdan Popescu, Mihaela Rădescu, Nicolae Crânguş şi Daniela Buzescu, membri.
“Preţuri neobişnuit de reduse” la ocupantele primelor trei poziţii
Potrivit clasamentului intermediar, pe primul loc se situa Comesad, urmată de Florimar+And Secom Intexim, Morani şi Selca. Câştigătorul final se afla, într-un prim clasament, pe ultimul loc, reuşind, în următoarea fază, în mod surprinzător, să le devanseze pe celelalte trei competitoare şi să se poziţioneze înaintea lor.
A urmat etapa finală a licitaţiei electronice, în intervalul cuprins între 6 octombrie 2015, ora 14.00 – 7 octombrie 2015, ora 14.00, într-o singură rundă. Ce a cântărit cel mai greu? Preţul. „În data de 7 octombrie 2015, după încheierea etapei finale de licitaţie electronică, comisia de evaluare a accesat SEAP, în vederea vizualizării clasamentului rezultat ca urmare a derulării acestei etape (…)”, redăm din raportul cu dată ambiguă. Clasamentul final arată astfel (sume fără TVA):
=SC Selca SA Piteşti – 3.989.683,70 lei, locul I;
=SC Morani Impex SRL Braşov – 4.386.279,45 lei, locul II;
=SC Comesad Drumuri SRL Piteşti – 4.722.993,23 lei, locul III;
=Asocierea SC Florimar Construct Total SRL (lider) şi And Secom Intexim SRL (asociat) – 5.020.000 lei, locul IV.
De la ocupantele primelor trei poziţii, comisia de evaluare a solicitat clarificări, întrucât „oferta are un preţ neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat”. Singura „acceptabilă financiar” a fost valoarea dată de asocierea dintre firma piteşteană şi cea a omului de afaceri câmpulungean Ion Cotescu. Cu toate acestea, comisia de evaluare a considerat că răspunsurile oferite de constructorii care s-au angajat că execută lucrarea la preţuri neobişnuit de mici sunt concludente, prin urmare ofertele acestora au fost declarate admisibile. În schimb, cea mai serioasă a fost respinsă ca neconformă, pe motiv că reprezentanţii celor două societăţi asociate nu au transmis în termen documentele cu precizările solicitate de Bălăşcan&compania.
Cum criteriul de atribuire a contractului l-a reprezentat „preţul cel mai scăzut”, câştigătoarea licitaţiei a fost declarată SC Selca SA Piteşti, cu preţul de 4.787.620,44 lei cu TVA.

“Juristul care semnase deja contractul şi-a tăiat semnătura de pe contract, motivând că n-a ştiut că nu este bugetat”
Rezumând ce s-a întâmplat în toamna lui 2015, Liviu Ţâroiu, ca viceprimar cu atribuţii de primar, a găsit constructorul pentru asfaltarea străzii Gruiului, o lucrare de 48 de miliarde de lei vechi, preţul rezultat la licitaţie, în condiţiile în care în bugetul local nu existau la acea dată decât 12,5 miliarde de lei vechi! Sau 1.250.000 lei, insuficienţi pentru a susţine o investiţie pe care proiectantul o estimase la peste 77 de miliarde de lei vechi. Având această valoare de pornire, care, fireşte, ar mai fi scăzut prin licitaţie, nici până în ziua de astăzi, nu înţelegem ce l-a apucat pe şeful Executivului, de-a dat în clocot să caute asfaltatorul, de vreme ce n-avea cu ce să-l plătească. Sau, vorba lui Bogdan David, putea să amâne momentul după ce avea loc o rectificare bugetară, care să „producă” suma necesară pentru a fi scoasă la licitaţie.
„Nici eu, care eram în Primărie, n-am aflat, la momentul respectiv, despre această licitaţie. Am aflat ulterior, când s-a venit cumva cu semnarea contractului. Le-am spus că este mai mult decât ilegal. Atunci, în biroul domnului Ţâroiu, am avut o discuţie cu Economicul şi juriştii. Juristul care semnase deja contractul – venise cu contractul semnat de firma câştigătoare – şi-a tăiat semnătura de pe contract, motivând că n-a ştiut că nu este bugetat. Mai târziu, în 2016, după discuţiile pe care le-am avut cu Investiţiile şi cu el, am căzut de acord să prindem în buget 500.000 de lei, pentru a asfalta bucata de drum pe care canalizarea fusese realizată, în urmă cu trei ani, de la blocurile „S”, până la intersecţia cu urcarea spre Bughea de Jos.”, a declarat cel care a îndeplinit atribuţiile de viceprimar în ultimul an al mandatului 2012-2016.
Pe lângă faptul că primarul interimar nu avea banii în bugetul pe 2015 (cum nu i-a avut nici în următorul), nu avea nici măcar investiţia de canalizare efectuată! Altfel spus, omul a ţinut licitaţia pentru asfaltare când nici măcar nu începuse lucrarea la canalizare, care era planificată! „Domnul Ţâroiu şi PSD au vrut să vadă întâi câştigătorul licitaţiei şi, în funcţie de mulţumirea sau nemulţumirea produsă de firma care a câştigat, să bugeteze lucrarea sau să anuleze licitaţia. M-am documentat şi la alte Primării şi n-am auzit pe nimeni să facă vreo licitaţie fără să aibă prevedere bugetară pentru lucrare.”, a continuat Bogdan David.
În rezerva Primăriei figurau ca excedent 36 de milioane de lei, sumă cu care a intrat în 2016. „Avea bani suficienţi, dacă voia să ia din ei, ceea ce mă face să cred că la mijloc este o altă şmecherie, să te împrumuţi din bugetul anului 2017.” Şmecheria ar fi, se pare, o somaţie transmisă de partenerul lui Ţâroiu de la alte asfaltări de pomină, precum Richard, că execută Primăria, dacă nu-i satisface pretenţiile financiare. Şi ca să i le satisfacă, i-a trecut prin cap gândul de a consuma 43 de miliarde din bugetul lui 2017, 5 miliarde avându-le în bugetul anului 2016, pentru reparaţia bretelei de la „S-uri” până la amplasamentul fostului bâlci.
Dilema dilemelor: există sau nu un contract încheiat de Liviu Ţâroiu cu Selca? Se pare că nu, susţine fostul viceprimar Bogdan David. Nu „mai” există, pentru că, spune el, ar fi existat un contract care avea nevoie de încă o semnătură, cea a Economicului, reprezentat la acel moment de contabilul şef Roxana Bragă. Aceasta a refuzat să semneze, iar urmarea a constat, potrivit PNL, în „eliminarea” elegantă a acesteia din concursul pentru funcţia de director economic al Primăriei. În schimb, actuala directoare, câştigătoarea concursului ratat de Roxana Bragă, n-a ezitat în a aviza raportul Investiţiilor, care au „croşetat” cererea de împrumut a lui Ţâroiu.