17/03/2025

Până la sfârşitul săptămânii, se vor cunoaşte numele celor care vor fi Angajaţi de Spitalul Municipal pe cele 24 de posturi

Săptămâna aceasta, se vor cunoaşte numele celor 24 de persoane care vor fi angajate, pe perioadă nedeterminată, la Spitalul Municipal Câmpulung.

La sfârşitul lunii iulie, au fost afişate pe site-ul unităţii sanitare anunţurile de organizare a concursurilor de ocupare a 12 posturi de asistent medical generalist debutant; 11 posturi de infirmiere debutante; un post de îngrijitoare. Pe lângă acestea, a mai fost anunţată organizarea concursului pentru angajarea, dar pe perioadă determinată, a unui asistent medical generalist, debutant, la Secţia Cardiologie, la care nu s-a depus niciun dosar, concursul fiind anulat.

După anunţarea organizării concursurilor, pentru cele 12 locuri de asistent medical generalist debutant şi-au depus dosarele 33 de candidaţi, dintre care doi au absentat la proba scrisă, 15 au fost respinşi şi 16 declaraţi admişi tot la proba scrisă, urmând a se cunoaşte rezultatele interviului şi, implicit, cele finale. 

Şi cele 11 posturi de infirmieră au fost căutate, ajungând la comisia de preselecţie 37 de dosare. Un dosar a fost descalificat din lipsa cazierului judiciar, iar, după susţinerea probei scrise, 21 de candidaţi au primit note de trecere şi 15 au fost respinşi.

Locul de îngrijitoare de la ATI l-au vrut trei doamne, dar numai două au trecut de proba scrisă, urmând a se face departajarea după susţinerea interviului. 

Cele 12 locuri de asistenţi medicali generalişti sunt: câte unul la Pediatrie, Cardiologie, Medicină Internă, Boli Infecţioase, Oncologie Generală şi Bucătărie Dietetică, iar câte două la Obstetrică-Ginecologie, Gastroenterologie şi Pediatrie.

Pentru ocuparea acestor posturi, selecţia dosarelor a fost făcută pe 9 august 2016, motiv pentru care comisia de concurs a întocmit un proces-verbal. În urma verificării dosarelor de concurs ale celor 33 de candidaţi înscrişi, au fost declaraţi admişi următorii: Elena Roxana Anghel, Ionela Loredana Arsene, Ionica Bălălău, Loredana Mariana Bizon, Carmen Camelia Bokor, Lucia Gabriela Coman, Aura Ionela Creţu, Florina Violeta Diaconu, Andreea Larisa Dragnea, Lucreţia Frăcea, Lavinia Georgeta Huţuleac, Gabriel Ivan, Silviu Bogdan Livezeanu, Alis Florina Manea, Ştefania Florina Marin, Oana Manole, Paula Gabriela Marinescu, Maria Olga Mielu Florea, Melania Ologu, Elena Magdalena Onofre, Mihaela Ionela Palaghiu, Ionela Valentina Pascu, Larisa Roxana Popescu, Nicoleta Loredana Postelnicu, Corina Claudia Pribeanu, Elena Liliala Proca, Vasilica Rădescu, Cristina Andreea Seceleanu, Violeta Simăn, Nicoleta Iuliana Ştirbu, Roxana Ana Tănase, Mădălina Ionela Toma, Ionela Vlad. Cum toţi au fost declaraţi admişi la preselecţia dosarelor, au mers la proba scrisă, care s-a desfăşurat marţi, 16 august, de la ora 12.00, la Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu”. Aceasta a constat într-un test grilă, cu 30 de întrebări (10 cu câte un răspuns corect, notat fiecare răspuns corect cu câte 2 puncte; 20 întrebări cu două răspunsuri corecte, fiecare întrebare corectă notată cu câte 4 puncte), care a durat două ore. Ca să fie declaraţi promovaţi, candidaţii au trebuit să obţină minim 50 de puncte, care să le asigure şi posibilitatea susţinerii următoarei probe, interviul.

La testul grilă, din cei 33 de candidaţi, doi au absentat, Gabriel Ivan şi Vasilica Rădescu.

Au fost declaraţi admişi la proba scrisă, prin procesul-verbal nr. 16372 din 16 august 2016: Ionela Loredana Arsene (88 puncte), Ionica Bălălău (82 puncte), Lucia Gabriela Coman (84 puncte), Florina Violeta Diaconu (80 puncte), Andreea Larisa Dragnea (84 puncte), Lavinia Georgeta Huţuleac (92 puncte), Ştefania Florina Marin (94 puncte), Oana Manole (88 puncte), Paula Gabriela Marinescu (80 puncte), Elena Magdalena Onofre (82 puncte), Corina Claudia Pribeanu (90 puncte), Elena Liliana Proca (50 puncte), Cristina Andreea Seceleanu (84 puncte), Violeta Simăn (86 puncte), Roxana Ana Tănase (76 puncte) şi Ionela Vlad (94 puncte).

Nu au obţinut punctaj de trecere: Elena Roxana Anghel (20 puncte), Loredana Mariana Bizon (28 puncte), Carmen Camelia Bokor (40 puncte), Aura Ionela Creţu (28 puncte), Lucreţia Frăcea (44 puncte), Silviu Bogdan Livezeanu (42 puncte), Alis Florina Manea (20 puncte), Maria Olga Mielu Florea (30 puncte), Melania Ologu (22 puncte), Mihaela Ionela Palaghiu (24 puncte), Ionela Valentina Pascu (32 puncte), Larisa Roxana Popescu (44 puncte), Nicoleta Loredana Postelnicu (22 puncte), Nicoleta Iuliana Ştirbu (26 puncte) şi Mădălina Ionela Toma (26 puncte).  

Pe durata desfăşurării probei scrise, după cum s-a consemnat în procesul verbal, trei candidaţi au solicitat un formular nou tip „test grilă”, motivând că au încercuit eronat răspunsul la unele întrebări din testul iniţial, formularul primit la început fiind anulat. Cei nemulţumiţi de nota primită au putut face contestaţie în termen de 24 de ore de la data afişării rezultatului probei scrise, adică până pe 17 august, la ora 17.30, acestea urmând să fie corectate în maxim o zi lucrătoare. 

Până la momentul publicării articolului, pe site-ul Spitalului Municipal Câmpulung nu au fost afişate alte date referitoare la eventuale contestaţii şi rezolvarea lor. Cele 16 doamne care au trecut de proba scrisă s-au prezentat ieri, 22 august 2016, la ora 10.00, la interviu. Rezultatele finale ale concursului, după soluţionarea eventualelor nemulţumiri, vor fi afişate la sediul Spitalului, miercuri, 24 august, ora 16.00.

=Cele 11 infirmiere vor fi repartizate: câte una la Reumatologie şi Cardiologie, câte două la Anestezie şi Terapie Intensivă, Chirurgie Generală şi Obstetrică-Ginecologie şi trei la Blocul Operator Central.

Pe 10 august, comisia de concurs s-a întrunit pentru verificarea dosarelor celor 37 de doritori, care şi-au depus documentele pentru susţinerea probelor de concurs. După şedinţă s-a întocmit procesul verbal nr. 15955, toţi fiind iniţial declaraţi admişi: Janina Loredana Bratu, Oana Alexandra Calfa, Mihaela Ciobanu, Aura Ionela Creţu, Daniela Cornăţeanu, Alexandra Maria Damian, Costinela Diana Dragomir, Raluca Elena Dumitrache, Alis Ramona Enache, Daniela Florea, Monica Găteje, Monica Găbrian, Liliana Ghica, Florica Corina Goloiu, Georgiana Viorica Gheorghe, Carmen Isabela Jinga, Simona Marilena Leca, Nicoleta Irina Mazăre, Elena Cornelia Mihai, Ancuţa Elena Muşetescu, Luminiţa Niţiş, Raluca Nedelcu, Magdalena Olaru, Irinela Larisa Paltin, Roxana Monica Păunescu, Marilena Denisa Pâslaru, Camelia Pielmuşi, Georgiana Pop, Carmen Marilena Popa, Narcisa Silvia Rădulescu, Elena Sandu, Elena Ramona Savu, Corina Seceleanu, Daniela Lavinia Sîrbu, Gabriela Stroia, Maria Stanciu şi Mădălina Cristina Tamaş.

Miercuri, pe 17 august, de la 12.00, la Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu” s-au prezentat toate cele 37 de doamne, care au trecut de preselecţia dosarelor pentru a susţine proba scrisă, adică testul grilă. Deşi a fost declarată admisă, Camelia Pielmuşi nu a intrat în sală la proba scrisă, deoarece nu a adus cazierul judiciar, necesar pentru a fi complet setul de acte. Ca şi la asistenţii medicali generalişti, testul a avut un set de 30 de întrebări, cu unul sau două răspunsuri corecte (10 întrebări cu o variantă de răspuns, notate fiecare cu câte două puncte; 20 întrebări cu câte două variante de răspuns, fiecare notate cu câte patru puncte). Proba scrisă a durat două ore, punctajul minim pentru a fi declarat admis fiind de 50 de puncte din maxim 100.

Au obţinut minim 50 de puncte şi au fost declarate admise: Mihaela Ciobanu (66 puncte), Alexandra Maria Damian (86 puncte), Costinela Diana Dragomir (88 puncte), Raluca Elena Dumitrache (82 puncte), Alis Ramona Enache (56 puncte), Daniela Floarea (86 puncte), Monica Găteje (78 puncte), Liliana Ghica (84 puncte), Carmen Isabela Jinga (52 puncte), Simona Marilena Leca (84 puncte), Elena Cornelia Mihai (82 puncte), Ancuţa Elena Muşetescu (86 puncte), Luminiţa Niţişi (50 puncte), Raluca Nedelcu (92 puncte), Magdalena Olaru (50 puncte), Georgiana Pop (58 puncte), Carmen Marilena Popa (68 puncte), Narcisa Silvia Rădulescu (88 puncte), Corina Seceleanu (74 puncte), Daniela Lavinia Sîrbu (82 puncte), Mădălina Cristina Tamaş (90 puncte). Nu au avut note de trecere: Janina Loredana Bratu (36 puncte), Oana Alexandra Calfa (10 puncte), Aura Ionela Creţu (42 puncte), Daniela Cornăţeanu (46 puncte), Monica Găbrian (20 puncte), Florica Corina Goloiu (46 puncte), Georgiana Viorica Gheorghe (36 puncte), Nicoleta Irina Mazăre (46 puncte), Irinela Larisa Paltin (16 puncte), Roxana Monica Păunescu (48 puncte), Marilena Denisa Pâslaru (18 puncte), Elena Sandu (26 puncte), Elena Ramona Savu (36 puncte), Gabriela Stroia (30 puncte) şi Maria Stanciu (46 puncte). 

Nemulţumită de punctaj, Florica Corina Goloiu l-a contestat, iar comisia de soluţionare a contestaţiilor a constatat că punctajul obţinut de aceasta a fost acordat potrivit baremului şi răspunsurilor din lucrarea scrisă, fiind menţinută notarea din timpul examinării, 46 puncte. 

Interviul are loc astăzi, 23 august 2016, de la ora 10.00, la sediul Şcolii Gimnaziale „C.D. Aricescu” şi se va face în plenul comisiei de concurs. Comisia de concurs stabileşte planul de interviu pe baza unor criterii de evaluare: abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie, din tematică; capacitatea de analiză şi sinteză; motivaţia candidatului. Fiecare membru al comisiei de concurs poate adresa întrebări candidatului, elaborând câte două subiecte, iar pretendentul va extrage unul, durata probei fiind de cel mult 20 de minute. Componenţii comisiei acordă individual punctaje pentru fiecare criteriu şi pentru fiecare candidat, întrebările şi răspunsurile de la interviu fiind consemnate în scris în anexa raportului final al concursului de către secretarul comisiei. În acest caz, punctajul este de minimum 50 de puncte din maximum 100 pentru a fi declarat admis.

 

=Postul de îngrijitoare este pentru Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă.

Verificarea dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare s-a făcut de către comisia de concurs pe 9 august 2016, de la ora 12.00. Au fost examinate cele trei dosare depuse, toate fiind complete, pe numele Aura Ionela Creţu, Daniela Elena Mihai şi Ancuţa Elena Muşetescu. Cele trei doamne au intrat miercuri, 18 august 2016, de la ora 12.00, la proba scrisă. Testul grilă a durat două ore şi s-a desfăşurat tot la Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu” şi a constat în 30 de întrebări, 10 notate cu câte 2 puncte şi 20, cu câte 4 puncte, întreg setul având unul, două sau trei răspunsuri corecte.  

Au primit punctaje de trecere: Daniela Elena Mihai (74 puncte) şi Ancuţa Elena Muşetescu (72 puncte), iar Aura Ionela Creţu a fost declarată respinsă cu 40 puncte. Doamnele admise se vor prezenta miercuri, 24 august 2016, de la ora 10.00, la sediul Spitalului Câmpulung, pavilionul administrativ, pentru susţinerea interviului, urmând ca rezultatele definitive să fie publicate pe 26 august, la ora 16.00. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!