În data de 11 august, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş l-au depistat pe G.M.C., de 21 de ani, din comuna Aninoasa, judeţul Argeş, urmărit internaţional. Pe numele acestuia autorităţile din Austria au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Piteşti pentru demararea procedurilor în vederea predării către autorităţile austriece.
Articolul precedent