22.4 C
Campulung Muscel
12/04/2024

Tribunalul Argeş a decis ca Patru posesoare de sclavi, din Berevoeşti, în arest la domiciliu

Joi, cei 38 de romi, inculpaţi în dosarul sclaviei de la Berevoeşti, au ajuns în faţa judecătorilor de la Secţia Penală a Tribunalului Argeş, unde li s-au prelungit mandatele de arestare preventivă. Cei 38 sunt împărţiţi 18 într-un dosar şi restul de 20, în alt dosar. Dintre aceştia, Mariei Furdui, de 52 de ani, bolnavă de rinichi şi dependentă de dializă, i s-a prelungit cu 30 de zile arestul la domiciliu, ei alăturându-i-se alte trei inculpate, Ancuţa Mariana Feraru, de 28 de ani, Maria Feraru, de 24 de ani, şi Roxana Furdui, de 18 ani, tot cu arest la domiciliu, în perioada 13 august – 11 septembrie 2016, fiind acuzate de trafic de persoane, tâlhărie şi constituirea într-un grup infracţional organizat. 

Femeile care au primit arest la domiciliu sunt lehuze sau însărcinate

Ultimele trei au înduplecat instanţa să le lase acasă, Maria Feraru fiind mama a două fetiţe de 6 ani, respectiv 8 ani, şi însărcinată cu cel de-al treilea copil, Roxana Furdui este lehuză, iar Ancuţa Mariana Feraru are acasă un bebeluş ce trebuie alăptat. Acestea nu au voie să părăsească locuinţa şi trebuie „să nu comunice cu celelalte persoane care au calitatea de suspecţi, inculpaţi, persoane vătămate sau martori la comiterea infracţiunilor şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect”, altfel, măsura se va revoca şi se vor întoarce în arest. Pot părăsi domiciliul doar pentru a se prezenta în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora şi atunci când trebuie să ajungă în faţa instanţei de judecată. Anchetatorii au stabilit că Maria Feraru şi Roxana Furdui au exploatat pe Constantin Cristian Cojocărel, Edison Hagi Bălteanu şi Guţă Doroftei Matei, iar Ancuţa Feraru, pe Constantin Rafailă şi Constantin Gerea.

Restul, 34 de romi, vor rămâne în arest până pe 11 septembrie 2016. Etnicii din Berevoeşti au ajuns în arest după ce au fost acuzaţi că exploatau prin muncă şi cerşetorie mai multe persoane vulnerabile, între care şi doi minori. Proprietarii de sclavi din cătunul Gămăceşti îi batjocoreau, îi loveau, îi umileau şi îi hrăneau prost pe amărâţii pe care-i „pescuiau” din gări, din faţa bisericilor sau chiar de la ei din gospodării, îi puneau la diverse munci gospodăreşti, îi trimiteau la furat de lemne în pădure sau la cerşit în oraşe. Pe 14 iulie, instanţele Tribunalului Argeş au emis mandate de arestare preventivă pentru cei 38: Traian Păun (51 ani), Vasilica Păun (48 ani), Traian Păun (31 ani), Costinel Bădală (37 ani), Petruţa Minuca Păun (30 ani), Florin Feraru (33 ani), Ancuţa Mariana Feraru (28 ani), Daniel Grancea (38 ani), Viorel Grancea (46 ani), Silvia Grancea (44 ani), Ionuţ Cătălin Grancea (19 ani), Aurel Onică (25 ani), Petre Grancea (54 ani), Maria Grancea (53 ani), Laurenţiu Grancea (34 ani), Alin Grancea (30 ani), Cerasela Onică (25 ani), Ilie Valentin Furdui (28 ani), Vasilica Grancea (27 ani), Ovidiu Cătălin Furdui (30 ani), Maria Feraru (24 ani), Vasile Furdui (54 ani), Roxana Furdui (18 ani), Costel Feraru (43 ani), Elena Murşavela (45 ani), Liliana Feraru (25 ani), Ciprian Onică (26 ani), Vasile Mugurel Feraru (23 ani), Nicolae Feraru (45 ani), Mihaela Feraru (43 ani), Maria Cerasela Brumaru (25 ani), Crinu Alin Brumaru (26 ani), Iosif Ursu (56 ani), Florica Ursu (47 ani), Costinel Ionuţ Furdui (31 ani), Marian Marinoiu (27 ani), Lenuţa Mădălina Păun (27 ani), Maria Furdui (52 ani).

Numele celor care rămân în arest până pe 11 septembrie

În arest la IPJ Olt: =Traian Păun (51 ani), care a avut victime pe Constantin Rafailă şi Lucian Gojnea; =Traian Păun (31 ani) a chinuit pe Constantin Rafailă; =Iosif Ursu, zis Vică (56 ani), a exploatat pe Marian Cotigă şi Ioan Bădescu; =Marian Marinoiu (27 ani) a avut ca victimă pe Viorel Nasta; =Petre Grancea, zis Tomogeac (54 ani), cu mai multe capete de acuzare, victime fiind Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene, Ioan Bădescu, iar a patra victimă este o persoană cu identitate necunoscută, cunoscută sub numele de Nuţu; =Alin Grancea, zis Cătălin Putinică (30 ani), a avut ca sclavi pe Ioan Bădescu şi pe Nuţu; =Ciprian Codruţ Onică (26 ani), cercetat pentru trafic de persoane, victime fiind Constantin Cazan şi Mircea Florin Dincă; =Aurel Onică (25 ani) s-a folosit de “sclavii” Constantin Florian Bratu, Mircea Florin Dincă şi Constantin Cazan; =Nicolae Feraru (45 ani), anchetat pentru că i-a folosit la muncă pe Mihai Tiberiu Ionică, Gheorghe Marian Pripici, Stelian Ungureanu şi Gheorghe Popescu; =Vasile Mugurel Feraru (23 ani), cercetat pentru mai multe infracţiuni, victimele lui fiind identificate ca Mihai Tiberiu Onică şi Stelian Ungureanu.

În arestul IPJ Vâlcea: =Costinel Bădală (37 ani), cu victimele Nicolae Ştefan, Ştefan Mărunţelu şi Gheorghe Daragiu; =Florin Feraru (33 ani) a exploatat pe Constantin Rafailă şi Constantin Gerea; =Costinel Ionuţ Furdui, zis Costel (31 ani), acuzat de trafic de persoane, victime fiind Marian Cotigă şi Ioan Bădescu; =Daniel Grancea (38 ani), cercetat pentru trafic de persoane, victimă fiind Ionel Ştefan Iordache; =Laurenţiu Grancea (34 ani) s-a dovedit că a folosit la muncă pe Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene, Marcel Stan şi pe Nuţu (un bărbat cu identitate necunoscută); =Ilie Valentin Furdui, zis Muşeteşti (28 ani), anchetat pentru că i-a folosit la muncă pe Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene, Ioan Bădescu şi pe Nuţu; =Maria Cerasela Brumaru (25 ani) a exploatat pe Gheorghe Popescu; =Costel Feraru (43 ani), cercetat pentru trafic de persoane, victime fiind Stelian Ungureanu şi Toma Cătălin Milea.

În arestul IPJ Dâmboviţa: =Petruţa Minuca Păun (30 ani), cercetată pentru că a exploatat pe Ştefan Mărunţelu şi Gheorghe Daragiu; =Lenuţa Mădălina Păun (27 ani), cercetată pentru că a făcut trafic de persoane cu Viorel Nasta; =Cerasela Onică (25 ani) a fost acuzată de constituire într-un grup infracţional, victima ei fiind Nuţu; =Liliana Feraru (25 ani), cercetată pentru că l-a folosit la muncă pe Stelian Ungureanu.

La sediul CRAP Bucureşti: =Vasilica Păun (48 ani) a avut ca sclav pe Constantin Rafailă; =Florica Ursu (47 ani) a fost acuzată de trafic de persoane cu Ioan Bădescu; =Maria Grancea (53 ani) are trecute în dreptul ei numele victimelor: Daniel Arsene, Ioan Bădescu şi Nuţu (persoană cu identitate necunoscută); =Vasilica Grancea (27 ani) i-a exploatat prin muncă pe Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene şi pe Nuţu; =Silvia Grancea (44 ani), cu mai multe capete de acuzare, victime fiind Constantin Florian Bratu şi Constantin Cazan; =Mihaela Feraru (43 ani), acuzată că a făcut trafic de persoane, victime fiind Mihai Tiberiu Onică, Gheorghe Marian Pripici şi Gheorghe Popescu; =Elena Murşavelea (45 ani) l-a folosit la muncă pe Stelian Ungureanu.

În arestul IPJ Argeş: =Ovidiu Cătălin Furdui (30 ani), acuzat că a slugărit pe Constantin Cristian Cojocărel, Edison Hagi Bălteanu şi Guţă Doroftei Matei; =Vasile Furdui (54 ani) a umilit pe Constantin Cristian Cojocărel, Edison Hagi Bălteanu şi Guţă Doroftei Matei; =Viorel Grancea (46 ani), acuzat de trafic de persoane, victime fiind Constantin Florian Bratu şi Constantin Cazan; =Ionuţ Cătălin Grancea (19 ani) i-a exploatat pe Constantin Florian Bratu şi Constantin Cazan; =Crinu Alin Brumaru (26 ani) a avut ca sclav pe Gheorghe Popescu.

Patru inculpaţi, Costel Feraru, Nicolae Feraru, Florin Feraru şi Daniel Grancea au făcut cerere de înlocuire a arestului preventiv. Cauza s-a judecat tot joi, 4 august, iar solicitările au fost respinse, judecătorii emiţând mandate de prelungire a arestului şi pentru ei. Au fost puşi să plătească câte 50 de lei, cheltuieli judiciare către stat. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!